Jurnalul lui Manon.

(Nu am ce să scriu, afară e toamnă. Mai bine îl las să se răcorească pe ăsta micu, ce-mi ţâşni din cap în timp ce priveam apusul din miezul zilei.)

Dragi soldaţi confraţi,

Vă scriu din îndepărtatul ţinut spre care am emigrat (dezertat) şi vă transmit, vouă, urări, iar domnului comandant, ţeapă, moldovene!

Aici vremea e în încălzire globală, căci ne apropiem cu paşi repezi de glaciaţiune, drept urmare m-am gândit că ar fi bine să-mi pun sufletul pe tavă în această scrisoare, căci s-ar putea, aşa cum am visat seara trecută, să nu mai apucăm apocalipsa.

Aşadar dau în primire tot ce mă râcă:

Legaţi-vă şireturile la bocancii scofâlciţi şi schimbaţi-vă ciorapii groşi între voi, căci vine vreme indecisă, de unde ieri era primăvară, azi noapte a fost iarnă iar azi dimineaţă se instalase deja toamna.

Aveţi grijă că tanti Sanda pune în omletă mălai, ca s-o înmulţească, din lipsă de ouă suficiente. Nu este adevărat ce o să vă spună, că am amenajat un cuib în cuşca lui Lăbuş ca să clocesc ouăle furate pe şest şi să cresc acolo pui de casă. Dacă zice că mint, întrebaţi-o de ce spală salamu şi ni-l dă nouă de proaspăt şi de ce a lăsat şobolanu’ ăla înecat în fiertura de orez.

Vă rog să-i transmiteţi lui Gogoloi că eu i-am furat portofelul, crezând că are bani în el, ca să-l pedepsesc pentru că mi-a aprins chibrite între degete, de m-a secat la suflet. I-am pitit actele în spatele latrinei, să nu pun omul pe drumuri, iar poza cu nevastă-sa am lipit-o de capac în wc-ul comandantului, căci cu el se ţine femeia.

Să ne lămurim: viermişorii din ciorba de fasole de acum trei luni au fost adăugaţi pervers de caporalul Ifrim, ca să-mi facă mie zile fripte pentru pumnul pe care i l-am dat, când am aflat că a lăsat-o grea pe soră-mea şi eu îl consideram un frate. Îmi pare rău de pumn, era altă Mărie, dar viermişorii sunt de neiertat.

Gloanţele din arma lui Mihalache sunt sub saltea la Dogaru, l-am văzut cu ochii mei când le-a pitit, că tot atunci umblam şi eu în valiza lui Gogoloi.

Fraţii Arsene nu sunt fraţi. L-am prins pe ăl mic, când făceam rondul, călare peste ăl mare, în veceu, spunându-i tăticule.

Mărin Cotoi din Ştirbeşti, care mi-a luat pătura în prima seară şi mi-a pus urechelniţa pe gât nu bea ceai în sticla aia pentru rinichi, cumpără vişinată şi o îndoaie cu apă. Vasile i s-a pişat în sticlă, în noaptea aia şi pot să spun că am fost şi eu părtaş la faptă, degeaba l-aţi mânjit cu cremă de ghete pe bietul Mihalache.

Lacătele de la valize vi le sparge Ţiganu, şi pe urmă vinde conservele preotului din capelă. Banii nu-i mai are, că i-am luat eu, ca să fug.

Aş vrea să ştiţi că trec peste tot şi nu vă port pică pentru toate bătăile pe care mi le-aţi dat cu capul de pereţi, căci vă înţeleg, nu toată lumea are şcoală. M-am amărât puţin la început, pe urmă m-a convins Vasile cum să mă răzbun.

Îmi pare rău de un singur om de acolo, bietul de Cârstea care e acum la izolare şi o să-l mănânce tribunalul militar. Nu el i-a aplicat sex oral fetei comandantului, ci Ifrim. Eu îl aţâţasem. În noaptea aia, că n-o s-o uit, ţineam de şase şi aşteptam la rând, dar ne-a speriat popa, care se furişa la popotă cu o mână de ouă pentru tanti Sanda, şi asta, altă perversă.
Atunci m-a apucat atacul de panică şi m-am hotărât să fug, căci nu mai aveaţi ce face cu mine, decât să mă omorâţi în cârdăşie cu comandantul, şi să ziceţi că m-am împuşcat de nebun ce eram.

E, uite nebunul ăsta, prostu’ vostru, stă acum în Italia şi mănâncă smochine.

Dom’ comandant nu mai are ciuca bătăilor, să fac culcaturi cu masca de gaze, iar voi puteţi acum să vă daţi pe faţă, ca şi mine, cu păcatele.

Mie îmi pare rău de faptele mele, şi pe voi să vă ierte dumnezeu că mi-aţi furat carnetul în care notasem toată contrabanda comandantului.

Costică Vijelie.