Consum nicotină de pe vremea când eram un embrion diagnosticat, la vremea aceea, ca fibrom uterin. Când “fibromul” a început să mişte în burtă şi s-a descoperit greşeala, Manon era pe cale de a veni pe lume, viciată deja.
Am consumat, bebe fiind, nicotină, sugând la sân câteva luni bune, după care am refuzat inconştient otrava şi am preferat biberonul.
Mama nu are nicio vină, în anii aceia nu existau sfaturi expuse în media despre nocivitatea tutunului şi efectele acestuia asupra fătului. Ea fuma din motivele pentru care fumează toţi ceilalţi.
Fac o paranteză, pentru a explica surorilor întru viciu cum fumau femeile acum 25 de ani.
Nota bene: Ţigara nu se ţinea tot timpul în mână, era aşezată pe scrumieră şi, din când în când, dusă la gură şi suptă-n plămâni. Imaginea din ziua de astăzi, a noastră, a femeilor fumătoare, este deplorabilă, ţinem ţigara tot timpul în mână, de frică să nu se consume (da, e adevărat, ţigările de azi ard mai repede). Mama nu avea unghii galbene, aşa cum văd azi la mulţi fumători.
Ţigara nu se aspira până la filtru, era stinsă mult mai devreme, pe vremea aceea nu era disperarea de a nu pierde niciun fum.
Ţigara nu se suda (nu se fuma una după alta, ci la intervale mărişoare de timp).
Revin. M-am apucat de fumat aşa cum unii se apucă să înveţe o meserie, temeinic şi entuziastă: subtilizam zilnic mucurile aruncate de mama, le aprindeam şi trăgeam în piept hii caii popii, fără să-mi pot explica de ce, după aceasta, de fiecare dată, mergeam năucă ţinându-ma de pereţi, cu palpitaţii şi cu o senzaţie de nelinişte în plex.
Fumatul îmi face rău. Ca şi unii dintre voi, cititori fumători, m-am lăsat cu succes de vreo trei ori. Şi am recidivat, înfrântă de kilogramele în plus (nu ştiam că fumătorii îşi dezvoltă fără să ştie şi reflexul de a duce, des, mâna la gură, fapt care îi conduce, în perioada de “lăsare”, la ronţăit necontrolat de snaks-uri).
De şase ani am trecut pe ţigări slabe, promiţându-mi atunci că acesta este primul pas înspre abandonarea viciului. …Încă fumez.
Ţigara este, din câte am auzit, singurul drog care dă depresii, nu euforie. Fapt care face ca această dependenţă să fie absolut de neînţeles.
De ce se chinuie oamenii să se apuce şi să devină dependenţi de fumat, în condiţiile în care nu au halucinaţii şi orgasme cerebrale, ci melancolie şi tristeţe?
Pentru această întrebare, care mă obsedează de ani buni, am iniţiat acest topic. De fapt, nu pentru ea, ci pentru a scrie aici răspunsul meu.
Fumătorii sunt, indiferent de temperament, absolut diferiţi de cei care nu au avut tentaţia sau n-au ales calea, conştient, de a se dedica acestui viciu (suma viciilor este constantă, vorbim altă dată şi de aceştia).
Oamenii cu care comunic cel mai bine şi definitiv, sunt fumători. Am cunoscut oameni care nu fumează şi cărora le-am spus că simt în ei structura, aia, de fumător. Mi-au confirmat că aşa este, însă că au decis ca, pe o perioadă, să se cureţe puţin, şi, dacă se poate, să păstreze “structura”, renunţînd la viciu. În viaţa mea de familie, socială şi afectivă există şi nefumători, însă aceştia compensează prin faptul că i-a lăsat dumnezeu chinuiţi pe alte coordonate, creative, s-au născut speciali.
M-am intersectat şi cu câţiva nefumători sadea, fără zvâcnet, însă aceştia au fost pasageri, căci nu aveau sare şi piper.
După o viaţă de observaţii, cred aşa:
Fumătorii sunt pansivi, prin natura viciului.
Fumătorii îşi pun mai multe întrebări, sunt mai atenţi la cei din jur.
Cele mai rebele spirite, care au şi putere de introspecţie, fumează.
Fumătorii nu caută, prin viciul lor, starea de euforie, ci se expun autodisecţiei.
Poţi fi fumător chiar dacă n-ai pus în viaţa ta gura pe o ţigară, căci ai moştenit-o în genă.
Nu am cunoscut niciodată un fumător adevărat care să fie banal şi tern.
Fumătorii activi, în concluzie, fac parte dintr-o ghildă specială, care nu are nimic în comun cu masa de consumatori de droguri euforice. Ei consumă nicotină pentru a se studia, nu pentru a se detaşa. Pe lângă acest grup, la aceeaşi masă, îi veţi găsi, uneori, şi pe cei pasivi, care nu ştiu încă faptul că aparţin aceleiaşi categorii.
..Şi da, riscul decesului prematur există, la fel ca şi posibilitatea să te calce, mâine, tramvaiul.
