În atenţia caporalului Măciuceanu Ifrim
Bă, Ifrime,
Să-mi bag picioarele dacă mai primeşti tu vreun leu de la mine în viaţa ta aia de păduche prost!
Mă trezii ieri cu doi hojmălăi la mine acasă. Mi-au spart uşa de la intrare, aia pe care o furasem de la capelă şi avea sticlă de i se zice vitralii. Mi s-au pişat pe flori şi au scos aracii de la roşiile de toamnă şi l-au lovit în burtă pe bietul Grivei, ce vină avea el?
Şi după asta au intrat peste mine în casă aproape să mă ia la omor tocmai când număram televizoarele pe care le-au produs băieţii.
De-abia când a leşinat nevastă-mea au înţeles că veniseră la adresă falsă şi mi-au zis că ei sunt fraţii Arsene care îl caută pe Costică să-l omoare.
Pe urmă am înţeles. Au bătut oamenii drumu’ degeaba până în Italia.
Vezi, mă, boule, ce înseamnă să nu ai carte şi să îi pui pe colegi în armată să îţi citească scrisorile de la frate-tu că tu eşti anagramat? Costică a pus pe plic adresa mea, să-ţi facă rău!
Când vin în ţară, o să-ţi dau de lumânări ruşinea familiei ce eşti, că armata tot bou te-a lăsat!
Gheorghe Măciuceanu
(Final. Acestea au fost scrisorile. Trei. De mâine ne întoarcem la ai noştri.)
