“- Din ce galaxie ești tu, minunatule?
– Din galaxia care nu pleacă de lângă tine.” …Răspunse cometa.
Archive for April, 2015
Vezi că, dacă rănești un om care te iubește, rana aia e adâncă.
Știu că știi că, la un moment dat, o să-i treacă.
Vezi că-i trece și de tine.
(Eu, de vorbă cu mine)
Sunt la faza la care vorbesc precum scriam odată: sparkly.
Pe vremuri, când simțeam că am creierul amorțit (că nu pot scrie, aci, autoinsultându-mă, “îndobitocit”), citeam. Mult, cu sete, cu poftă. După cam două săptămâni, îmi învia verbul, dădeam jos acoladele, făceam jonglerii cu punctele de suspensie, nivelam pauzele prăfoase (o exista cuvântul ăsta?) și dădeam bice semnelor de exclamare ca să scriu, repede, ce am de spus, printre litere, în jurnal.
E. Citesc, de șase luni, cu foamea dintotdeauna, pe care am întins-o, ca untul pe pâine, pe o disperare de sorginte necunoscută. Și tot de atunci mă aștept, la pândă, cu barometrul îngrijorării bătând spre avarie, luptând corp la corp cu gândul pervers: “Distruso, ai îmbătrânit, ești gata. Nu te mai învie nici cititul”.
Dar iată că, de câteva zile, hohotul de râs al unei frățioare care mă știe de pe vremea în care mă citea, m-a pus pe gânduri.
Vorbesc precum scriam odată.
Acum aștept faza “next”.
Vezi titlul.
Dacă-ți simți sufletul bolnav și greu și plin de ne-nțelesuri:
Acoperă-l cu palmele, așa cum viitoarea mamă-și protejează pruncul nenăscut.
Lasă-i demnitatea de a agoniza precum viețuitoarele sălbatice, care, simțind sfârșitul, se retrag într-un adânc de pădure, departe de ochi iscoditori.
Nu-l atârna, ca pe o pisică moartă, de gardul vecinului vinovat de otrăvire involuntară.
N-am mai scris de o eternitate.
Le-am strâns, pe toate, bune, rele, și le-am asfixiat în beci, cu gând să le pierd.
Salut, jurnalul meu cel prăfuit, de două zile îmi retrăiesc viața pictată în paginile tale.
Și, doamne, ce poveste spui tu / scriam eu, aici…
Salut, jurnalul meu.
Te citesc ca pe o carte scrisa (bine!) de altcineva.
