… Au trecut, deja, patru ani? …Când?
Mi-e atât de dor de el, de-mi seacă lacrimile.
Adrian Pintea. Unic. Irepetabil.
Nobleţe.
Spirit.
Demnitate.
Lumină.
Ascultă muzica din clip, cititor, cât timp eu îţi voi şopti:
Am cunoscut un om care era dincolo de tot ceea ce este omenesc, cu zâmbet lumină. Un univers întreg sclipea în ochii cei mari de poveste…
Acum patru ani, primeam un telefon care mi-a tăiat sufletul în două… “Nooonaa… Adi al meu se duuuce…”
Ahh… Doamne…
_____________________________________________________
Domnule Profesor,
Vreau să ştiţi că vă iubesc la fel de mult şi că nu m-am schimbat deloc, aşa cum v-am promis.
Nona.
Domnule Profesor,
vreau sa stiti ca m’am schimbat dar va iubesc la fel de mult!
Marcela
te pup, cu drag, Marcela!
Adrian Pintea – Toate versurile ii apartin, si fac parte din volumul “Umbrit”… cu drag, si celor ce n-au stiut asta
“Umbrit”
Umbrit eram, iata, de glezna cuiva
care mult mai puternic prin toate pasea;
astefel oricat de tanar, cu oricata pripeala,
orice drum bateam a doua oara;
dus undeva sa spun ca iubesc
vad ca iubita mi-a fost trezita-nainte;
caut un lup sa-l fac frate fratesc
si-l gasesc insemnat de alt dinte;
vreau sa-ncalec un cal temator, sa-l alint,
si el este demult impacat cu saua;
vreau sa dorm unde-i vesnica neaua
si gasesc locul tavalit;
usile-naltului abia se trantesc
dupa cineva luat drept mine;
poeziile mele se
alcatuiesc din intarzieri si rusine;
umbrit eram, iata, de glezna cuiva
care mult mai puternic prin toate pasea;
astfle, oricat de tanar, cu oricata pripeala
orice drum bateam a doua oara.
___________________________________
“Ce spui tu despre sufletul meu”
Tu-mi spui: sufletul tau este foarte ciudat;
lunecos ca o frunza, mult ca un pat,
mut ca o frunza dintr-un pom lunecos
si din care se face un pat;
ca o neimpacata silaba de gand
intr-o limba in care ostateca sunt,
uite, rana adanca pe care ti-o fac
se inchide-ntr-o clipa, cat varful de ac!
nimeni nu-mi poate cere sa nu stiu s-aleg!
aduc usii fara broasca, aduc lant sa te leg,
aduc pieptene vesnic cu paduri fermecate:
ochiul tau greu si fierbinte strabate!
Tu-mi spui: sufletul tau este foarte amar!
nor cu nor, imi spui tu, se-ntalnesc foarte rar,
cal cu cal, si mai rar, si mai rar calaretii,
ne-ntalnim foarte rar, pe la mijlocul vietii,
nu ne spunem decat mana pusa pe umar
si sporim al tacerilor repede numar…
nu ne spunem decat cat se spune-ntre hoti:
doar cu ochii: esti teafar? esti viu inca? poti?
si plecam, inc-o data, si inca odata,
fiecare in partea de altul visata…
Tu-mi spui: sufletul tau e-o aripa de vant,
stie zboruri straine de orice pamant,
stie zborul prea sus, stie zborul prea jos,
te-ai putea socoti mai ales norocos;
esti un vant! si raspunzi de migrari cunoscute,
esti un vant! si ungi osii de stea nevazute,
esti un vant care impinge prin stele un car
cu aripe la roti si cu oiste de jar,
este sufletul tau vant pe ganduri, batand
niciodata nu intr-o gradina de rand…
Tu-mi spui: sufletul tau este drept ca o sabie,
si cu doua taisuri, si catarg de corabie;
cine poate stirbii un tais n-are cum
sa nu piara de-al doilea, pe drum…
insa, cine nu doarme pe mare, de drag,
sa se lege de sufletul tau, de catarg,
sa te-asculte cum taci, cum te legeni, cum esti
cel mai mult dintre catarge, cel mai plin de povesti,
si nu-i golf cu sirene sa nu-l poata trece
tinand fruntea lipita de lemnul tau rece …
__________________________
“Intoarcerea in Ithaca”
Si parca-a fost mai vesela Ithacha
in val privita seara, sub corabii,
si Penelopa mai ingandurata
si parca sange mai curat pe sabii;
si parc-am fost cu totii mai inalti
cand ne luam masura pe catarg;
ce ne-a scazut cand am sosit din larg?
sandaua casei cum nu pot s-o-ncalt?
N-am fost tot noi in casele aceastea?
Avut-am noi femei, copii si case?
Nu sunt acestea turmele, mai grase
ca nicaieri, de li se duse vestea?
Cine-s femeile infricosate
ce ne privesc din colt, fara vedere?
De ce plecam incet, adusi de spate,
si adormim intre prizoniere?
Dormim in camp, in loc de paturi moi,
si unul cate unul nu-si scoate armura;
ni se gatesc mancaruri de razboi
si prinsele ne sterg cu parul gura;
o noua Troie creste intre noi
dar nu arata cum arata ura;
e un noroc ca marea-i langa noi
si sub corabii si-a pastrat caldura.
___________
….si inca mai cate
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Mare OM, mare ACTOR!
…
Nici nu-ti poti imagina, Ema. Era fenomenal!
L-am vazut si eu o data in spectacol la Craiova, eram indragostita de mica de el. Era fenomenal intr-adevar. Si sotia lui pe care am cunoscut-o. Sper ca este mai bine acum…
Dumnezeu sa-l odihneasca. Azi o sa privesc un film cu el.
si eu am fost indragostita de el. de cand eram mica. si inca mai sunt 🙁
Au trecut, deja, opt ani???….Cind???
Azi m-am gindit la El si la tine, Nona…
Te imbratisez de peste mari si tari…
Draga Nona, stiu ca tu l-ai iubit mult, asa ca trebuie sa-ti povestesc asta.
Am avut un vis cu si despre “Adrian”. Mi se pare de neconceput sa-i spun
pe nume, doar ca in vis am putut sa fac asta. Doar in vis. Voia sa-si deschidă
o cafenea si ma ruga sa înramez niște poze. Unele poze erau mici, mici de tot
si atunci i-am spus rizind: “Adrian, doar tu poti sa-mi dai pozele astea minuscule”!
Am ris amindoi si…m-am trezit. Intr-o fracțiune de secunda am realizat ca e 8 Iunie.
Nu m-am gindit ieri la el, la testul de sarcina facut pe 8 Iunie 2007, pozitiv, dar
umflata de plins pentru ca un om pe care l-am admirat teribil plecase. Doar am visat.
Ca un dar din alta lume, ca un semn sa nu fie uitat de oameni. Si sper ca nu e uitat.
Seamănă teribil de mult cu tata, același gen de om frumos, inteligent, bonom, trist.
Si tata a plecat.
Tu cum esti?
Manu
sunt praf, iubita mea. Tata e bolnav si cand ma uit in jur n-am nicio speranta de nimic. hugs.