Sărumânuşiţele, doamnelor şi regulamentarul Să Trăiţi!, domnilor.
Sunt Costică. 😉
Încep scurt la obiect şi pe urmă lansez parantezele.
Teoretic, s-a pus, ieri, de o revoltă, iar din cuibul revoluţionarilor fac parte Manon plus două personaje pe care le cară ea în minte: Aurica şi eu, Costică (cititorul prieten ne ştie din Jurnal – când ne bagă Manon carne de tun la înaintare).
Deci, practic, ce se-ntâmplă!? Eu stau aici, cu documentul în mână, negru pe alb, ca să vi-l citesc.
Manon e pitită iar Aurica stă în culise să bată la tobe ca să facă fundal.
Ateenţiuneee, naţiuneee!!! Aurica, dă drumul la tobă, ca să citesc afişul!
Tarraram- Tam- Tam, Tarrraram…
Aurica, opreşte tobele. Zice Manon că nu e afiş, ci zapiş… Ce?…Pardon. ZAPIS! Auricaa, tobele, nu dormi în post!
Tarraram- Tam Tam…
Aurica, opreşte tobele! Cică la Manon că am uitat să mă descriu. Fraaa-te, mă disperi! Scuze.
Dragi cititori!
Mă înfăţişez în faţa voastră costumat în Tudor Vladimirescu. Ca să impun respect, cică.
Am încercat în Mircea cel mare, mic, voinic, viteaz sau Ştefan, dar sunt prea înalt.
Manon visa să apar din ceaţă, pe cal, în costum de Avram Iancu, dar hainele alea nu mai sunt la recuzită, umblă prin oraş, le dau alţii foc împotriva guvernului. Ăia oameni serioşi!
Noi am rămas cu Tudor Vladimirescu, şi a zis şi Manon: “Lasă, Costică, e mai bine aşa, Vladimireştiul e mai aproape de tata de la Tg-Jiu”.
Aşadar. Am o perucă neagră pe cap, nu e naturală, că mă mănâncă la ceafă plasticu ăla, iar peste ea am pus căciula de astrahan a lui nenea Oprişan.
M-a aranjat Manon, cu mânuţele ei. Costică, zice, bagă dracu bretonu’ ăla sub cuşmă, că semeni cu Cher în Believe şi se duce pe apa sâmbetei mesaju’ oficial.
Aşa. Am cuşmă pe cap, mi-e cam mare, deci îmi atârnă pe sprânceană şi îmi blegeşte urechile în jos dar trec peste aspect din respect pentru nenea Oprişan, nu pot să-i zic omului că are capul mare.
Port cămaşă ţărănească albă, de in, a ars-o Manon un pic la spate, că are fier de călcat nou şi nu ştiu ce înjura când dădea drumul la aburi, dar dacă nu pui apă în fier, cum vrei să nu iasă foc?
Pantalonii sunt iţari vintage – iar cizmele mi le ştiţi tot din închipuire.
Le-am luat cu mine când am dezertat din armată şi am fugit în Italia, că n-aveam unde să ascund banii pe care i-am furat regimentului. Mă rog, a trecut şi istoria aia (salutări, nenea Geo, te pupăm!).
N-am găsit la recuzită o pereche întreagă de doi pinteni, dar mi-a dat unul singur nea Fănel, că l-a furat de la un decor.
E bine şi aşa, că am plachiuri care fac zgomot când salut ca la armată.
Boon!
Acum.
Eu trebuie să citesc pe nas zapisul către “majestatea sa”. Pff… Mie “majestate” mi se pare prea mult, dar m-a liniştit Manon dintr-o privire fulgerătoare, “Lasă aşa, Costică, nu ştii cum e? Când nu poţi să-i dai pe oameni afară, îi avansezi!”
Mă rog.
Auricaa, deci, tobele, cu vână!!!
Tarraram- Tam- Tam…
Pff… Deci opreşte tobele, Aurica, nu le da şi tu drumu mereu la comandă, aşteaptă să îţi fac şi cu mâna, nu vezi că mă disperă Manon? CEE MAI EEE? Mă laşi să citesc ce mi-ai scris pe foaie, sau dau cu căciula de pământ, că mă-ncinsei, dracu, aici, şi mă toot opreşti!?!! E-eee!!!
*
– Nu mai citeşti nimic, Costică. M-am răzgândit azi-noapte.
– Aşaa?… Şi mă-mbrăcaşi voievodal ca să mă faci de ruşine în faţa poporului, cu zapisu necitit în mână?
– Nu, Costică, nu pe tine. …Pe mine.
***
