Cumpăram, acum câțiva ani, un pachețel de brânză care se numea La vache qui rit. A dispărut de pe piață.
*
Cu punga de roșii într-o mână, mă uit în galantar, să găsesc brânzică. E vară, mâncăm light.
E un singur sortiment, feta la cutie. La vache de Paris (Vaci, în Paris? C’mon… Ah. Or fi nepoatele vacii care râde.)
Cumpăr brânza, totuși.
Ajung acasă, deschid cutia.
Conținutul este reprezentat de o pastă dubioasă cu miros pițigăiat, care are în comun cu laptele doar culoarea. … Dar și aceea, pare ușooor mai albă. Vopsea lavabilă, gen.
Am uitat cutia deschisă, în bucătărie, până seara.
Cubul de pastă de descompusese în mii de fisuri brăzdate de un lichid verzui. Se tăiaseră prafurile, materia primă, ca maioneza.
Yux!
*
…Pe vremuri, La vache qui rit mi se părea simpatică.
Azi sună a avertisment.
Râde, văcuța, căci nu dă niciun strop de lapte.
