Jurnalul lui Manon.

“Soțul Gabrielei Szabo protejează natura. Zsolt Gyongyossy conduce o mașină hybrid în valoare de 35.000 de euro”.

Dupa posibilitati, coane Fanica.

Si eu protejez natura.
Conduc, cand o  Strida, cand un Dahon, in functie de vreme.
Ambele luate de pe olx, ca tot le arunca nenea ala, dupa ce le a janghinit vreo zece ani.

Protejez natura SI reciclez.

Da, inca mai platesc rate la CAR ul ala, dar, foarte important, dati-va dracu cu stirile voastre inepte despre “burghejii verzi” care te incaleca si pe biata pistă de bicicleta.

Circulă pe net rețeta miraculoasă pentru o sănătate de fier.

“În fiecare dimineață, pe stomacul gol, înghițiți un cățel de usturoi”.

Recomand această cură, din tot sufletul, în condițiile în care:

1. Ai mașină personală, nu folosești mijloacele de transport în comun;

2. Mașina aia te transportă spre locuri în care îți dăruiești respirația și spațiul personal obiectelor sau animalelor insensibile la miasme;

sau

3. Ai un job stabil cu sediul permanent at home.

Vezi că, dacă rănești un om care te iubește, rana aia e adâncă.

Știu că știi că, la un moment dat, o să-i treacă.

Vezi că-i trece și de tine.

Am primit, azi, pe Facebook, un mesaj privat.
De la, evident, prințul vieții mele, pe care-l aștept de o viață.
E 1 aprilie, ce altă zi ar fi mai nimerită?

” Buna Dragostea Sunt Richard din Marea Britanie. Sunt un antreprenor International, care se ocupa cu constructia de drumuri si poduri. M-am alăturat acest site pentru a căuta o femeie frumoasă i se va iubi pentru totdeauna pentru că eu sunt un om care știe cum să facă un zâmbet femeie. Eu cred într-o relație de lungă distanță, pentru că are nevoie de o mulțime de putere și curaj. Cu tot respectul, i se va dori să scrie la mine prin e-mail meu, astfel încât să putem începe exprima sentimentele noastre împreună. Id-ul meu este (richarddougals@outlook.com) Vă mulțumim și sperăm să aud de la tine în curând. Dragoste de la Richard”

Să nu mori?

În ţara lui Vanghelie, cineva mă provacă.
Aş pune o cratimă după pro.

Din ciclul “te cheamă, nu te cheamă Nicolae, azi primeşti ceva oricum”, Jurnalul lui Manon (spaţiu virtual), oferă, virtual:

Una bucată nuia, unor virtuali.
Un bombon plus pupici mulţi – altor virtuali.

Explicăm mai jos.

***

Nuia (cu “N” de la M şi “a” de la e) pentru magazinul ideall.ro

Aspiratorul meu – care acum câţiva ani când a fost cumpărat valora aproape cât o maşină de spălat – s-a îmbolnăvit, recent, într-o sumbră zi de noiembrie.
A făcut vrrm, puf puf, s-a auzit un zgomot de şurubel care sare de la locul lui, motoraşul a tuşit discret şi tăcere.
În loc să mă deprim pe principiul la omul sărac nici aspiratorul nu mai trage, am pus mâna pe net, search, google, să-mi iau altul.

Am ajuns pe Ideall.ro.
Acolo i-am găsit înlocuitorul. Altă firmă, preţ rezonabil, OK.
Fac comandă online.
Primesc confirmarea comenzii pe mail.
Sun.
Vorbesc cu un Cătălin.
“Îl avem pe stoc, îl primiţi mâine.”

Mâine nu îl primesc.
Sun.
Vorbesc cu Cătălin.
“Nu-l aveam, de fapt, pe stoc. Vă trimitem altul. Identic. Adică are altă culoare şi putere un piic mai mică. Vreţi? / Vreau.”

Las banii la administraţie, trec câteva zile (păi, nu?), vine aspiratorul, vin şi eu seara acasă, îl iau de la poartă, îl duc în casa lui cea nouă – şi mă pregăteam să-i urez bine ai venit.
Deschid cutia. Îl scot din cutie. Îl dezbrac de folii.
Oftez.
Îl îmbrac în folii. Îl pun în cutie. Închid cutia.
Oftez.

A doua zi, sun.
Vorbesc cu Cătălin.
– Bună, Cătălin, sunt Manon.
– Sărumâna.
– Aş vrea să returnez aspiratorul.
– De ce?
– Când am vorbit ultima oară, nu mi-ai spus că îmi trimiţi unul identic?
– Ba da, doamnă, dar de putere mai mică.
– Exact. Cătălin, aspiratorul pe care mi-l doream are comandă în mâner. Ăsta este motivul pentru care plătesc mult pentru el. Cel pe care mi l-aţi trimis are butonel pe carcasă. Dacă voiam un aspirator de căcat, cumpăram unul la mai puţin de jumătate din preţul pe care îl plătesc pentru ăsta. Înţelegi?
– Păi de ăsta am şi eu acasă, doamnă.
– Well, tu eşti băieţel. Eu am comandat altceva. Poţi rezolva chestiunea, căci a trecut deja o săptămână de la acel mâine îl primiţi?
– Da, doamnă.

Două săptămâni.
Două săptămâni am sunat zilnic, la toate numerele de telefon de pe site. Nu mi-a mai răspuns nimeni.
Am trimis mail. Niciun răspuns.
După două săptămâni, când probabil că Cătălin o fi avut febră, îmi răspunde un Alin. Se face că înţelege, îmi promite că se rezolvă, şi peste această poveste se lasă, iar, noaptea neagră a comunicării cu specific românesc.
Niciun semn. De interes. De respect. De orice. …Pentru un client care n-are nicio vină.
Ideall punct ro, magazinul virtual, Cătălin, Alin – s-au evaporat.
Normal.
De aia e “Ideall”. Şi nu “Concret”.

Şi… Iată. După săptămâni de insistenţe inutile şi de frustrări legitime, în care s-au legat toate amărăciunile de mine cât să plâng în fiecare zi ca proasta, într-o sumbră zi de decembrie, oftez, mă resemnez, desfac din folii aspiratorul şi îl pun în funcţiune.
Învinsă.
Învinsă, bă, că nu mai am putere nici să vă reclam!
Ete. Nuieluşa pentru o mână de neisprăviţi care n-au pic de respect pentru oameni.
Nuieluşa pentru site-ul ideall.ro, s-o împartă cu Cătălin.

***

Un bombon plus pupici. Pentru echipa NEWT.ro

Nu ştiam că există modă la poşete.
Or mai fi şi altele ca mine, neştiutoare în ale trendurilor, aşa că… Mna.
Nu ştiam că există modă la poşete, ca la haine.
Însă am o prietenă care ştie.
Voiam o geantă nouă, şi ea m-a lămurit:
– Nona, am văzut o geantă nonică.
– E scumpă?
– 2000 de euro.
Ridic ochii din monitor, cu pupila îngustată.
– Ah. Trebuie să-mi vând un rinichi?
– Nu. Nu îţi cumperi originala. Îţi iei una asemănătoare.

Intrăm pe net.
Genţi Celine.
Celine luggage, portocaliu cu negru.
Frumoase.
Originalul, mii de euro.
Fake-ul, sute de euro.
Dar există şi varianta decentă, Celine Style.

Bântuind prin pozele de pe net, mă îndrăgostesc subit de ceea ce (am aflat două click-uri mai târziu) a făcut furori în sezonul primăvară 2013, geanta Celine Trapeze.
Nu mă judecaţi. Am viaţa zero, iar în mine adăpostesc sufleţei trişti, care stau ciorchine peste sufletul meu cel singur, ca să fim şi noi, cei ai nimănui, uniţi. …Cumva.

Găsesc pe un site, newt.ro, genţi care arată ca originalul.
O găsesc şi pe cea care îmi place.

Şi de aici… Cunoaştem paşii. :- )

Sun.
Vorbesc cu Alexandru.
Îmi spune că au geanta pe stoc. O vreau?
O vreau.
– O primiţi azi.
– AZI?
– AZI.
– Mulţumesc, Alexandru.

Peste trei ore, vine curierul.
Cu geanta.
Dau banii.
Pleacă curierul.
Deschid pachetul şi încep să bântui cu geanta pe la birouri, să mă fudulesc (anunţasem, deja, că îmi iau geantă).
Mă întorc în birou.
Pe masă e factura, împăturită în două.
O desfac.
Din ea pică un bileţel.
Un bileţel scris de mână.
Îl citesc.
Mi se umflă inima şi pare că-mi bate în beregată.
Pun mâna pe telefon.
– Alo, Alexandru?
– Da.
– Am primit geanta. …Şi biletul, scris de mână…  Ştii ceva? Contează. Gestul vostru e copleşitor de frumos. Vă mulţumesc.
– Sărbători fericite, doamnă!
– Sărbători fericite, dragul meu!

Eiceziceţivoideasta.

Băieţii, ia fiți atenți aici.

Sapisexual – persoana care simte o atracţie puternică faţă de inteligenţa sau personalitatea altora.
Atracţia este, evident, sexuală.
…Evident?

Bun.

Să vizualizăm.
O ai pe una în fața ta. Urâtă cu spume. Îi joacă un ochi, nasul e tip cioc de vultur, dinții de pirahna, mărunți, mulți și așezați ca la rechin, sânii, platfus sau şniţele, gambe cu paranteze. Dar are o inteligență brici, recită din Larousse, face glume bune. Urățelele, de regulă, au o inteligență brici. Și cultură, și farmec, chestii, alea alea.
Ea vorbește.
Tu o asculți și o privești.
Și deodată… Hop! ți se ridică interesul în pantaloni de ditamai, pardon, carasul (“măciucă” sună urât).
Te arunci, încins, pe femeie, o trântești, respectuos, în pat -și îi faci felul, metodic. Cu foc.

Băieţii… Dă-o. Dracu. Pe bune?

Ce ceaţă deasă e-n sistemele noastre, măă…

Ne despărţim unii de alţii, setaţi pe funcţia “neah!“, ni se întâmplă binele şi-l ignorăm – de parcă binele ăla e umbra care ne urmăreşte supusă toată viaţa sau e câinele ce-ţi vine la picior ca să ai şi tu ce ignora, băă, suntem cretini?

Vitrina de la farmacie are anunţul “oferim reducere la reţetele compensate şi gratuite”, ce puşca mea de reduceri să faceţi, zănatecilor, la gratuit, se-apropie timpul în care o să ne vindeţi, gratis, aer?

E Bucureştiul plin de ciment, omoară ăia tot ce-i verde şi pun plăci verticale de beton pe trotuare, cine, politicieni infecţi, ia comisioane pentru a închide ochii la crima asta?

Vinerea neagră aduce reduceri şi dăm buluc, ca idioţii, să cumpărăm toooot, ete ionele, un uscător de păr care are “Putere 2400W, Sistem ionic si ceramic, Functia Respect, 3 temperaturi,2 setari de viteza, concentrator, difuzor, jet de aer rece, sistem de agatare”. …Funcţia Respect? Bă, voi faceţi mişto de noi?

“Dulceaţa pe care o face maică-mea e minunată” – zici, dar când vine vorba de femeia ta ţi se culcă vocabularul, şi îngaimi, admirând-o, un “eşti de belea“, dulceaţa e minunată, femeia e marfă – unde morţii mă-tii ai crescut pe maidan, în partea cu şanţul?

Îmi spune o prietenă, aseară, că-şi cumpără maşină puternică, “să aibă şi ea derapaj“, eu mă uit la ea şi-i răspund “demaraj, analfabeto“, şi am fi râs, în alte condiţii, că ea e deşteaptă, iar eu spirituală, însă suntem triste, futu-i mama ei de viaţă, cu ceaţa ei, cu tot…

Ni-s sufletele cuprinse de ceaţă, dar n-aprindem lumina, că, neah, nu acum, poate mâine, să mai aprindă şi ăia care ne-au pus cu botul pe labe.
N-aprindem lumina, suntem confuji că ne dăm unii altora betoane minunate, reduceri la gratuităţi şi funcţia respect prin uscătoare.

Mi-a povestit întâmplarea o prietenă. Cu, evident, talent / accent / farmecu-i inconfundabil de actriță.

Într-o zi.
Niște țigani, la un restaurant bucureștean, ne-modest.
Se grăbeau, așa că l-au zorit pe chelner, politicoși:
– Spune-i să nu durează mult. Spune-i să se face repede.

După masă, unul dintre ei se ridică de pe scaun, se duce la mașină, și revine, zicând:
– Pfuuu, bine că m-am întors, că ham uitat cheia pe masă și p-ormă trebuia ca să mă întorc de la Slobozia.

***

Două zile au trecut de când mi-a povestit istoria prietena mea. Tot de atunci pufnesc în râs pe stradă, când îmi amintesc.
Mi se lățește, așa, gura, până la urechi.

…Crecă zice trecătorii care mă vede că-s nebună, mânca-ț-aș.

Nu e normal. Vânzătorul s-a îndrăgostit lulea. De ochelarii mei de soare. I-ar cam vrea.

Lulea.

Mi-era și frică să mai calc în magazin să iau țigări; dacă mă întreabă iar unde-s ochelarii, iar eu, inimă slabă, o să-i cedez?

M-a pus dracu să-i scot de pe nas, într-o zi, ca să-i probeze, și după aia, din “doamne, ce frumos ești!” nu l-am mai scos preț de cât timp îmi număra el (fudul) restul.

E.

Și, de atunci, io cumpăr țigări iar el îmi cerșește, sistematic, ochelarii.

Nu vreau!

M-am milogit o lună-ntreagă de el să-mi dea șopârla. Avea o șopârlă pe tejghea, din aia moale de părea adevărată; cred că o pitulează sub raft, când vede că mă apropii de magazin, chitra.

Lasă că și eu îmi pun ochelarii la loc pe nas după ce dau colțul.

Dar orișicât, nu e normal.

Mie mi-a trecut de șopârlă, el ce așteaptă? Noaptea polară?