Jurnalul lui Manon.

În emisiunea “Naşul” au fost invitaţi Ponta şi Guşe… Brava!

Am văzut un Guşe în postura “la mijloc” şi un Ponta… ei bine, nu îmi găsesc cuvintele… Unde, mă tot întrebam, scotocind prin studio cu privirea, unde este fronda pontiană, dar nasul în vânt, obrăzniceala, limba sfidătoare, moţul, erupţia d’antan? Unde sunt forţa şi puterea, biciul şi dispreţul?
Cine este acest tânăr înfrânt, care îşi dă drumul la gură despre “dinozaurii” psd, îşi dă drumul la ochi, reprobator psd, şi sună diafan din clopoţel, osanându-l zefir, ca să zic aşa, pe Năstase…!?

… Este buba la psd.
Este bine.

“Justiţiarii Mircea Badea şi Oreste fac dreptate la Prima TV, un show de marţi până vineri de la 23:00.”

…Mă uit, de ceva vreme, la ei. Şi mi se ridică, ferm, din ce în ce mai des, convingerea că oamenii ăştia: ori fac emisiunea ad labam în aşteptarea concedierii, fără chef, ori li s-a spus că ei trebuie doar să umple golul de spaţiu până revin cârcotaşii.
Chiar dacă le-ar cădea în cap ambele ipostaze, tot nu înţeleg de ce sunt atât de “civili”, de ce vin la emisiune absolut nepregătiţi sufleteşte, neînarmaţi cu bună dispoziţie, sau chiar cu cinism de bună calitate (până şi andrei gheorghe s-a modulat puţin: din nesimţit a devenit cvasi-gudurel), de ce stau ca imbecilii cu nasul în fişa personală a invitaţilor, fără să o citească înainte de a intra în emisie, de ce, în ultimă instanţă, nu au pic de respect faţă de noi, cei o mie de cretini care ne mai uităm, încă, la ei, acordându-le credit?
Mă uit la Badea, căci Oreste este eteric, mă uit, zic, la Badea, cum se văicăreşte de rating, de salarii, de numărul mic de spectatori…şi mi se face ruşine la gândul că sunt, printre noi, atât de mulţi oameni talentaţi care şi-ar ridica, aşa cum se face, SINGURI, numărul de spectatori şi ratingul, numai că nu au şansa de a fi în locul viţeilor care, încă, ne plictisesc la Prima tv…Domnilor, faceţi-le o favoare şi daţi-i afară!

Edit: Ups! M-or fi citit cumva, sau s-or fi sesizat din oficiu, că văz că nu mai sunt în grilă?

Cu un zâmbet larg şi cu curul strâns de ciudă, Năstase, lat pe scaun, tine conferinţa de presă, în care le spune ziariştilor, sardonic, că anumite persoane din pesede, care au mârâit sugestiv contre pe la televiziuni, “au venit la adunare cu ideile lor, şi au plecat cu ale noastre”.
A-ha… Adunarea pesedeilor, bag seamă, a practicat, timp de multe ore, tăierea limbii. Astfel, la finalul şedinţei, toţi se declară într-o sâmbătă, având aceleaşi idei, monolit, strâns uniţi în jurul (ştiţi voi…)…
… Ceea ce este absolut hilar, şi îmi aminteşte de o horă de beţivi, care se agaţă unii de alţii, trăgând fiecare în câte-o direcţie. Halal unitate!
Neica Năstase, care e la cuţite cu bunica iliescu, nu a auzit, cred, în viaţa lui de tensiunile care se adună, se adună, tu strângi din kur cât poţi, până la momentul inerent în care toată priponeala de faţadă se transformă, bubuind, în ditamai băşina, de faţă cu toată ţara.

…Ceea ce îi doresc, din toată inima, cu nasul acoperit.

Am o întrebare, care mi se aşterne pâclă pe limbă, de fiecare dată când stau şi aştept metroul: De ce, în timp ce unii oameni se aşază într-un aproximativ rând, alţii vin direct şi se postează pe peron, în faţa uşilor?
…Nu e clar, oare, că toţi stăm, evident, în aşteptarea aceluiaşi metrou? Nu toţi vrem să urcăm, la fel de mult?
…Eu am rău de înălţime, şi de aceea nu mă apropii de peron, niciodată. Mă întreb, dacă nu ar fi aşa, aş intra în faţă, cu aceeaşi nesimţire?
…Probabil că da.

De ce mă bântuie acest caz? De ce urmăresc, cu sufletul la gură, OTV-ul?
Nu-mi era rudă, nu era vreun biet amărât care a murit de foame…Şi totuşi, citesc cu aviditate fiecare ziar, zilnic, m-am uitat aseară la imaginile cumplite cu el, difuzate, pe protv – voalat, pe otv – fără cenzură…Cred că s-a sinucis, mai precis, presat fiind, s-a sacrificat, crezând că dacă el moare, cei care îl stresau nu se vor lua de familie. 

Şi totuşi, de ce mă frământă aşa?
… Pentru că, fără să fiu vreo tanti de aia care lucrează cu paranormalul, trăiesc, nu ştiu de ce, empatic, toată agonia acestui om: parcă îl văd încercând să se spânzure, şi, panicat de faptul că nu va muri imediat, îşi taie laţul, crestându-şi şi faţa. Mă urmăreşte sentimentul lui de groază, dar şi hotărârea cu care se duce la etaj, să se arunce în piscină. Frica, sângele, graba – din teamă de a nu se răzgândi, dorinţa de a pune capăt, prin luarea propriei vieţi, a unui coşmar şi a unor lucruri care îl umileau… toate aceste se constituie în imagini care aproape mă obsedează.
Am văzut, în ziar, biletele de adio. Arata, clar, spre psd. Spera că, după noile alegeri, să se diminueze mafia din politică… Noi ne întrebam, bieţi muritori, de unde are psd-ul milioane de dolari pentru campania hienelor pe care le promovează… Iată de unde, de la cine…
Şi-a luat şi lumânare cu el, bietul om, semn că ideea cu piscina i-a venit după încercarea de a se spânzura…Nu înţeleg de ce a luat şi cuţitul cu el… Ştia că s-ar putea să i se facă frică, voia să ajusteze ceva…?
Nu înţeleg cine a aprobat să se arate pe posturile tv caseta medicului legist, cu examinarea cadavrului… E clar că toţi sunt frământaţi de această tragedie, dar nu există o decenţă, vis-a-vis de decedat, o cenzură în ceea ce priveşte “hrănirea” morbidei  curiozităţi a oamenilor?
Biletul de opt pagini… Acolo este cheia. Biletul care, bineînţeles, nu a fost distrus, pentru că e poliţa de asigurare a familiei. Înainte de a-şi lua viaţa, Erbaşu a scris clar, pe hârtie, tot. Şi, mai ales care parte din bilet trebuie arătată. 

Nu ştiu de ce mă urmăreşte agonia acestui om: pentru că traseul lui din noaptea aceea m-a sensibilizat, sau, poate, pentru că el nu are linişte, şi spiritul lui captează atenţia sufletelor puternic sensibilizate…?

Dumnezeu să îl odihnească!

Posed una bucată cocker american tricolor, răspunde la numele de Pupa, este rotundă, inteligentă (nu vă uitaţi aşa, că e cea mai cea…).
Îi aduce mingea lui mami, în prea-repetate rânduri, până la enervarea la culme; se uită urât când plecăm de acasă şi stă cu ochii ăia mari laaaarg deschişi când mâncăm, doar-doar s-o mili şi de ea cineva, că nu pus nimic pe limbă de… zece minute.
Are idiosincrazie la protv, şi anume la melodia de la ştiri (n-o mai schimbaţi, mah, că e de veci?) şi la melodia serialului “Tânăr şi neliniştit” (ai dracu, mi-au smintit căţeaua!). Toate aceste… inervări cu cântec îşi au originea în faptul că, acum câţiva ani, când plecam de acasă îi lăsăm televizorul deschis fetiţei, să nu se plictisească. Şi am nimerit-o la fix, în sensul că, de atunci, câinele a înţeles exact esenţialul: când mami deschide televizorul şi pleacă fără să aibă în mână o pungă foşnitoare (de cumpărături rapide), e clar că m-a abandonat.
…Şi astfel, de fiecare dată când se nimereşte la tv melodia de la ştiri, ne îmbrâncim cu năduf prin casă, pentru a găsi pârdalnica aia de telecomandă, ca să evităm concertul canin.

Isprăvi mari nu a prea făcut Pupu meu…Şi nici căţei… pentru că are o nenorocită de epilepsie. În rest, e iubita lui mami, bucată din inima mea.
Nume de alint: ishtenem, bubu, vladimir, steluţa (nu dau explicaţii, că nu le am).
E pupată des.
Nu e sociabilă cu câinii.
Adoră musafirii… Cărora, mereu, le aduce mingea şi le face pipi la prima mângâiere.

… Mda, tre’ să recunosc, mi-am început anul cel nou cu un război… Nasol. Ori am îmbătrânit, ori m-am scorpit io, deci ambele, dar aseară mi s-a ridicat părul pe ceafă de spaima petardelor, după care am pornit la… război. M-am răţoit, am urlat, i-am înjurat pe infractori, şi mi-am ruinat definitiv intrarea cu dreptul în noul an (oricum, sunt stângace…) 

… Cred că era altfel pe vremea copilăriei mele. Cred că nu erau petarde, dar cred că nu erau nici copiii de acum, clar…Şi aici ajung la celebra fraza:”… Ehehe, pe vremea mea…” 

Înţeleg, frate (înţeleg pe dracu’) să dai cu petarde, că aşa, în sunet de mitralieră, simţi tu sărbătoarea (doar nu ai prins nici un răzbel, nu?!), dar nu pot înţelege, în ruptul capului, de ce trebuie ca maldărul de explozibil să fie detonat în scara blocului, la uşile oamenilor care-şi duc, trist, paharul la gură, la trecerea dintre ani…?

Nu îi înţeleg pe părinţii care dau voie copiilor să umble cu căcaturile astea periculoase, fără supraveghere (stai să vezi avorturi, de la 13 ani, în spitale, îmi şopteşte o prietenă…) 

…Nu pot înţelege această bucurie hrănită cu praf de puşcă…
Sau poate că mi-e frică să o înţeleg… Pentru că, dacă aş face-o, tot sângele din istorie s-ar explica… După cum s-ar explica, de altfel, şi de ce războaiele nu se mai sfârşesc…

La mulţi ani, în pace, dragilor!
_________________
De ce nu-mi pasă că se apropie Apocalipsa?
… Ete, de asta.