Posed una bucată cocker american tricolor, răspunde la numele de Pupa, este rotundă, inteligentă (nu vă uitaţi aşa, că e cea mai cea…).
Îi aduce mingea lui mami, în prea-repetate rânduri, până la enervarea la culme; se uită urât când plecăm de acasă şi stă cu ochii ăia mari laaaarg deschişi când mâncăm, doar-doar s-o mili şi de ea cineva, că nu pus nimic pe limbă de… zece minute.
Are idiosincrazie la protv, şi anume la melodia de la ştiri (n-o mai schimbaţi, mah, că e de veci?) şi la melodia serialului “Tânăr şi neliniştit” (ai dracu, mi-au smintit căţeaua!). Toate aceste… inervări cu cântec îşi au originea în faptul că, acum câţiva ani, când plecam de acasă îi lăsăm televizorul deschis fetiţei, să nu se plictisească. Şi am nimerit-o la fix, în sensul că, de atunci, câinele a înţeles exact esenţialul: când mami deschide televizorul şi pleacă fără să aibă în mână o pungă foşnitoare (de cumpărături rapide), e clar că m-a abandonat.
…Şi astfel, de fiecare dată când se nimereşte la tv melodia de la ştiri, ne îmbrâncim cu năduf prin casă, pentru a găsi pârdalnica aia de telecomandă, ca să evităm concertul canin.
Isprăvi mari nu a prea făcut Pupu meu…Şi nici căţei… pentru că are o nenorocită de epilepsie. În rest, e iubita lui mami, bucată din inima mea.
Nume de alint: ishtenem, bubu, vladimir, steluţa (nu dau explicaţii, că nu le am).
E pupată des.
Nu e sociabilă cu câinii.
Adoră musafirii… Cărora, mereu, le aduce mingea şi le face pipi la prima mângâiere.
