Jurnalul lui Manon.

(Înainte de a citi asta, trebuie să parcurgeţi, mai întâi, Scrisoare către Regiment, apoi vedem ce a primit Costică, drept răspuns)

Dragă Costică,

Sunt Ifrim, dar scrie ce zic eu Mihalache, că eu am decât două clase. Am primit scrisoarea ta şi era să ne omorâm între noi, atâta suflet de cârpă ce ai mai ales cu mine care am crescut împreună.
Am zis că e corect să ştii şi tu şi dacă te lasă dumnezeu să regreţi sau să te bucuri de ce ne-ai făcut la fiecare:

Tanti Sanda îţi aprinde lumânări în capelă, sa mori de cancer cu smochinele în gât, în fiecare zi şi nu te scoate din satană.

Gogoloi a zis că se cacă pe ele de acte dar a bătut-o pe nevastă-sa la sânge şi comandantul a învăţat-o să îl bage în puşcărie cu plângere de la doctorul legist.

Cotoi i-a pus pe gât lui Vasile în somn o ţigare de, nu ştiu cum, a înghiţit-o şi l-au dus la urgenţă în infirmerie. Acum i-a trecut şocu, da a rămas moale la gură de dambla şi cu o mână în gips de când l-au ţinut băieţii să nu se zbată.

Gloanţele de la arma lui Mihalache le-a găsit Dogaru sub salteaua ta a veche, în crăpătura unde piteai zarurile de barbut şi sutienu ăla roz.

L-au liberat pe Cârstea de la carceră şi i-au dat drumu acasă, că a rămas diliu, vroia să stea numai la întuneric şi striga din senin curvo, curvo.

Lu Ţiganu îi punem pleoşniţe în fiecare zi sub pătură, şi a recunoscut doar că el ţi-a furat carnetul cu pârâciuni şi că de frică, după ce ai trimis tu scrisoarea, l-a mâncat într-o noapte pe tot.

Popa a făcut atac la inimă de când l-a dat afară din casă preoteasa, şi acum e mai bine dar stă pe drumuri.

Pe mine m-a turnat la comandant Gogoloi şi ăla m-a băgat la judecată în birou dar m-a iertat de viol când i-am spus unde eşti forţându-mă să îi arăt scrisoarea ta.

Te dai om cu carte, bă Costică, da de bou ce eşti ai pus adresa ta pe plic.

Ţi-era frică că n-apuci apocalipsa, dar până citeşti tu scrisoarea asta ajung la uşa ta fraţii Arsene care s-au jurat că îţi sparg rozeta.

Măciuceanu Ifrim.

P.S. Io am lăsat-o borţoasă pe Măria, bă, da nu iau de neveste rapandule!

(Nu am ce să scriu, afară e toamnă. Mai bine îl las să se răcorească pe ăsta micu, ce-mi ţâşni din cap în timp ce priveam apusul din miezul zilei.)

Dragi soldaţi confraţi,

Vă scriu din îndepărtatul ţinut spre care am emigrat (dezertat) şi vă transmit, vouă, urări, iar domnului comandant, ţeapă, moldovene!

Aici vremea e în încălzire globală, căci ne apropiem cu paşi repezi de glaciaţiune, drept urmare m-am gândit că ar fi bine să-mi pun sufletul pe tavă în această scrisoare, căci s-ar putea, aşa cum am visat seara trecută, să nu mai apucăm apocalipsa.

Aşadar dau în primire tot ce mă râcă:

Legaţi-vă şireturile la bocancii scofâlciţi şi schimbaţi-vă ciorapii groşi între voi, căci vine vreme indecisă, de unde ieri era primăvară, azi noapte a fost iarnă iar azi dimineaţă se instalase deja toamna.

Aveţi grijă că tanti Sanda pune în omletă mălai, ca s-o înmulţească, din lipsă de ouă suficiente. Nu este adevărat ce o să vă spună, că am amenajat un cuib în cuşca lui Lăbuş ca să clocesc ouăle furate pe şest şi să cresc acolo pui de casă. Dacă zice că mint, întrebaţi-o de ce spală salamu şi ni-l dă nouă de proaspăt şi de ce a lăsat şobolanu’ ăla înecat în fiertura de orez.

Vă rog să-i transmiteţi lui Gogoloi că eu i-am furat portofelul, crezând că are bani în el, ca să-l pedepsesc pentru că mi-a aprins chibrite între degete, de m-a secat la suflet. I-am pitit actele în spatele latrinei, să nu pun omul pe drumuri, iar poza cu nevastă-sa am lipit-o de capac în wc-ul comandantului, căci cu el se ţine femeia.

Să ne lămurim: viermişorii din ciorba de fasole de acum trei luni au fost adăugaţi pervers de caporalul Ifrim, ca să-mi facă mie zile fripte pentru pumnul pe care i l-am dat, când am aflat că a lăsat-o grea pe soră-mea şi eu îl consideram un frate. Îmi pare rău de pumn, era altă Mărie, dar viermişorii sunt de neiertat.

Gloanţele din arma lui Mihalache sunt sub saltea la Dogaru, l-am văzut cu ochii mei când le-a pitit, că tot atunci umblam şi eu în valiza lui Gogoloi.

Fraţii Arsene nu sunt fraţi. L-am prins pe ăl mic, când făceam rondul, călare peste ăl mare, în veceu, spunându-i tăticule.

Mărin Cotoi din Ştirbeşti, care mi-a luat pătura în prima seară şi mi-a pus urechelniţa pe gât nu bea ceai în sticla aia pentru rinichi, cumpără vişinată şi o îndoaie cu apă. Vasile i s-a pişat în sticlă, în noaptea aia şi pot să spun că am fost şi eu părtaş la faptă, degeaba l-aţi mânjit cu cremă de ghete pe bietul Mihalache.

Lacătele de la valize vi le sparge Ţiganu, şi pe urmă vinde conservele preotului din capelă. Banii nu-i mai are, că i-am luat eu, ca să fug.

Aş vrea să ştiţi că trec peste tot şi nu vă port pică pentru toate bătăile pe care mi le-aţi dat cu capul de pereţi, căci vă înţeleg, nu toată lumea are şcoală. M-am amărât puţin la început, pe urmă m-a convins Vasile cum să mă răzbun.

Îmi pare rău de un singur om de acolo, bietul de Cârstea care e acum la izolare şi o să-l mănânce tribunalul militar. Nu el i-a aplicat sex oral fetei comandantului, ci Ifrim. Eu îl aţâţasem. În noaptea aia, că n-o s-o uit, ţineam de şase şi aşteptam la rând, dar ne-a speriat popa, care se furişa la popotă cu o mână de ouă pentru tanti Sanda, şi asta, altă perversă.
Atunci m-a apucat atacul de panică şi m-am hotărât să fug, căci nu mai aveaţi ce face cu mine, decât să mă omorâţi în cârdăşie cu comandantul, şi să ziceţi că m-am împuşcat de nebun ce eram.

E, uite nebunul ăsta, prostu’ vostru, stă acum în Italia şi mănâncă smochine.

Dom’ comandant nu mai are ciuca bătăilor, să fac culcaturi cu masca de gaze, iar voi puteţi acum să vă daţi pe faţă, ca şi mine, cu păcatele.

Mie îmi pare rău de faptele mele, şi pe voi să vă ierte dumnezeu că mi-aţi furat carnetul în care notasem toată contrabanda comandantului.

Costică Vijelie.