Jurnalul lui Manon.

**
update 15 martie:
1. jurnalul lui manon. Aţi nimerit bine, asta e adresa, mulţumim pentru vizită şi vă sugerăm ca, pentru a economisi timpul, să treceţi site-ul la favorite.

2. nona plus maria. Nu cunoaştem rezultatul acestei adunări, nona care vă scrie este o femeie straight, care preferă masculii.

3. prieten care te imbranceste si jigneste. …Nu-l căuta pe net.

Acum trei ani mă apucase mâncatul sănătos. Am făcut vânt la ghenă uleiului de la bunica şi mi-am cumpărat din ăla de orez. Mâncam crudităţi din piaţă, ierbivoră, până mi se apleca. Ba, într-o zi, am cules de pe o tarabă şi nişte fructe ciudăţele, pe care nu le-am mai întâlnit decât la biata bunică-mea, în pădure: coarne şi porumbe.

La două săptămâni mi-a apărut pe corp o buburuţă mâncătoare. A doua zi, încă trei. A treia zi, alte 500.
Am fugit la dermatolog. Mi-a dat nişte pastile care mă făceau să umblu high pe stradă, să fiu lucidă până dimineaţa, iar de atunci până seara, să dorm mergând.
M-am întors la dermatolog, plină de luciri ciudate în ochi. “Mă mănâncăăă tot corpul, şi mă comport ca şi cum sunt sclava ţuicii de dimineaţă! Ce să fac?”
“Vă trimit la un alergolog bun”, îmi zice medicul cu o privire de eşec.

Alergologul mă studiază îndelung, zice un hmm profesionist şi decide nazal: “Nu vă trimit să faceţi testele de alergii, sunt doar câteva, costă prea mult şi, din câte imi dau eu seama, alergenul pe care l-aţi contractat poate fi luat, începând de la margarina din frigider, până la gelul de duş din baie…Vă pot introduce  într-un program de testare a unor medicamente noi. Luaţi câte o pastilă, din recipientul acesta mare, în fiecare zi, şi notaţi pe acest grafic simptomele.”
“Adică mă faceţi cobai?”
“Mda.”
“Şi versiunea cea mai proastă e că pot muri?”
“Versiunea cea mai proastă este, dacă nu încercaţi asta, să rămâneţi cu urticaria până la adânci bătrâneţi.”
“OK. Dar vă rog să nu îmi daţi placebo, căci la mine nu funcţionează autosugestia. Ultima dată mi-am indus că l-am călcat pe nemernic cu maşina şi că am scăpat nepedepsită, şi când m-am trezit din reverie el era tot viu, iar eu, tot neposesoare de  maşină.”

Timp de trei luni am înghiţit forţat nişte capsule cât buricul degetului, umplute cu praf alb, şi-mi notam pe hârtie, conştiincioasă, mâncărimile. Partea proastă: tot urzicată eram; partea bună: nu simţeam efecte secundare de la misterioasele capsule (nu e timpul pierdut…).
Bref: Am scăpat de urticarie luând, timp de un an întreg, xzyzal (vă daţi seama ce pastilă e aia căreia nu i se găseşte un nume coerent).

Anul trecut, în septembrie, fac un festival de teatru şi, în ultima zi, la festin, gust nişte mititei şi o linguriţă de tort. În zece minute, îmi pare o buburuţă mâncătoare drept în frunte. O anihilez cu xyzal, şi uit.

În decembrie, dumnezeu şi-a adus aminte de mine: Cu cine faci tu, puiule, sărbătorile de iarnă?
Singură, Doamne.
E, ia de aici o urticarie, să ai şi tu pe ce pune mâna!

…De atunci iau două pastile de xyzal pe zi.

Azi e 15 martie, iar aseară m-am otrăvit în plus cu două ouă pe care le-am încăierat în tigaie.
…Şi m-am târât până aici ca să scriu aşa: Las moştenire… acest… pix…