În miezul nopţii trecute, pe şest, când ruşii au alte treburi, tvr a strecurat un film documentar care m-a înţepenit între pilotă şi saltea. Trecuseră minute bune de când documentarul se sfîrşise, pe ecranul negru curgea mut un generic împănat cu nume care aveau la capăt o cruce şi eu eram încremenită ca-ntr-un coşmar, nu mă puteam mişca.
Impactul pe care filmul l-a avut asupra mea m-a făcut să realizez că suntem atât de preocupaţi de ograda noastră cea goală, încât nu mai avem dispoziţie să ascultăm zgomotul de prăbuşire al acestei lumi. Ne doare-n cur de alţii. O ducem prost, că-i criză. Ne lamentăm zilnic, atunci când nu ne bârfim. “Murim de foame” este o expresie pe care am folosit-o cel puţin o dată în viaţă. Dar nu ştim, căci ne închidem ermetic, ce înseamnă adevăratul rău.
Ne-au consumat filmele americane, şi adormim legănaţi de ideea că binele triumfă oricum. Fals!
Dacă ai văzut cel puţin un documentar marca Michael Moore, în care realitatea nu este ceea ce vrem noi să credem, caută-l şi pe cel făcut de Andrei Nekrasov. După care te aştept aici, să-ţi spui părerea.
Am doar acest link, din păcate nu ştiu de unde se poate descărca filmul:
http://www.dreamscanner-productions.com/litvinenko/index.html
Am o tonă de cuvinte să mai spun, însă ele sunt inutile…
