Archive for March 19th, 2010


Puiuţa asta, pe care am cunoscut-o de pe vremea când era un sâmbure şi mă privea cu ochii ei de căluţ, tremurând, la admitere, este îndrăgostită.
I-am urmărit evoluţia, fiindu-i alături, ca mama a doua, timp de vreo şase ani.
Am luat sâmburele ăsta mic, şi l-am pus într-o parcelă din sufletul meu. L-am stopit cu puf de emoţie, i-am pus beţişor când ar fi vrut să se aplece, i-am încurajat creşterea şi i-am arătat soarele, ca reper în viaţă.
I-am risipit umbrele şi acum, iată, lucrurile încep să fie minunate.
Este o actriţă de excepţie.
Acum se împlineşte şi ca femeie.

Râdem amândouă când ne amintim cum, acum câtva timp, m-am trezit hop cu ea în birou, conspirativă. Mi-a spus atunci aproape şoptind, aşezată şcolăriţă pe scaun, că un cineva, El, este îndrăgostit de ea.
Eu mă uitam în monitor, o ascultam şi o vedeam, foindu-se, cu coada ochiului. O cunosc atât de bine, încât ştiam ce urma să-mi zică: Nu ştiu ce să fac, Nona, dacă eu nu o să mă îndrăgostesc de el, că mi-e frică? Dacă el o să sufere?
M-am întors spre ea şi i-am zis: O să-l iubeşti de o să te caci pe tine, dacă el e aşa cum spui! Sunteţi pereche, v-aţi întânit!

A trecut puţin timp şi de atunci…vine pe la mine, aproape zilnic, şi îmi povesteşte cât este de fericită. Cât este de iubită. Cât de mult iubeşte. Aproape că tremură de frică pentru ceea ce are.
O simt că ar vrea să strige de bucurie, iar eu, cu ochii în lacrimi, nu pot spune decât asta, la infinit: Aşa trebuie să fie, puia lui mami, iubirea e simplă, nu e luptă cu incertitudini. Suntem taraţi şi când firescul năvăleşte peste noi, ni se pare paradox. Asta este întâlnirea. Aşa trebuie să fie relaţia. Fără războaie, fără întrebări. E simplu. Iubeşte şi comunică. Dacă ai nedumeriri, angoase, spune-i, nu le strânge în tine. Fă-l să râdă, râzi cu el.

E simplu. Lucrurile profunde sunt simple.

Este uşor amar, însă, că pe lângă zbaterea de iubire, există pitită, într-un loc ascuns, şi teama că ziua de mâine poate lua totul, dintr-o dată.

Secolul XXI. Încă ardem de emoţie, dar am ajuns să ne minunăm de firesc şi să îl credem paradoxal…