Mi s-a pus pata pe vânzătoarea aia de la non stop. A dracu’ de acritură…Intru cu frică acolo, de parcă aş călca-o în calitate de hoţ. Eu sunt zâmbitoare şi descreţesc automat orice frunte de angajat comercial, ei, pe asta n-am putut-o sminti din scorţoşeală, neam!
Asta, îmi ziceam într-o zi, intrigată, a moştenit toate datele de vânzătoare dinozaur care ne-au urticat nouă tinereţile, pe vremea lui ceaşcă. Înaltă, blondă, cam la 45 de toamne ploioase, te priveşte cu reproş când îţi dă restul, iar când o întrebi ceva cu voce schiaunită de respect, stă bot cu ochii în pământ. M-am forţat să cred că o fi în doliu, o perioadă, pe urmă m-am consolat că o suferi de vreo boală, ceva, însă misterul avea să se desluşească în curând, singur…
Acum câtva timp am făcut nişte cumpărături la acel butic; mi-au intrat toate produsele într-o plăsuţă şi am lăsat la casă 50 de lei. Mi-am consumat uimirea pe drum, departe de ochii jinks-ului şi, ca niciodată, imediat ce am ajuns acasă m-am uitat pe bon. Acolo apărea şi un borcan de măsline (10 lei!). 1. Nu voiam măsline. 2. Deci n-am cumpărat măsline. …Zic să trec peste situaţie, că nu aveam mood-ul de a face atmosferă (nu-mi trecuse intimidarea) şi nu posedam, în acel moment, vestita-mi privire care te pune la podea şi te face să-ţi aduci aminte spontan de deontologie…
Forţată de împrejurări, merg, după vreo două săptămâni, din nou acolo, să cumpăr ceva. Uitasem incidentul.
Iar plec cu plăsuţa, iar dau bani prea mulţi…Acasă execut o inspecţie severă la bon. Ceea ce e pe el, este şi în plasă. …Mai puţin, în plasă, o cutie mare de icre Negro (yuk!), pusă la socoteală pe la mijloc (7 lei). …Deci, deliberat.
Şi atunci am înţeles ciufuţeala vânzătoarei. Ea ascunde hoţia cea mai infectă, printr-o atitudine preocupată ce pare onestă (cât poate fi hoţul de onest?). Atitudinea superioară a cutrei, de patronare a clientului, îl obligă pe acesta să îşi imagineze că vânzătoarea fiind serioasă, este, deci, cinstită.
Iar dacă depistează greşelile de pe bon, poate justifica, bietul om, că a fost o eroare nevinovată. …Nevinovată pe dracu’…vezi că dai 50 de lei şi te-a făcut cu 10, din start, nu se încurcă fomeia…
Pe hoaţă n-o interesează ce impresie face, nu-i e frică, este pregătită pentru orice. Bătută-n cap cu maiu’, ea nu ştie că a fi serios înseamnă să fii corect, nu să arborezi o faţă de cioclu… Ei îi este foame şi nu vrea să plătească pentru mâncare, deci impovărează clienţii cu plata alimentelor pe care le consumă când e singură la tejghea. Parcă o şi văd băgâd pe sub nas, în fast forward, măsline cu icre…
N-o puteam suferi înainte, dar de când i-am prins modul de operare mârşav, mi se pare de-a dreptul jalnică…Mai intru, din când în când să cumpăr ceva de acolo, lucruri puţine, ca să nu mă provoc singură, şi o privesc…meschina, metafizica şi superioara madamă este, în fond, o biată rapandulă de cea mai joasă speţă. Iar severitatea ei care impune muţenie clienţilor…o face să pară şi mai grotescă…
Suntem înconjuraţi de hoţi. …Unii sunt respingători, alţii şterşi şi majoritar îi întâlnim pe aceia care ne fură la cântar în timp ce te întreabă de sănătate.
E vreo diferenţă?
Pentru mine este. Zâmbeşte, ciufuleandro, când îmi încarci nota de plată, să-mi dai senzaţia că te-am făcut fericită! N-ai niciun chelner în familie?
