Jurnalul lui Manon.

Mi-a transmis iniţial că se ocupă ea  să nu mă bag  să stau deoparte.
M-am dus să o beştelesc  să fac spume  să o asigur, ochi în ochi, că nu voi mişca un deget!!
…Şocată de reacţia mea, mi-a impus  mi-a propus  m-a rugat insistent să o ajut, căci eu sunt un om de bază.
Am deschis gura şi i-am dat muie  am refuzat  am acceptat, cu condiţia ca eu să coordonez proiectul.
S-a albăstrit  A strâns buzele  A zâmbit fericită.
Am înfrânt-o!  Am învins!
Urmează teroarea  spaima  munca pe brânci.
Eu ştiu cum va ieşi evenimentul pe care-l voi pregăti: calitativ, peste ăla de anul trecut, care a fost catalogat drept interesant minunat excepţional! …Pe care tot ea voi eu l-am conceput.

Ce puşca mea?  Păi, până când să rabd?  Bravo, Manon!

**
update 17 martie:
1. Căutarea smalţ oale l-a trimis pe om în pagina mea, numită Publicitate. Reiterez ideea că smalţul oalelor de gătit nu trebuie să fie distrus, căci rugina este nesănătoasă; ca să nu mai vorbesc de situaţia jenantă în care ajungi dacă, acasă, ai oala defectă şi îi cauţi, obsesiv, smalţul, pe net…

2. documentare despre manonii. Când le găsiţi, poate ne explicaţi şi nouă ce sunt manoniile şi pe ce program se difuzează aceste documentare.

…Iar se uită la mine cu ochii ăia mari în lacrimi. Iar are stări metafizice. Iar, tristeţea, care-i scoate în prim plan vocaţia de tragediană. Iar mă calcă pe nervi cu victimizarea de veci. …Când termină, o ia de la capăt, în spirală, până ameţesc.
Mă enervează la culme oamenii ăştia, şi trec cu greu peste ironie ca să-mi adaptez comportamenul la tristeţea priveghiului…

Norocul ei e că doar pe mine mă plictiseşte, doar mie îmi susură dramele de veci.

-Ce s-a mai întâmplat, distrusă mikă, de data asta?
-Mă doare şi stomacul, rău, acum. Şi nu am bani să merg la doctor. …Şi sunt singură. Şi am o stare de aia, de plâns, întruna…
-Ai încercat cu valeriană? Poate îţi mai linişteşte angoasele perene…
-Faci mişto de mine…
-Păi, fac, ce ai vrea, să îţi scurtez eu suferinţa? Scuză-mă, acum, te rog, trebuie să plec, am treabă.

…Şi mă îndepărtez, căci răbdarea mea are şi ea o limită, iar în momentul ăsta simt că i-aş da tipei un pumn în gură, dar mi-e frică să nu sângerez de la cioburile oglinzii…