Consum nicotină de pe vremea când eram un embrion diagnosticat, la vremea aceea, ca fibrom uterin. Când “fibromul” a început să mişte în burtă şi s-a descoperit greşeala, Manon era pe cale de a veni pe lume, viciată deja.
Am consumat, bebe fiind, nicotină, sugând la sân câteva luni bune, după care am refuzat inconştient otrava şi am preferat biberonul.
Mama nu are nicio vină, în anii aceia nu existau sfaturi expuse în media despre nocivitatea tutunului şi efectele acestuia asupra fătului. Ea fuma din motivele pentru care fumează toţi ceilalţi.
Fac o paranteză, pentru a explica surorilor întru viciu cum fumau femeile acum 25 de ani.
Nota bene: Ţigara nu se ţinea tot timpul în mână, era aşezată pe scrumieră şi, din când în când, dusă la gură şi suptă-n plămâni. Imaginea din ziua de astăzi, a noastră, a femeilor fumătoare, este deplorabilă, ţinem ţigara tot timpul în mână, de frică să nu se consume (da, e adevărat, ţigările de azi ard mai repede). Mama nu avea unghii galbene, aşa cum văd azi la mulţi fumători.
Ţigara nu se aspira până la filtru, era stinsă mult mai devreme, pe vremea aceea nu era disperarea de a nu pierde niciun fum.
Ţigara nu se suda (nu se fuma una după alta, ci la intervale mărişoare de timp).
Revin. M-am apucat de fumat aşa cum unii se apucă să înveţe o meserie, temeinic şi entuziastă: subtilizam zilnic mucurile aruncate de mama, le aprindeam şi trăgeam în piept hii caii popii, fără să-mi pot explica de ce, după aceasta, de fiecare dată, mergeam năucă ţinându-ma de pereţi, cu palpitaţii şi cu o senzaţie de nelinişte în plex.
Fumatul îmi face rău. Ca şi unii dintre voi, cititori fumători, m-am lăsat cu succes de vreo trei ori. Şi am recidivat, înfrântă de kilogramele în plus (nu ştiam că fumătorii îşi dezvoltă fără să ştie şi reflexul de a duce, des, mâna la gură, fapt care îi conduce, în perioada de “lăsare”, la ronţăit necontrolat de snaks-uri).
De şase ani am trecut pe ţigări slabe, promiţându-mi atunci că acesta este primul pas înspre abandonarea viciului. …Încă fumez.
Ţigara este, din câte am auzit, singurul drog care dă depresii, nu euforie. Fapt care face ca această dependenţă să fie absolut de neînţeles.
De ce se chinuie oamenii să se apuce şi să devină dependenţi de fumat, în condiţiile în care nu au halucinaţii şi orgasme cerebrale, ci melancolie şi tristeţe?
Pentru această întrebare, care mă obsedează de ani buni, am iniţiat acest topic. De fapt, nu pentru ea, ci pentru a scrie aici răspunsul meu.
Fumătorii sunt, indiferent de temperament, absolut diferiţi de cei care nu au avut tentaţia sau n-au ales calea, conştient, de a se dedica acestui viciu (suma viciilor este constantă, vorbim altă dată şi de aceştia).
Oamenii cu care comunic cel mai bine şi definitiv, sunt fumători. Am cunoscut oameni care nu fumează şi cărora le-am spus că simt în ei structura, aia, de fumător. Mi-au confirmat că aşa este, însă că au decis ca, pe o perioadă, să se cureţe puţin, şi, dacă se poate, să păstreze “structura”, renunţînd la viciu. În viaţa mea de familie, socială şi afectivă există şi nefumători, însă aceştia compensează prin faptul că i-a lăsat dumnezeu chinuiţi pe alte coordonate, creative, s-au născut speciali.
M-am intersectat şi cu câţiva nefumători sadea, fără zvâcnet, însă aceştia au fost pasageri, căci nu aveau sare şi piper.
După o viaţă de observaţii, cred aşa:
Fumătorii sunt pansivi, prin natura viciului.
Fumătorii îşi pun mai multe întrebări, sunt mai atenţi la cei din jur.
Cele mai rebele spirite, care au şi putere de introspecţie, fumează.
Fumătorii nu caută, prin viciul lor, starea de euforie, ci se expun autodisecţiei.
Poţi fi fumător chiar dacă n-ai pus în viaţa ta gura pe o ţigară, căci ai moştenit-o în genă.
Nu am cunoscut niciodată un fumător adevărat care să fie banal şi tern.
Fumătorii activi, în concluzie, fac parte dintr-o ghildă specială, care nu are nimic în comun cu masa de consumatori de droguri euforice. Ei consumă nicotină pentru a se studia, nu pentru a se detaşa. Pe lângă acest grup, la aceeaşi masă, îi veţi găsi, uneori, şi pe cei pasivi, care nu ştiu încă faptul că aparţin aceleiaşi categorii.
..Şi da, riscul decesului prematur există, la fel ca şi posibilitatea să te calce, mâine, tramvaiul.
Stiu ca suna ciudat, dar cand fumez parca am inspiratie la scris. Si nu doar la scris. Imi vin tot felul de ganduri benefice. Cu toate ca NU incurajez pe nimeni sa faca asta… Sincer.
Era o vorba intr-o carte despre hedonism “tigarile sunt cuie in cosgiug”. Asa o fi….
Asa e, Maia, sunt cuie in cosciug, insa cand esti in cosciug iti mai pasa ca te tintuiesc niste cuie pe vecie? Doar daca vrei sa te scoli din cand in cand si sa mai bantui pe cate cineva si nu poti deschide capacul…Nici eu nu incurajez la fumat, din contra. Insa sunt mandra de fumatorii mei 😉
Ce folos ca voi trai mai mult dupa mine calitatea conteaza nu cantitatea. Oare daca traiesc mai mult nu cumva o sa traiesc mai mult la batranete? Ce rost are sa mi prelungesc batranetea si sa-mi chinui apropiatii? Fumatul nu este bun din 2 motive:
– a ajuns al naibii de scump
– afecteaza sanatatea (a ta, a celor din jur si a sarcinii)
Oricum sa nu crezi ca eu ca nefumator sunt cu mult mai sanatos decat un fumator sau spre exemplu ca as avea mai multa rezistenta fizica decat un fumator, total fals.
Numa ca din punctul meu de vedere fumatul este un viciu comercial, aparut si inventat sa stoarca banii de la viciosi :).
:-)) …Fumatul a aparut inainte de comert
calitatea….? Si atunci cand mori chinuindu-te si nemaiputandu-te misca? Eu tocmai imi privesc mama murind de cancer la plaman… E ingrozitor. Din femeia aceea care crapa pietrele sub picior a devenit cineva care nu mai stie nici de sine, nici de mine. Cancer la plaman cu metastaza la creier. Halal calitate a vietii!
@eu: imi pare rau pentru ca treceti, si tu si mama, prin momentele astea, insa te rog sa nu iei mot a mot ce spunea cel mic, se referea la un anume fel de a fi al oamenilor care fumeaza, pornind de la articolul meu.
Eu mi-am pierdut mama, la randul meu, mult prea devreme, asa ca stiu ce inseamna asta, insa acest subiect tine de o alta discutie. Fii tare…nu stiu ce sa spun, in momente ca astea tot ce spui e impotriva ta.
EU, cred ca tu ai inteles gresit ce am vrut sa spun, eu ma refeream ca mai bine traiesc scurt si bine decat mult si prost. Si tocmai ceea ce i se intampla mamei tale eu nu vreau sa patesc, poate dansa are o varsta de 50 ani, uite eu as fi multumit sa mor la 45 in somn decat de cine stie ce boala.
Buna seara! sau..
Eu am o nelamurire in ceea ce-l priveste pe “boschetul cu icter”: oare e un geniu ascuns, pe care fara sa vrei l-ai descoperit in treacat?
b.
Buna, Bianca, multumesc pentru vizita. In primul rand, inteleg ca tu esti fumatoare, caci, desi te referi la articolul cu “fetilele”, ai postat aici. 😉
Boschetul cu icter este un proxenet. Geniu, nu, ascuns, da.
Dupa 18 ani de experienta ca fumatoare, si vreo 14 ca jucatoare compulsiva de jocuri (simple, de carti sau bazate pe alte tipuri de patternuri) pe calculator, pot atesta ca jocul (compulsiv!) pe calculator poate induce aceeasi transa contemplativa si benefic-reflexiva ca si fumatul. Spre deosebire de fumat, are dezavantajul – sau avantajul – ca e o activitate non-sociala.
Non-socială, merge, insă nu trebuie să se upgradeze la sociofobie. …Zic. 😉
Buna seara si tie 🙂
Nu sunt fumatoare, iar eu ma refeream la faptul ca domnul proxenet este fumator si deci potrivit teoriei tale…Oricum, era o gluma 🙂
Am inteles acum.