Pustule

on March 25, 2010 in Politica cea curbă, Ruşini mondene

M-a trezit de la 5 dimineaţa, gâdilându-mă în talpă, urticaria. Cu corpul flasc dar părul băţ, mi-am luat pumnul de pastile, am băut sucul cel sănătos din fructe stoarse, m-am duşat şi m-am proptit la televizor, ca să nu ajung la şcoală prea devreme şi să mă întreţin cu câinii din curte, de singurătate.

La teve prind două matinale, cel de pe tv1 şi cel de pe b1. Îmi lipsesc Răzvan şi Dani, căci diferenţa dintre cum sunt băieţii ăştia şi restul, este majoră.
La tvr sunt doi purisani, o ea şi-un el, parcă aduşi cu forţa la serviciu. Mă deprimă. Nici ei nu ştiu dacă sunt acri sau prea serioşi că aşa au primit instrucţiuni. Ea are părul aranjat ca frizeriţele din saloanele Igiena, iar el are o morgă de cioclu. Sunt complet lipsiţi de sclipire, de parcă vin la emisiune direct de la locul accidentului. Au câţiva telespectatori care sună şi vorbesc servil, doar pentru nişte premii cu care sunt ademeniţi. Ca target, aceşti prezentatori se sprijină în pensionari, care nu mai au, oricum, aspiraţii şi prind şi ei în direct scurtul moment de glorie.
…Menţionez, în treacăt, cu briciul, că abonamentul la tvr este obligatoriu.

La b1tv, tot o combinaţie letală, mascul şi damă. Ea, bănuiesc eu, e tânără, însă are faţa aia de bătrânică perenă din fragedă pruncie. El tot spune că e actor şi face glume indecente ca să ne ruşineze pe noi, ceilalţi actori, care ne-am păstrat demnitatea în orice condiţii.
Cei doi citesc împreună ziarele de cancan şi iau în tărbacă tot ce e pe-acolo. Alţi funcţionari, şi ăştia, fazi.

Ştirile mă copleşesc din ce în ce mai mult, nu ştiam, sanchi, că se moare atât de mult şi, mai ales, în accidente rutiere descrise în amănunt, la prima oră a dimineţii. Cui, dracu, îi mai trebuie cafeaua de trezire sau micul dejun?
La protv e un umflat nesuferit în scaun, care are o faţă de nefutut şi atitudine superioară -faţă de colegii busu şi ăla mic de la sport, de parcă i-ar fi cumpărat din târg pe bieţii oameni.

Ştirile conţin multă politică. Nu-i înţeleg pe oamenii care se mai înscriu, în ziua de azi, într-un partid, eu n-aş face-o niciodată, toţi fură şi mint, iar lichelismul este departe de felul meu de a fi.
Dar să revin la ştiri. Nu mai ştiu ce infecţii se emană pe antene şi pe realitatea lor, însă bănuiesc că au demonstrat, sau lucrează la asta, că Băsescu concepe o extincţie în masă.
ProTV-ul încearcă să relateze obiectiv. Aşa aflu eu de ordinele pe care le dă Ponta în partid, şi ce anume încearca, lucru care îl creşte în ochii mei. El va fi noul preşedinte al României, am eu, aşa, un hunch.
Tot aşa aflu despre oamenii nemulţumiţi de salarii, eu necunoscând problema, căci sunt miliardară, şi tot acolo ni se explică faptul că liderii sindicali se pregătesc de acţiuni ample de protest. …Stop, că trebuie să explic ceva.

Am să încep cu psd-ul. Se presupune că acest partid apără cetăţeanul de rând, că e un partid pentru popor, căci de aia are în titulatură cuvântul social. A guvernat singur, a guvernat majoritar; funcţionează, de 20 de ani, sub nume diferite, dar cu acelaşi scop declarat: lupta continuă pentru bunăstarea românului de rând.
Ei bine, dragii mei, după atâta amar de tranziţie pe tinereţile noastre pierdute, a reuşit un sigur lucru: liderii PSD, reprezentanţii maselor, sunt putrezi / indecent de bogaţi, iar poporul căruia ar trebui să-i reprezinte interesele, crâncen de sărac. Nici nu mai pot face o clasificare socială, căci nu mai sunt trepte pentru delimitare. Ei sunt în cer, noi, în groapă.
Oamenii nu se mai înscriu de mult în psd datorită idealurilor si principiilor, ci pentru a-şi face o pilă. E o haită mare, în care masculii alfa devorează arătându-şi colţii, iar ceilalţi membri stau cu burta în sus, jigodiţi, în semn se supunere oarbă.

…Imagine care mă readuce la protestele Liderilor sindicali. Nu mai fac pomelnice aici, mă uit, doar, în ochii voştri, de amărâţi ca şi mine, şi vă intreb: Aveţi idee ce averi au toţi liderii sindicali din România?
De unde le-au strâns, dragilor?

7 Responses to “Pustule”

  1. Alexandra Murarus says:

    ei, de unde le-au strans…au avut si ei niste mosteniri, acolo, de ce esti carcotasa ? :p

  2. CristiMe says:

    Eh şi aşa îmi amintesc o vorbă , “Dacă vrei să intri în politică încearcă să iei o lingură plină cu rahat şi să încerci să o mănânci.”
    Politica e zero pentru mine. Da îmi plac orele de istorie în care vorbim despre politica din perioada interbelică sau mai ştiu eu de când , dar nu de politica din zilele noastre.

    @În legătură cu Protv ne-am făcut un obiciei urât , seara la masă dăm drumu pe Protv , tot mâncând apare mare pe ecran un cadavru,10 accidente,1 om nebun sinucis, etc., ce poftă de mâncare poţi să mai ai..? Ce bine ar fi ca toate ştirile “urâte” să fie date în intervalurile orelor 14-18 când dormim,pe mine sincer nu mă interesează că au murit 20 de oameni într-o seară din cauza idioţilor beţi care s-au urcat la volan…

    Btw : Venind vorba de “actori” , însfârşit am reuşit şi eu să întru în trupa de teatru a şcolii 😀 , Dumnezeu cu mine mai departe :)))

    • Manon says:

      Asa e cu lingura plina de rahat, s-o manance sanatosi, eu am o problema in momentul in care o indeasa cu forta, poporului, pe gat. Noi ramanem cu cacatul, ei, cu Ibiza.
      In legatura cu protv-ul, tatal meu are alta problema: Ma, tata, de ce dracu dau reclamele alea la tampoane tocmai cand mananc eu ciorba? / De aia, tata, zic eu, ca sa mananci in bucatarie, nu in camera.
      A, deci esti actoras…pai te vedem si pe aici la unatc, soon, nu? 😉

  3. Geo says:

    Nu s-au prea chinuit sa le stranga, le-au bagat altii in cont.
    Ei au trebuit sa joace un rol “mai cu talent”.Atat!

    • Manon says:

      corect. …Si astia, alti binevoitori, urmaresc interesele flamanzilor…Pentru a se capatui, iar, ei insisi, nu-i mai satura pamantul…

Leave a Reply