Crezul creştinului Vadim: “Ori eu să trăiesc, ori toţi să muriţi”
Manon on March 2, 2010 in Politica cea curbă, RetoriceN-au putut să îl dea jos. Şi au trecut la anateme, ei, creştinii declaraţi, care dorm cu biblia sub cap şi emit vocabule satanice.
Au răspândit, extaziaţi, zvonul că preşedintele ţării e pe moarte…
Cuvântul “moarte” dă întotdeauna fiori de groază, niciodată nu provoacă extaz. Trăim o viaţă cu povara imaginii că, într-o zi, corpul nostru va putrezi, iar zambetul de care suntem atat de mândri nu va mai lumina viaţa celor dragi nouă. Dacă ne moare cineva iubit, cărăm durerea şi lacrima cu noi pentru totdeauna şi avem certitudinea că am fost amputaţi.
…Dar dacă o masă de semeni de-ai tăi jubilează la presupunerea că un altul e pe ducă, primul gând care îţi traversează creierul, care este? …
Cât de bolnavi pot fi oamenii ăştia? Există unitate de masură pentru efervescenţa cu care unii sapă gropi, altora? Care, lopata sau pumnul de pământ?
Reprezentantul de frunte al masei de mizerii, V.C. Tudor, afirmă sentenţios, în emisiunea abces direct: „Băsescu are cancer în faza terminală. Dacă Băsescu nu e bolnav, eu ies din politică”.
Cetăţeanul din mine îi replică, la fel de optimist: “Dacă tu eşti sănătos, eu mă înscriu în PRM.”
O “dam pe politica” ? Eu unul m-am oprit mai mult la faza cu moartea. Ce se intampla cand unul dintre noi paraseste aceasta lume de 2lei cum e ea? Ce simt cei apropiati? Cu totii am pierdut pe cineva si stim cum sa comparam si sa ne identificam cu astfel de momente.
Dar in adancul problemei, care e incarcatura sentimentala?
Ti-am inteles optiunea, si tu ai inteles-o pe a mea.
Nu o “dăm” pe politica, dar nici n-o dăm la o parte, căci ea mi-a furnizat materialul. Cât despre adâncul problemei, am scris, tot acolo… Restul e tăcere.