Am numărat într-o zi, pe parcursul a trei staţii de autobuz – aşezată sardină cu obrazul lipit de geam – 21 de sedii ale băncilor principale plus cele de care nu ştie nimeni că există dar iată că viază.
Bucureştiul este înţesat până la refuz de aceste sedii bancare ce au acaparat locul modestelor buticuri de cartier. La intervale regulate, scapă între ele şi câte-o farmacie falimentară. Au dispărut micile magazine de la care te puteai aproviziona cu un ou, la drum de seară.
Oraşul e vândut băncilor.
Când intri într-o bancă, realizezi că timpul se scurge altfel, în relanti. Mersul ţi se schimbă în melc melc codobelc, având ca variaţiune târâşul dacă te apropii de casierie, căldura este umedă, iar degetul funcţionarului operează pe tastatură ca ochiul mortului. Gardianul încremenit lângă uşă citeşte ziarul cu gândul, încercând să pară o statuie vie. În bancă sunt maxim zece persoane, nu mai mult, şi fiecare om aşteaptă la coadă de parcă ar avea în faţă alţi o sută. Se păstrează distanţa şi se vorbeşte ca în biserică.
Puterea e vândută băncilor.
…Şi a lovit, mişeleşte, criza mondială. Primele care s-au dat lovite au fost băncile. În loc să-şi reducă numărul de sedii şi să-şi eficientizeze angajaţii, ele au umflat comisioanele îndatoraţilor. Îndatoraţii sunt clienţi. Oameni care plătesc ceea ce împrumută, dublu, uneori triplu.
Iar dacă printr-o conjunctură care te depăşeşte ai salariul pe card, băncile nu ratează niciun motiv pentru a mai ciupi ceva.
Cetăţeanul e dator vândut băncilor.
…În plină criză financiară, tot băncile sunt sărace, deşi le numeri pe cap de locuitor…
**
Acum o săptămână, mă sună Bogdan, nu ştiu cine e dar lucrează la BCR şi mă invită, cu voce rotundă, să trec pe la bancă, să-mi actualizez datele. …Vă rog să veniţi azi, doamnă.
Bogdan, dragule…E un ordin de la stăpânire? Mă aveţi cumva în lista de personal?
Nu, doamnă, …veniţi atunci când aveţi dumneavoastră timp.
Evident că am uitat.
Aseară mă uit la televizor. Ce văd la ştiri? Un dopuleţ efeb, cu alură de umflat în cur cu pompa de putere şi cu o voce asortată albastru la costumul de bancar , care scoate următoarele vocabule: Normele europene ne obligă să actualizăm datele persoanelor care au carduri bancare, până la sfârşitul lui martie. Dacă aceste persoane nu vin să-şi actualizeze datele, le vom bloca cardurile.
Băi… pulete cacofonic, stai să mă lămuresc şi eu, deci UE a scos o normă azi şi a pus deadline mâine? …Căci, evident, nu-mi pot imagina faptul că voi ştiţi de aceste actualizări de acum doi ani, şi dă-i, şi luptă cu cetăţenii pâna în ceasul al doişpelea, când a venit sorocul, ocazie cu care ameninţaţi, tot voi, amărâţii, cu blocarea cardurilor…
…Dar chiar aşa fiind, jură să-ţi vinzi tu sediile că-mi blochezi cardul!?…Ăla din care sugi lunar cu comisionul, păduche mik?
Deci, unul din motivele pentru care am vrut sa plec din Romania este si binecunoscutul nostru sistem birocratic ce te culca la podea fara sa ai dreptul la explicatii. La tratamentul bocancului in gura m-am razvratit de mica si am capatat catalogarea de “copil problema” si mai tarziu de “dificila”.
Printre multe altele, nu am inteles niciodata de ce in tarisoara mea, oamenii care platesc pentru “diverse”, nu numai ca nu au dreptul sa intrebe de ce, sa afle cum ar trebui sa procedeze ca sa nu mai plateasca sau sa ceara eventuale lamuriri, nu sunt tratati cu bun simt si respect, ba din contra sunt considerati obraznici si deplasati si prin urmare tratati cu superioritate, iritare, sictir, indiferenta (si lista ar putea continua).
Ma opresc aici caci mi se zburataceste o vena la tampla.
korekt! (bine ai venit si tu pe aici, iulia!)
de acord in cazul bcr-ului si alpha bank-ului. la alpha bank am stat peste o jumatate de ora pentru inchiderea/deschiderea unui cont. dar cu totul altfel stau treburile la ing. in 5 min omul de la ghiseu a rezolvat tot ce le luase doamnelor de la alpha 40 de min. unde mai pui ca ing-ul are si sistemul fain de self bank. pana la proba contrarie, sustin ing ca fiind o optiune rezonabila in peisajul bancar. 😀
alinush, strecurasi in context o mica reclama? 😉
lol, nici nu m-am gandit la asta. :)) eram incantata ca am gasit si eu in sfarsit ceva normal si ma gandeam sa impartasesc si altora. dar, daca daca are tenta de reclama si aduce prejudicii, push the delete button 😀 btw, nu lucrez in domeniul bancar [simt nevoia sa precizez asta, :d]
alina, ca uitai sa-ti zic, bine ai venit aici! Asa…acum: nu e nevoie de delete, ca mai glumim si noi, da? Dupa ce treci de postarile lacrimogene si melancolice, o sa si razi pe aici. 😉 Conditia este sa iti placa ce scriu, si sa citesti cel putin o pagina. Dupa aia, hatz! esti de-a mea 😉
Vezi ca Nona are o panza de paianjen cu care insfaca si apoi le suge….sangele si ramasitele , iar la final, ii iubeste!! hiihiii
…Usor creepy, azi, Ioana? Io ma laud ca scriu bine, si tu concluzionezi ca sunt bampir?
Am un card de salariu la BRD facut de firma la care lucram in 2005.
Suntem in 2010 si nenorocitii imi tot trimit facturi cu sume cuprinse intre 5 – 30 lei TAXA ADMINISTRARE CARD!
De nenumarate ori am facut cerere de inchidere card, de tot atatea ori le-am explicat ca nu eu am facut cardul, ca e un card facut “obligat-fortat” de firma la care lucram pe care VREAUUUU SA-L INCHID!
De fiecare data platesc datoria impusa de ei, fac cererea de inchidere + copie de pe CI, apoi dupa 2-3 luni ma trezesc cu alta factura!
Data viitoare cand merg le voi face circ si ii amenint cu asteptatu’ la colt de strada si dat in cap! :((
lol! ete, vedeti ca nu-s io nebuna? (auzi, ii amenint cu asteptatul si dat in cap :)) :))…)
Chiar dacă eu nu prea las commenturi pe-aici şi mai sunt şi foarte pe lângă subiect, chiar îmi place ce scrii: tonul extrem de ironic!!! Keep doing this!! 😉
Iti multumesc, Mada. (Buna, aia cu codurile, de la tine din jurnal, statui un pic pe copy paste…;)
Bancile ar trebui, intr-adevar, sa arate mai mult respect pentru clientii dumnealor pentru ca din comisioanele si dobanzile platite de acestia reusesc ca intretina si sa extinda o retea atat de mare de unitati. Eu unul sunt curios cat de mult se pot extinde. Multumesc petru recomandare Manon.
Victor, victor, nu spun cine esti, spun doar ca oamenii ca tine fac diferenta 😉
@ Kittyshor: Nu pleci de la banca pana nu ti se da o hartie la mana ca ti s-a inchis contul, eu asa am facut 😉 Functioneaza!
Nona, eu imi cer scuze. Tot ce vroiam era sa arat ca tu iti iubesti pana si …”invinsii”. Adica pe toti. Dar da, mai creepy azi asa. oricum esti ”cula” cu sau fara panza de paianjen. hhihihi
@Ioana: Cu panza de paianjen ai nimerit-o. 😉
Insa invinsii pe care-i iubesc nu sunt doborati la pamant de catre mine. Par serioasa acum pentru ca sunt.
@kittysor: Asa!
am inteles. sunt doborati de panza ta…
Nu ioana, panza aia e de alta natura…
Multumesc Manon. Sa-l iau ca pe un compliment? Clar, prefer sa fie de bine. Mi-ar fi placut ca si eu sa simt, in propriul buzunar, diferenta.
@vic: compliment plus un pupic pe frunte.