Doamne, îl iubesc de mor!
Cu bunul lui simţ şi cu ţinuta demnă…Cu sprâncenele alea, care se strâng ruşinate, când zic eu vreo prostie, cu sufletul ăla veşnic zbuciumat, pe care nu l-a aşezat în matcă nici măcar Măria Sa,Viaţa, cu lăcrimarea lui sentimentală la filme şi cu gesturile reflexe de dat pumni, tot la filme, da’ la alea cu karate… Cu uimirea perpetuă, la terminarea poveştii filmate, când, cu părul vâlvoi de atâta agitaţie, ne zice, invariabil: ce naiba… se termenă, deja?
…Cu poveştile pe care le scoate din burtă, apanaj al timidităţii veşnice…
Mă aştepta, deja, să cobor. Era în faţa blocului. A venit la mine, să doarmă o noapte, pe urmă, mâine, o să îl duc la spital pentru un implant de cristalin.
La parter, se strânseseră ciopor fetele de serviciu şi doamnele din administraţie.
Intrăm, el salută discret, impresionat de atâta muierime, iar eu zic: Dragele mele, vi-l prezint pe bărbatul vieţii mele. Dragul meu, dă-mi voie să îţi prezint o mână de femei minunate, sunt date toate, nu îţi face speranţe. Zic să ne orientăm spre elevator, că tu eşti timid.
Fetele salută vesele, chicotind, el se îndreaptă, zâmbind, cu privirea coborătă adolescentin, spre lift.
– Mă ruşinaşi, Nona, nu ştiam ce să zic acolo.
– Te ruşinai, da, pentru că oricum nu ziceai nimic. …Oprişene!!!
– Ce, tată?
– Te iubesc de-mi înfloreşte inima, mi-ai adus cu tine casa copilăriei, inimiorul meu drag…
plansai putin, ca-mi adusai aminte de taticutul meu. cand a murit el, am vrut sa mor si eu cu el..
Taticul tau este in inimioara ta. Cat timp vei fi tu vie. Sa il faci mandru de tine.
Si te imbratisez cu drag, Irina.
ce frumos ai scris despre el:)
Am scris cu drag, am presarat sentimentul in jurnal, ca sa va aduc si voua aminte ca simtiti la fel, pentru ai vostri.
Sănătate multă bărbatului vieții tale. Sunt sigur că știe ce minunăție de fată are și în curând, o să vadă că e mai frumoasă ca niciodată.
Eu n-am voie să plâg ca Irina, voi zâmbi..
http://www.trilulilu.ro/mottanu/1b7d84264f766d
Eu plang cand vad clipul asta. Imi amintesc de Adrian Pintea, stateam la o cafea, in birou, si imi povestea despre clip, uitandu-ne la el. Si eu ii ziceam: Domnule profesor (nu ma tutuiesc niciodata cu stelele, chiar daca ne stim de o viata), sunteti cel mai frumos barbat de pe planeta asta, de obicei genialii sunt nasoi.
El radea, flatat. Acel artist desavarsit parea un om rece si calculat, insa Adrian Pintea era un afectivo-dependent. …Voia sa devina tata, aveau planuri, el si Lavinia, o casuta si, pe urma, copilul.
Inca nu pot scrie despre Adrian Pintea. O voi face, intr-o zi.
Eu nu l-am cunoscut pe Adrian Pintea. Dar avea ceva misterios si profund, ce a ajuns si la mine, chiar daca nu am fost un fan inrait. Ce noroc pe tine, Nona! L-ai cunoscut indeaproape. Stiu, durerea pierderii e mai mare. Dar este compensata inmiit de privilegiul unor clipe langa el.
Intr-adevar. Am avut onoarea sa cunosc un artist de valoare.
In alta ordine de idei: esti la fel(sau si mai si) de norocoasa pentru relatia cu tatal tau. Ai mei au divortat acum vreo 15 ani, dar eu nu am reusit sa raman apropiata de el. Acum suntem ca doi straini… aproape.
Onitza, lucrurile nu vor ramane asa. Stie mami. 😉
Nici nu stii cat de norocoasa esti! Eu si tatal meu nu ne avem prea bine.Iar melodia e… minunata!
Stiu cat de norocoasa sunt. Si mai stiu ca intr-o zi vei ajunge sa intelegi ce cauza au conflictele voastre, si vei trece peste ele.
Parintii sunt sfinti. Cand ei dispar, ramane, in inima, un abis dureros.
Sa va bucurati de parintii vostri, uneori ei fac greseli, insa nimeni nu va are in sange, asa cum va au ei, nimeni nu tremura pentru voi asa cum o fac ei. Veti intelege cand voi, insiva, veti fi parinti.
He he, si eu sunt fetita lu’ tata! 🙂 Sunt rasfatata lui, imi face toate mofturile, in limita stocului disponibil si a bunului simt. :))
Asa, mami.
sublim…vreau acasa…
lasa, ca de-abia venisi.
Iti doresc sa-l ai langa tine multi ani de aici incolo… mie mi-au ramas doar amintirile 🙁
Si mie, cu mama…
Imi pare rau… Nu trece, nu-i asa?
Nu… Pare ca se atenueaza, insa in momentele grele, revine durerea.
… Stiu cum e… chiar stiu…
Imi pare rau, tu mergi la operatie cu tatal tau si in loc sa-i urez sanatate, eu pun sare pe rana. Sper sa mearga totul bine. Un gand bun de la mine.
O sa fie bine. Am mobilizat, azi, toata sectia de oftalmologie.
sa treci cu bine si usor peste ziua de maine…sa ai grija de tati tau si el de tine.
cat de frumos.
sa-ti fie sanatos papa-ul cel drag, ii trimit ingerasul meu pazitor azi
Te pup, multumesc!
Pintea…o Doamne. martea viitoare se fac 3 ani de cand a murit. Incredibil.
Pot sa intreb de ce suntem asa de seriosi de vre=o 5 postari incoace? Adica, cel mai mult la blogul asta imi place hazul, l-am descoperit atunci cand dansai cu usa de la dulap si mi-e dor de postari de genul, Manon. 🙂
Bianca, aici: http://www.out.ro/briefing Am scris pagina aia în ziua in care am pus pe net Jurnalul.
Citeste finalul, începe cu Nota bene!
Pana voi scrie ceva vesel, rasfoieste Jurnalul, vei mai gasi lucruri care sa te amuze.
Inteles sa traiti, desi nu cred ca vei mai dansa cu usa de la dulap vreodata. :))
Bianca, mami te iubeste, dar sa stii ca nici nu am dansat vreodata cu ea…
Si sa mai stii, Bianca, un lucru important: te poti recunoaste, ca om, in ceea ce scrie mami, si cand e de ras, si cand e de plans. Tu esti micuţ si unele lucruri te depasesc, inteleg, insa mi-as dori sa intelegi si tu ca, daca ma apuc sa fac compromisul de a scrie ceea ce isi doresc altii, in loc de ceea ce simt eu, voi scrie lucruri minunat de amuzante, insa de atunci jurnalul va fi ziar online.
Da, stiu ce vrei sa zici, am inteles, dar astept sa ti se intample si lucruri mai vesele si frumoase, ca sa sitmti si tu nevoia sa scrii despre asa ceva! 🙂
Nu insinuez ca ar trebui sa o scrii pentru ca asa ti s-a propus, Doamne fereste!
Bine, mami? 😀
Asa, mami, ca ma trecuse o sperietura. 😉
credeam ca doar mie mi se intampla sa-mi iubesc tatal cu disperare, si acum, dupa trecerea lui in nefiinta, de mai mult de 10 ani.
Toti simtim la fel, in momente de astea…