Ziceam că nu mai scriu, o perioadă… să mă așez în mine, culcuș, să prind putere…
Și am venit acasă, acolo unde-mi sunt plantate rădăcinile…să las deoparte, timp de o săptămână, Bucureștiul, cu tumultul, cu întrebările, cu fricile candidaților la actorie, cu jurnalul, cu cei dragi, din el, care formează un ditamai sufletul…
Am ajuns acasă, la tata.
Din secunda doi, am început să caut internet ca drogații în sevraj, să fiu aproape de București, de tumult, de întrebări, de candidați, de jurnal, de prietenii care poposesc în el…
Aseară am cerșit o bucată de wireless de la niște rude, halal vizitator am fost, așezată cu fundul la ei și cu ochii în monitor… norocul meu că avem istorie împreună și că am fost fermecătoare, luându-mă singură la mișto, așa că iată, se demonstrează că și dacă stai cu spatele poți fi expresiv…
Azi noapte l-am bântuit pe frate-miu, care mi-a dat stick-ul lui de Orange…
De azi începea drama, căci fratele (cu stick cu tot) pleca voios la București… Dar s-a milit de mine, și, fiind client baban pentru Orange, a reușit să îl convingă pe un angajat, pe care nu îl cunoaște, să îmi împrumute un alt stick, timp de o săptămână, te duci la sediu, nona, îl iei și îl instalezi.
Eu zăceam depresivă, cu vagi accente de offline, într-un colț al bucătăriei, și m-am activat spontan.
Tatăăă!!! Îmbracă-tee!!! Mergem în oraș, tu să iei aer, eu să iau eter!!!
…Și-mi zic, dacă tot merg în oraș, n-ar fi frumos să o sun și pe Fumărel, să ne vedem? Mai ales că sunt cu tata, aș vrea să îl cunoască și ea, căci Irinuca Fumărel a scris, aici în jurnal, la un anume articol, câteva cuvinte care mi-au scrijelit inima… iar tata a plâns, când i le-am citit…
Deci iată-i pe cei doi oprișeni în stația de autobuz din fața liceului, așteptând o mașină necunoscută, condusă de o persoană necunoscută…
Fumărel sosește în stație, oprește, și se produce stupoare de ambele părți. I-ați văzut poza din blogul ei? Vax. Fumărel este superbă, râde într-una, iar de mintea ei nu mai vorbesc, e brici, se vede din blog.
La rândul ei, Irinuka mărturisește că se uita pe partea cealaltă a stației, căutând cu privirea o femeie la 40 de ani, bătrână, grasă și lăsată.
Fac o paranteză aci, căci trebuie să povestesc. Cum, fumărel, …bătrână și lăsată?
– Așa, pentru că în jurnal tu pari înțeleaptă și mama răniților, mă așteptam să fii grasă și lăsată.
– Cum, fată, că am spus că sunt fermecătoare?
N-o pot sminti pe asta mică din paradigmă, ea avea impresia că sunt o femeie cu părul tuns scurt, făcut permanent…io, nona, mă uitam la stația cealaltă, căutându-te din privire, că doar acolo erau două grase, mă întrebam care ești tu…
Închei paranteza dându-mi ochelarii jos (nu, nu port nici ochelari), privindu-vă și pe voi în pupilă și întrebându-vă: măh, și voi, ceilalți, credeți că sunt grasă și lăsată? Că dacă da, nu vă pot pupa în creștet, a reproș drăgăstos, cum am făcut cu fumărica, dar pot scoate, cordial și la o adică, o ditamai limba, ca ăia micii și needucații… 😉
Revin.
Până terminarăm consumația, tata o adoptase pe fumărel, iar fumărel îl pupă pe tata mai rău decât o pupai io pe ea.
Luarăm și stick-ul de net, ca să pun în jurnal ce scriu acuma zâmbind, și ete așa se termină a doua zi de stat acasă.
Mă uit la familia mea ca la o oglindă, și îmi place ce văd.
Tot o oglindă a sufletului meu sunteți și voi, cei care veniți în jurnal și rămâneți aici.
…De aceea mi-am intitulat articolul Familia din eter.
Am sufletul plin. Și net, până plec.
