Jurnalul lui Manon.

Am să încep prin a mulțumi șantieriștilor care scobesc pământul din jurul școlii (te pup, răducu), pentru că pana de curent care mi-a decedat instantaneu computerul din birou m-a forțat să plec spre casă și să ratez potopul care se apropia de București.

Mergeam pe drum, leșinată de presiunea fără aer, și am trecut pe lângă două doamne, care, dacă e să mă iau după greutățile atârnate de urechi, gât și degete, păreau înstărite. …Degeaba, căci privirile erau triste la unison.
Gura uneia, mai ales, asortată la dramă deci acră, povestea cu furie reținută despre copilul din dotare, care părea, după descriere – la cei doi anișori – un mic infractor în devenire, căpușă obositoare mâncătoare de nervi și sursă de pierdut timpul, “că puteam și eu să mă distrez ca toată lumea, ăsta mic a fost un accident nedorit”.   (Ceee ??)

Categoria asta de fomei, care nu au lipsuri materiale dar posedă vocația tristeții și instinct matern comun pietrelor (care se împodobesc pe dinafară cu kile de metale prețioase doar pentru a căpăta greutate și a învinge, astfel, legea gravitației) mă fascinează. Le-aș desface cu șurubelnița, să văd și eu cât de gol poate fi un creier.

Mai aveam un pas până când să ajung în fața lor, și am auzit obida, ca un blestem, spusă mai tare, pentru a primi și complicitatea mea tacită: Eeei…cine n-are, să nu-și dorească.
Adică mă lua, pe mine, martor compătimitor?
Privirea sticloasă pe care i-am aruncat-o madamei, pumn, direct în fața aia distrusă de pe care lipsea belciugul de aur, a făcut-o să tresare, scurt, din pupilă. Dacă deschideam și gura să vorbesc, o prăvăleam în tufișul ăla uscat ca sufletul ei.

M-am mulțumit să trec mai departe și să gândesc, furibund: femeia care consideră că propriul copil este o povară grea, dovedește că venirea Ei pe lume a fost un accident îngrozitor și regretabil.

Ahh…Sper că a prins-o potopul, s-o curețe, imbecila!

**
update 15 iunie:
1. ceafa tunsa scurt. Exclus, nu băga foarfeca în ea, că sângerezi până mori.
Fă o cură de slăbire şi mişcă-ţi gâtul mai des.

2. cat timp se ia xyzal. Depinde, întreabă medicul. Eu mai am puţin şi fac anul de când iau xzyal, şi îţi dai seama că voi aniversa evenimentul fără să pot gusta un pic de tort, că am luat alergenul din marţipanul cel turcoaz…

3. gerbili moarte. Ok, nu fac mișto, vrei să știi despre gerbili (aka veverițe mongoleze) și cât trăiesc. Cel mult patru ani, cu doi ani mai mult decât hamsterii. Dar merită să îi ai în casă, excelente animale de companie, acești pufuleți care m-au făcut să ador și șobolanii din canal… Dacă ai nelămuriri, întreabă-mă la comentarii, știu tot despre creșterea lor.

**
Stau, toate trei, pe o bancă, e cald, infernal de cald… Sunt atente la conversaţia pe care o am cu el, au încremenit, cu priviri fascinate, de când l-am îmbrăţişat şi până când l-am pupat de good bye.
Le văd ochii curioşi, când mă apropii de băncuţă, admiraţia, zâmbetul, aşa că zâmbesc, la rândul meu, cu inima caldă, şi le suflu, prieteneşte-conspirativ: Da, EL ESTE…

Sunt atât de mândră de oamenii speciali, din tagma mea, pe care îi cunosc, unii sunt vedete, alţii încă nu, însă, dincolo de asta, îi iubesc pentru caracterul lor minunat şi pentru inima, ca pâinea caldă…

Acest om, înainte de a fi pe sticlă zilnic, îmi era coleg de teatru. Îi păsa de ceilalţi, iubea spectatorii, avea un haz nebun… Mi-a spus, odată, în stilul lui direct, de taur, Nona, nu vei face niciodată carieră dacă nu înveţi să calci pe cadavre. Nu te mai da la o parte, luptă pentru ce e al tău!
Surprinsă, l-am privit direct în ochi: Tu, dragule, o faci?
S-a uitat la mine cu privirea aia tăios ironică, în spatele căreia lucea o bunătate extraordinară: Evident că nu…

Un om frumos, pe dinăuntru, cu o imagine controversată, căci nu toţi îl plac. A rămas nealterat şi departe de ifosele pe care ţi le aduce celebritatea.
Sunt onorată că îl cunosc.
Este, da,  un om frumos.

**
Trec zilnic pe lângă zeci de oameni, pe unii îi remarc, pe alţii îi ignor, căci agresează.
Eram în spatele ei, era îmbrăcată în bej, iar bluza şi fusta, chiar şi cocheta pălărioară, mi-au atras atenţia, erau croşetate frumos, cu gust. Aerul pe care îl lăsa în urmă mirosea a floare de cireş.
O depăşesc, privind-o discret. Are, cred, aproape de 70 de ani, o faţă splendidă şi luminoasă, ochi veseli şi vii, iar guriţa, năsturel, cu o pată de culoare corai.

Mă întorc şi îi spun: Sunteţi superbă, absolut superbă!
Zâmbeşte cu inima plină de soare şi îmi mulţumeşte cald şi cu personalitate, sunteţi o drăguţă, mi-aţi făcut un compliment care îmi luminează dimineaţa…

Voiam să vă întreb pe voi, dragii mei care mă citiţi, voi faceţi complimente străinilor frumoşi?

De fiecare dată când intru într-un Mall mă simt ca un Tarzan îmbrăcat la costum, lovit de atac de panică și pitit în debara.
Am amețeli, silabisesc în gând definiția cuvântului claustrofobie ca s-o uit și ritmul meu e ca traiectul unui glonț din ciclul Matrix.

Mai bine m-ai băga în apă, teroarea mea de veci, și m-ai pune să caut lănțișoarele pierdute, pe fundul bazinului.

Am fost, duminică, în Mall-ul din buza casei mele, cu două scopuri clare. Să văd un film sugând la suc cu mâna în popcorn, să bântui prin magazine și să mă bucur de prezența Iuliei. Deci trei scopuri, ultimul declarat fiind chiar primul pe listă- deci iată, încă nu mi-a trecut amețeala.

Mall-ul din Vitan, ocolit cu grijă de vreo doi ani, e pe moarte, i-am simțit aerul comatos de la intrare. L-au părăsit fițoșii d’antan, în locul lor sunt instalați figuranții în șlapuci, blajini și moi, însoțiți de dame machiate în stilul fiului faraonului Amenhotep.

Ne-am comandat mâncare de la Mc Donald’s, să ne amintim de tinerețile pierdute, dar n-am apucat să savurez prima îmbucătură, căci ochii mi-au fost supți de decorul atârnat din boltă.

Imaginea generică îmi inspiră o înmormântare de oameni proști, cu bani mulți, care împodobesc un mormânt cu buchete de flori și cu coroane cât pentru tot cimitirul, dar pe care, în lipsă de loc, le agață de baloane, să plutească în spațiul de deasupra. Fâșiile de material, dorit festive, pe care sunt lipite, ici și colo, șabloane de fluturi decupate-n grabă, vrăjitoarea aia, sau ce dracu o fi, atârnată de gât ca la judecată, dau atmosferei un aer sărbătoresc – propriu instituțiilor corecționale.

Mi-a rămas fishmacul în gât.

Am încercat să evit panorama, focalizând în apropiere. În jur, toți mâncau. I-ați urmărit, vreodată, pe oameni, cum mănâncă? E fascinant, însă trebuie să ai ficatul sănătos. Este uimitor în câte feluri se poate mesteca, și cât de la vedere, o bucată de pâine, se transformă în bol alimentar… Se mestecă în zig zag, în valuri, cu gura deschisă, tip respirație de polipi, rapid, în vârful buzelor, iepurește de parcă dau tătarii…

Mi-a rămas și bietul cartof, în gât, așa că l-am înecat în cola, resemnată la ideea că mergem să vedem un film pentru fete.

A apărut sex in dă citi partea a doua și ne-am orientat spre el, că desene animate nu aveau decât dublate oribil.

N-am reușit să facem rezervare pe internet căci locurile erau epuizate, așa că am dat buzna să cumpărăm bilete de la ghişeu.

Așezate confortabil în fotolii și bâzâite anemic de aerul condiționat dat pe economy, am remarcat că eram doar o mână de spectatori, deci faza cu epuizarea biletelor aparține probabil, ca idee de marketing, unui om care e pe lista de disponibilizați.

N-am văzut în viața mea un film mai prost ca acesta, care se târăște, agonic, sub ochii noștri loviți de simțul ridicolului.
În primul rând nu înțeleg, unde se ascunde sexul din titlu? În blazarea cuplurilor? Și-n ultimul rând, cine dracu a machiat actrițele alea în așa hal, voiau să ne arate că au împlinit, împreună, 200 de ani? Care-i poanta? Unde-i șpilul?

Am reținut, da, recunosc, un fund mișto de bărbat și cât de urâțică, biata de ea, este Carrie…
…Mă gândeam că se vehicula, după lansarea lui Avatar, ideea că unii oameni visau la sinucidere… Ei bine, eu regretam amarnic decorul funebru din tavanul Mall-ului…

Mi-a rămas și popcornul în gât.

…Și-acuma meditez (deși nu știu dacă vorbesc eu sau urticaria  – pe care mai am puțin și o trec în buletin): pentru o bună digestie, trebuie să evit spațiile mari închise și filmele care au în titlu cifra 2.