E profesor la noi în școală, are grijă de studenții secției Păpuși-Marionete.
Un suflet de excepție, din secunda unu l-am considerat familie și mi-e drag ca un frate. Mă bazez pe el la toate evenimentele școlii, știu că va prezenta publicului exerciții frumoase, minuțios pregătite.
Oamenii ca el scriu istorie în UNATC. …De aia bună.
Mă invită, acum două zile, la examenul celor de anul II: Vino, e de râs, facem Commedia dell’arte, se numește “Ah, iubirea!”.
Deci trebuie să merg.
Au venit mulți oameni, ca la spectacol, parcă au uitat că e doar un examen, facem loc, mai punem scaune, mă așez, mă ridic să cedez locul unei doamne, mă strecor pe rândul doi, e cald, infernal de cald, mă întâlnesc cu un fost coleg de facultate, ne pupăm, mi-e drag, îl smulg de pe scaunul în care stătea stingher, vino, dragule, aici, pe centru, că tu ești vedetă, el se fâstâcește, o mai culeg pe o doamnă rămasă în picioare și o așez la stanga mea, mă uit pe program și nu înțeleg nimic din ce scrie, copia xerox e întunecată, sst, potolește-te vierme mik, se sting luminile, se aprind reflectoarele și începe spectacolul, sst.
Textul mă captează de la primele cuvinte. Profund, cu parfum de epocă, amuzant, cu răsturnări de situație, scriitura e clasică dar, nu știu cum, e și proaspătă, fără pic de praf. Îmi scotocesc memoria, nu găsesc reper, mă las păgubașă și savurez, chinuindu-mă să rețin frazele de impact pentru a le pune aici în jurnal, dar cum să reții câteva fraze în contextul în care întreaga poveste se rostogolește, plină de suspans, inteligență și umor și îți intră în sistem pe ochi, prin urechi, direct în sufletul care aspiră tot, hulpav?
Studenții sunt roșii în obraji, mai dau bâlbe mici și adorabile, scenele trenează uneori, dar nici nu contează, pentru că vreau mai mult, și mai mult, mă hrănesc cu situațiile imprevizibile și cu frazele abile, care au cel puțin câte trei înțelesuri… Dincolo de micile stângăcii inerente, care țin de faptul că cei mici sunt extrem de emoționați, simt că se leagă frumos ceea ce a scris autorul cu ceea ce a ilustrat profesorul coordonator, care, iată, mi-e și mai drag acum, căci a pus suflet și dragoste în micul examen.
Când se aprinde lumina, anunțând sfârșitul, ai senzația aia, clară, de continuare.
Profesorul apare la aplauze și simte nevoia să spună, potolind puțin palmele entuziaste (în timp ce eu gândesc ete, și el e justificator, ca mine) că examenul a fost făcut în pripă și că el este autorul textului.
Eu rămân bumbeni o secundă, mă aplec spre scaunul din față, unde stă Ancuța, e și ea profesor la Păpuși-Marionete (suntem tize de nume) și, bucuroasă, îi spun: Ancuța, chiar așa, Deciu a scris textul?
– Da, Nona, chiar el.
– Moaamăă, ce mișto, e genial, dragul de el!
Zâmbește cald și doamna din stânga mea, cred că e mama unui copil, că i-am simțit emoția profundă, pe tot parcursul examenului.
Mă aplec, iar, în față, nu mă potolesc:
– Cum, mă, Ancuța, minunea asta de text, impecabil pliat pe commedia dell’arte aia clasică, nu pot să cred, chiar Deciu, el singur…?
-Da, măi, zâmbește Anca, molipsită de bucuria mea.
– Deci Deciu e minunat, e minunat, ce mă bucur…
De-acum se bucură, pe lângă mine, nu numai Anca și doamna din stânga, ci și cei de pe rândul întâi, plus vecina din dreapta.
–Ancuța, e genial, să știi!!! Anca râde cu gura până la urechi, mă știe cât de copilandră sunt.
– Auzi, Ancuța, Deciu e însurat? (Și nu mai aștept răspunsul ei, știu că e însurat, însă eu sunt ghidușă acum, de bucurie.) Fii antenă aci, dacă nu e însurat, îl iau eu!
Toată lumea din jur e deja bine dispusă, iar doamna din stânga, cu un zâmbet laaarg, zice:
– E însurat, eu sunt soția lui.
…Eu mă uit în ochii ei și mi-este, deodată, clar: această femeie cu privire luminoasă este izvorul de inspirație pentru povestea de iubire pe care tocmai am văzut-o.
*****
Cu aprobarea autorului, pun aici o parte din prolog:
Autorul (Ana) – Bravi, bravi…. concitadini…bravi… linişte…basta… basta.. adică gata…Asta este noua piesă despre care v-am vorbit şi pe care o vom pune în scenă…
Voci – Ce piesă?… care-i subiectul … ce tratează….?
Autorul – Linişte…conflictul este foarte simplu – IUBIREA…..
Oana – Iubirea ??!! Ştiu că iubirea este un sentiment…. Cum poate fi iubirea un conflict?
Autorul – (foarte doct) Iubirea, draga mea, este mai mult decât un sentiment, este o energie… pură…. dar cea pe care o înţelegem noi sau mai bine spus cea pe care o percepem noi cu fragilele noastre inimi, generează un permanent conflict…
Oana – (năucă) Ce conflict ?!%¤??!!
Autorul – (puţin iritat) Conflictul de a nu fi complet…
Toti – Cum adica….N-am înţeles…?
Autorul – Conflictul de a fi doar jumătăţi care trăiesc cu nostalgia întregului….
Toti – adică….???
Autorul – Conflictul de a căuta cu disperare pe cineva… care să te ajute să te găseşti pe tine însuţi…..
*****
Ah, iubirea! Vreau, vreau, vreau şi eu!
Ce vrei si tu, pui ? Iubirea sau textul? 😉
Textul e intr-adevar genial. “Autorul – Conflictul de a căuta cu disperare pe cineva… care să te ajute să te găseşti pe tine însuţi…..” Foarte, foarte adevarat.
Am pus acolo doar o parte din prolog (mi l-a trimis prin mail), insa toata piesa e plina de scenete comice, cu mesaj profund…
Minunat.
Într-adevăr ești talentată. 😉
(să nu mă-nțelegi iar greșit 🙂 )
Pai, bibicule, cand esti clar ca lumina zilei, vad si io cerul. :- P (de mine zici ca sunt talentata, sau vorbeai cu fumarel?) 😕
nuuu, nuuu!! eu nu sunt talentata!!! eu sunt amuzanta!! hehe 😛
ESTI TALENTATA! am zis!
(fumarel, vezi ca vin pe acasa in curand, te scot la un suc sau nu?)
doamneeeeeeeeeeee morrrrrrrrrr, daca nu ma suni 😀
Poftim cultură, iscai altă confuzie! 😉
Cred că așa vrei tu să pară… 🙂
Îi talentată și Irinuca, da n-avusei cu ea vreo neînțelegere prealabilă sau confuzie, ș’apăi îs la tine-n vizită… Se vede cerul? hai, că se vede.. 🙂
He he, cred ca la facultatea de teatru, in general, sunt cele mai faine examene. 🙂
nu stiu, bianca, daca sunt cele mai faine, insa cele mai incarcate de emotii, da! 😉
Drumul spre tine insuti trece prin ochii celui iubit, in care te privesti ca in oglinda, pentru a te descoperi.
Oglinda ochilor lui te reflecta asa frumoasa cum esti, fara a te deforma in vreun fel, si ramane curata, fara praf, in ciuda trecerii timpului.
La randul lui, el se oglindeste in ochii tai, pe care ii cauta dintotdeauna, si tu ii intorci imaginea curata, fara praf, nedeformata, frumos – asa cum este.
Reflexiile repetate ale luminii intre cele doua oglinzi creeaza magia. Cand lumina depaseste pragul omenesc obisnuit, explodeaza, umpland spatiul din jur, si dintre cei doi.
Ochii sunt portile sufletului.
In fizica exista fenomenul numit LASER. Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation.
El apare intre doua oglinzi asezate una in fata celeilalte, perfect paralele, sau doar cu o foarte mica abatere. Cu cat ele sunt mai bine asezate paralel, fata in fata, efectul devine mai puternic. Oglinzile trebuie sa fie perfect curate, fara pete sau denivelari.
Intre ele este adus un fascicol de lumina curata, intensa. Si atunci, apare magia.
Oglinzile incep sa reflecte aceasta lumina, de la una la cealalta, aproape la infinit, lumina devine pentru o scurta perioada de timp prizoniera intre cele doua suprafete, care continua reflexia repetata.
Cand este depasit un anumit prag, la care fascicolul de lumina devine mult prea intens pentru a mai putea fi reflectat, el depaseste grosimea uneia sau a ambelor oglinzi, si izbucneste in exterior, sub forma unei raze subtiri, dar atat de intense, incat poate taia tot ce intalneste in jur, orice obstacol comparabil ca dimensiune cu cea a mai multor oglinzi luate la un loc.
Dar pentru a putea apare acest fenomen, oglinzile trebuie sa fie dintr-un material special, de obicei cuart, foarte pur, fara denivelari, si semitransparent.
E=mc2, adica energia este materie adusa la frecventa de vibratie a luminii.
Materia nu poate intelege acest lucru, dar lumina o innobileaza, si o desavarseste.
De aici si conflictul permanent intre ele.
Lumina cauta cu disperare propria sa reflexie.
Propria cale de a se gasi pe ea insasi.
Iubirea cauta cu disperare oglinda in care sa se descopere pe ea insasi.
Deci DA. Ce naiba sa mai spun, la asta?
Doru, fa-ti blog si scrie. Scrie. In fiecare zi. Esti prea frumos ca sa ramai la comentariile din jurnalul meu, pe care le citesc doar eu si ai nostri. (Dar dupa ce iti faci blog, nu ma parasesti, da? 🙂 )
A fost “bum” inca de la prima citire…
Si tin minte sufletele care mi-au incalzit inima, asa ca n-ai nici o sansa sa ma pierzi de cititor.
(spune cineva:”am memorie buna, nu-mi amintesc ca vreodata sa fi uitat ceva :)) ” )
Cross my heart.
Rezonanta ma tot aduce inapoi, reflectandu-ma succesiv in oglinzile de pe aici.
Da, si am inceput sa scriu in Jurnal dupa ce mi-am regasit imaginea in foarte multe din ele.
Nu ai cum sa mai pleci in conditiile astea, decat cu explozie de lumina, si nici atunci nu pleci de tot, ci o parte din tine continua sa se reflecte in continuare de oglinzi, iar restul umple spatiul din jur.
Cross my heart. 🙂
Tzoc.