– Răducu!!!
(El se întoarce, brusc. E înalt ca stâlpul de telegraf.)
– Moamăă…
– Moamăă, ce?
– Eşti mai frumoasă decît ieri.
– Nu, doar că azi nu am privire de scorpie… Te-am căutat ca să te strig pe nume, Răducuu, şi ca să îmi mai spui o dată “săruumânaa”, aşa, alintat.
– Sărumânaa…
(Ne pufneşte râsul ăla sănătos, pe amândoi, la unison.)
– Bine, te las, să ai o zi frumoasă!
– Stai! Nu mi-ai spus cum te cheamă.
– Manon. (Şi mă rotesc pe călcâi, să plec.)
– Manon, ca în… “Manon Lescaut”? (La mirarea mea mută, zâmbeşte luminos cu dinţi albi, impecabili.)
– Da… Ai citit cartea? (Şi peste suflet îmi trece o umbră fugară, iată minunea de viaţă, ce surprinzătoare este…)
– Am citit-o. Îmi place să citesc. Îmi dai un număr de telefon, Manon, să povestim?
– Nu. Sunt dată. Şi până când nu “divorţează” el oficial de mine, îl ţin ghem, în suflet.
…Tu porţi numele lui …de aceea mi-eşti drag.
Răducu nu mai apucă să răspundă, pentru că simt o durere usturătoare în ochi.
…Pierdută în visare, mi-am atins, cu pensula rimelului, globul ocular.
Fug pe scări, sunt în întârziere, nu e prima oară când croiesc dialoguri imaginare în faţa oglinzii…
O să ocolesc zona de construcţii, azi.
Iluziile trebuie să rămână la locul lor, ca visări în inimă, nu trebuie transformate în deziluzii.
Omul din şanţ are în comun cu mine doar un nume care îmi face inima să tremure.
Si aici ar trebui sa punem punct prejudecatilor legate de muncitor si citit 🙂 Oricum cred ca Raducu o sa vina maine la locul de munca cu flori 😛
Andreea, iu ar mising da point… 😉 (atentie la articolele care sunt in categoria Codul lui Manon)
Dar e asa tentant sa transformi iluzia in realitate 🙂 Zambeste, Nona, numai asa totul va ramane in suflet! Chiar daca ceea ce simti te arde in interior, nimeni nu va sti nimic!
Onitza, zambesc, nu e loc de drama. 😉 Iti urez la fel si te strang, tovaraseste, de mana, cu subinteles. 😉
Multumesc pentru strangerea de mana 🙂 E mai usor uneori sa zambesti, decat sa povestesti ce ti se intampla. Ochii reusesc, uneori, sa spuna mult mai mult decat vorbele.
“Uneori” ??? …Intotdeauna. Daca stii sa ii PRIVESTI. 😉 …Ma rog, ei trebuie sa iti si fie in preajma…
Sau alteori se uita iubitul/iubita la tine si te intreaba:”De ce ma privesti asa? Am ceva pe fata??” 🙂
“…are în comun cu mine doar un nume care îmi face inima să tremure.”… care te face sa zambesti si sa-ti strunesti gandurile care mai pleaca haihui.
Imi place morala povestii. E profunda.
De obicei ma uit la tine Nona. Uneori ma uit direct in ochii tai. Si-atunci cand ii gasesc raman cateva clipe tintita pe ei. Si-apoi plec. Repede numai ca incet. Plec inapoi sa te privesc pe toata.
Si-atunci cand ma-ntorc la ochii tai sa ti-i privesc aud o voce acustica aci langa urechea mea spunandu-mi:
” – SSStttt! Usor!! N-o mai privi asa ca doare!”
” – Da’ de ce doare? Ca nu-i fac nimic other than just looking in her eyes?!” i-am raspuns eu acusi.
” – O data ce-i fixezi privirea, zice iar vocea, ajungi sa vezi clar si direct casa sufletului ei. E drum liber. Fin si rafinat. Firav. Delicat.”
” – Adica Sensibil?” fac io pe postutu’.
” – Adica da, un Suflet Sensibil.”
Aaaaaa!!! Aha! Atunci o sa-i ating usor privirea cu privirea mea. Si-apoi o s-o privesc pe toata. Pe ea toata.
Vocea a uitat sa-mi spuna ca tu Nona esti toata ca si sufletul tau. Ala de se vede in oglinda ochilor.
Te pup. O zi frumoasa.
Deci m-ai rupt in doua. Te cunosc? I mean, face to face? …Stiu ca am vorbit pe mes, doar atat, dianazeiţa…
E un scenariu, o poveste, ceea ce ai scris mai sus?
Cine esti?
Oare nu e suficient?
Fie ca-l vezi, fie ca-l auzi, fie ca-l mirosi, ca-l atingi…Important e sa-l simti…pe Om.
Toate se reduc la simturi. Si daca ne vrem mai presus de un cumul de instincte animalice spre a ne numi oameni, pai zic sa dam cale libera vocii celui de-al saselea simt.
Intuitia.
Ea ne apropie cel mai mult de oameni. Ea ne face superiori celorlalte vietuitoare. Ea ne da o nota aparte. Numa’ noi de nu ne-am speria de ceea ce-i in noi.
Nop! N-ai ghicit. nu-i nici scenariu. Nici poveste. Nici fantasma. Nici proiectie. Nici transfer.
E pur feeling. Un defect de-al meu vechi si minunat care-mi vorbeste despre oameni. Sunt un om caruia ii plac oamenii. Sic! Ciubucul meu!
“Fie ca-l vezi, fie ca-l auzi, fie ca-l mirosi, ca-l atingi…Important e sa-l simti…pe Om.”
Asa m-am indragostit, eu, de cel mai minunat barbat de pe pamant. Nu cred ca simturile ma insala.
**
Citind primul tau mesaj, intrasem in panica, de la usor spre dezastruos, la gandul ca tu, o persoana atat de sensibila, treci zilnic pe langa mine, ma privesti, si eu nu stiu de tine. Ii adun in jur pe cei mai buni.
Acum inteleg, cum n-as intelege cand, la randul meu, imi folosesc antenele mai mult decat privirea?
M-am linistit.
Cu cat le lasi sa se manifeste mai mult cu atat frecventa e mai mare iar vibratiile mai profunde, mai intense, mai capabile sa-ti aduca si continuturi aflate dincolo de prim-planul pe care-l vede/aude aproape oricine. Despre antene vorbesc mei.
Stiu ca intelegi. De-aia zambesc.
S-apoi oricat de des sau de rar as trece io prin saloanele artei si creatiei tale, recunosc ca n-am intotdeauna cizmele curate, bocancii stersi. Alteori ma descalt sa ma asigur ca nu lezez nimic din ce-mi iese inaintea ochilor, da’ chiar si-asa aud uneori ca-mi troznesc gleznele si raman incremenita. Stop ca trezesti pe cineva! ma-ntelegi?
Te-nteleg. Zambesc si eu.
Ce frumos, si eu imi fac de obicei “scenariul” unor lucruri pe care urmeaza sa le fac, de exemplu cumparaturi, mers la teatru sau imi vad una dintre colege ascultata la mate…imi imaginez cu mi-ar place sa fie, dar de multe ori mi se intampla involuntar.
Cand se intampla ca in imaginatia mea si in realitate, am senzatia aia ciudata de “deja vu” si nu stiu de ce. Asta o fi “Deja vu”? E constiinta umana atat de puternica in cat sa vada lucruri ce urmeaza sa abia loc?! Faptura umana e incredibila.
Nu, nu este deja vu, este visare cu ochii deschisi pana cand te trezesti la realitate.
Atunci, inseamna ca “visele” mele nu sunt departe de realitate…deci, orice e posibil! 🙂
chiar si scenariul tau cu Raducu e! 😉