– Păi bine, măi, Mihăiţă, să nu dai tu la master… Puteam să jur că dai…
– Nu am mai vrut, Nona.
Stăteam la scara blocului în miez de noapte, mă sunase hai la o ţigară, şi povesteam diverse, şi râdeam. Bârfeam- ca să fiu sinceră, tocam mărunt persoane, locuri, evenimente, şi dă-i, iar, râs…
Şi mă pocnea tristeţea, instant şi inexplicabil- căci toată ziua fusesem licurici, vioaie…
– Dar, totuşi, să nu dai tu la master, ahh…
– Nu vreau, nu mă reprezintă masterul ăsta, eu voiam la Regie de Film şi ştii că abia de la anul se înfiinţează.
El îmi vorbeşte hotărât, convins.
– Da, corect, aşa e, trebuie să faci ceea ce te reprezintă.
Vorbeam de toate şi mie îmi stătea mintea doar la masterul lui Mihai, nu înţelegeam ce dracu m-a lovit aşa, angoasa…
– Dar totuşi, erai şi tu în sistem, tot aici în şcoală, ce dracu faci un an de zile?
– Nona, nu-ţi mai face griji, e mai bine aşa, o să dau probe la un teatru, îmi ocup eu timpul cu ceva, îmi zice el, zâmbind optimist şi consolându-mă pe mine.
Dar eu, tot tuflită. …Până când, brusc, înţeleg.
– Auzi, Mihai, tu ştii de ce am eu starea asta de “mânheală”?
– De ce?
– Îmi vine de la tine, puiule, tu mi-o transmiţi, că eşti aici, aproape, o simt cu antenele. Ia, uită-te în ochii lui mami şi spune-i că nu îţi pare rău, că nu ai niciun regret pentru faptul că mâine nu te prezinţi la examen.
– …Îmi pare rău, Nona… îmi pare rău… E ca un oftat de eliberare, care ne descătuşează pe amândoi.
Eu, brusc, simt că am înviat, toată ceaţa mi s-a luat de pe suflet. Deci facem scenarii pentru anul care va veni şi care va trebui să fie bun pentru Mihai, nu gol, lipsit de perspective.
Și iată cum, aseară, am mai aflat ceva despre mine şi despre eşecurile pe care le am, uneori, în relaţiile cu cei dragi: nu pot fi de niciun ajutor atâta timp cât îmi îngenunchiez instinctul şi accept minciuna fiinţei lor.
Cine e Mihaitza? 🙂
Bianca, nu se umbla sub carcasa, la surubele. In jurnal pun ceea ce trebuie citit. Restul se numeste interogatoriu, deci mihaita este student la actorie, un copil de al meu, ca si tine…
Mama ce ma dau in vant sa citesc fragmente ca asta. Nu ma omor dupa jurnale de exemplu, dar ma fascineaza franturi si momente din timpul zilei (sau al unei zile in general). Haha, asta chiar mi-a inseninat putintel seara. Nu ma intereseaza intimitatile oamenilor in general, dar cand ai cate o povestioara ca asta, sentimentul de intimitate este chiar cheagul tine totul strans si fascineaza.
Nice!
PS: Cine mai e si comentatorul asta? Pey Bogdan m-ar chema si am tot citit pe blogul tau de vreo 2 luni. Azi mi-am luat inima in dinti si am pus primele litere jos. Am abonare la Feed-uri asa ca sunt cu o pleoapa pe tine sa stii. 😉
Bogdan, dragule, bine ai venit sa imi inseninezi ziua, apleaca putin capul, sa te pup in crestet. Asa.
Ramai in zona, uneori scriu si articole mai lungi, insa pe unele le nimeresc bine, chiar au poanta si morala.
Te pup si multumesc pentru cuvintele frumoase.
*apleaca capu’*
Sar’naa! :))
Absolvent UNATC,veteran pe forum ^_^.
Aaaaaaaaaaam inteles, la inceput am crezut ca e vorba de un vecin pe nume Mihaitza care nu vrea sa mearga la examen dar vrea sa mearga la Regie de Film.
Eu una ii urez succes la regie, desi e pacat sa ne mergi la un examen dupa ce ai trudit tot anul sa inveti pentru el, daca ma intrebi pe mine 🙂 dar sigur el stie mai bine.
Sper din suflet ca sa nu se adevereasca acum vorba aia care zice: “Curiosii mor repede.”! 🙂
Nu, puia lui mami, Mihai a terminat cei trei ani de facultate, si urma sa se inscrie la Masterat. Ia fugi tu pe site, putin, si uita-te, ca vrei sa te faci actrita, si trebuie sa stii multe lucruri.
deci,lol. 😉
nu e master la regie de film? habar nu aveam. nu o sa fie un an gol. o sa-l umple cu filme si carti de specialitate
:*
Nu sunteti, inca, toti, in sistem Bologna. Cei care termina anul asta au facut patru ani.