Croit dintr-o bucată de țăran sănătos, luat pe brațe de viață și aruncat la oraș, tata a rămas un suflet cu nostalgii, un sentimental incurabil și un visător care arde ca jarul… De la el am slăbiciunile pentru tot ce înseamnă suflet mișcător.
De la mama am luat tot ceea ce înseamnă forță, mutat munți, ironie și prestanță.
E o combinație care mă face de neînțeles, dar care mă ajută să sparg ziduri.
Am aflat, acum două zile, că tata l-a pierdut pe Bambi, singurul suflet cu care își alina singurătatea în deja prea marele apartament…Cățelul firav, ca o căprioară, trecuse de pragul limită al vieții unui câine, și noi toți stăteam, de ceva timp, cu sufletul la gură, așteptând implacabilul, gata să fim alături de tata când se va întâmpla nenorocirea, căci el, sentimentalul și sensibilul ne repeta obsesiv, dacă moare Bambi, mă duc și eu, căci rămân al nimănui…
Tata nu m-a sunat, să îmi spună… I-a căutat la telefon pe frații mei, cărora le-a plâns amarnic, în ureche, cum numai noi doi, el și cu mine, oprișenii cei patetici, o facem.
A simțit, el, tata, să nu mă sune, și a mestecat durerea singur, ca un bărbat, fără să mă dărâme și pe mine…
I-am dat telefon, a doua zi, îl smulsese din casa îndoliată fratele mai mare și îl plimba pe te miri unde, pentru a-l face să uite.
Și la telefon, tata, a fost bărbat cu mine. …Cu mine, care simt cum tremură sufletele numai când mă gândesc la ele…Cu mine, pentru care nu există distanță sau zid…
Și-a înghițit durerea cea mare, tata, și mi-a zis, cu vocea aceea, ocean de lacrimi în care plutea durerea, sunt bine, tată…
Duminică, tata a venit la București, avea programare, azi, la medic, pentru consult oftalmologic după implantul de cristalin.
Nu a venit la mine, a rămas la fratele meu. La telefon, tata părea bine.
A fost la medic, după care, tot evitându-mă, s-a urcat în tren și a plecat, nu acasă – în locul durerii și a amintirilor, ci la țară, la rude, să stea acolo, o perioadă…
L-am sunat. Avea aceeași voce de om care vrea să pară că îi e bine.
Cel mai sensibil bărbat pe care l-am cunoscut vreodată m-a protejat delicat, spărgând valul de zbucium în malul propriului plex, pentru ca eu să nu plâng, pentru ca eu să nu tremur pentru el.
De cîteva zile, tatăl meu cel sfânt alunecă pe lângă viața mea ca o nălucă, pentru a mă feri de impact, pentru a mă ține deoparte de sfâșiere. El, care e ca mine, plin de preaplin, el, care, ca mine, dă, prin ochii albaștri, soare și nor, fără să poată minți.
…La rândul meu, a trebuit să fiu la înălțime.
Nu-i voi mărturisi niciodată ce viteză aveau sentimentele mele care au spart digul, și ce târau, în calea lor, azi, când i-am spus, ca niciodată, fără intonația specifică, doar atât: te iubesc.
I-am respectat dorința de a fi nălucă,
pentru că
o tristețe
trăită
simultan
de doi oameni
ca noi
nu are egal,
ci plus.
Ce trist, imi pare rau pentru Bambi al vostru.
Tatal tau nu are acces la internet ca sa citeasca ce frumos ai scris despre el?
Cred ca l-ar face sa se simta mai bine.
nu are voie sa citeasca asta, bianca.
Scumpa mea… nu-ti spun nimic altceva in afara de… te imbratisez >:D<
…si eu pe tine, puiandra lui mami.
Singurătate- Doamne, cât de complicat!
mda…foarte complicat.
Ma indurereaza moartea unui animal cateodata mai mult decat moartea unui om. Insa articolul asta mi-a adus lacrimi in ochi, pentru ca tatal meu s-a dus inaintea cainelui meu cel batran… si stiu ca si sfarsitul lui e aproape… si ma doare, dar mai bine sa moara de batranete decat de boala… cum a murit tatal meu…
Imi pare tare rau pentru Bambi, dar mai ales pentru durerea tatalui tau. Pentru ca stiu cat doare sa iti pierzi un animal. Si un tata.
Imi pare rau pentru pierderea ta…
Le-am trait, si eu, tristetile, pe rand… Durerea e durere, si cand pierdem un membru al familiei, care a fost langa noi ani buni, durerea nu mai e durere, ci chin, crancen.
Tata s-a izolat de mine, acum, cand a murit Bambi, pentru ca stia ca eu nu il pot consola, pentru ca sunt exact ca el: prea emotiva. Pot fi alaturi de toti oamenii din jurul meu, cand sunt tristi, si stiu exact cum sa ii sustin, ei bine, acum nu am putut face nimic.
Ma opresc, acum.
Cand am citit prima data, n-am reusit sa-ti spun nimic. Asa era tatal meu!!
Imi pare nespus de rau pentru Bambi…
Mi-e frica pentru el, ce o gandi acum? Nici nu-l pot suna, nu are semnal acolo…
Cand vine de la tara, cred ca imi iau concediu si stau cu el, sa nu fie singur, ahh…
Off! Ce greu e sa stai cu sufletul ghem! E bine asa, sa petreceti cat mai mult timp impreuna. Singuratatea e crunta in astfel de momente.
Nu stiu cat ajuta, dar va trimit o imbratisare.
Iti multumesc, Dara, stiu ca vine direct din sufletul tau sensibil.