Jurnalul lui Manon.

Persoana care a dat căutare pe google cu blog de escortă a aterizat în jurnalul meu.
Şi a rămas aici. Îl citeşte pagină cu pagină. Zilnic.

Aş vrea să o avertizez că acest lucru este periculos.
1. Dacă este bărbat, ar putea să-şi creeze senzaţia că sunt o femeie minunată, când, de fapt, sunt, lucru recent demonstrat, worthless.
2. Dacă nu este bărbat, s-ar putea să priceapă că o femeie nu trebuie să scrie istorie cu vaginul, ci cu sufletul.

Deci persoana se va dezamăgi, în ambele cazuri.

Îi recomand insistent ieşirea din jurnal, intrarea în baruri şi agăţarea ad hoc a disponibililor.

Au venit copiii, la admitere.

Frumoşi, tremurători ca frunzele, cu ochii sclipitori.

Cu emoţii care scutură magăoaia asta de clădire, din temelii.

Copiii au speranţe şi sunt vii.

Eu, moartă. Nu reuşesc să mă ridic.

Funcţionez pe stare de avarie şi le duc apă, şi le răspund la întrebări, şi le urez succes.

***
Am reuşit să smulg din ghearele victoriei, înfrângerea.
…Ţi-o datorez ţie, iubitul meu.

♣♥♦

Eu merg la Ikea ca la Disneyland. Să bântui, să mă bucur, să testez paturile, să păpăm în grup meniurile alea de veci. E fun.
…Recunosc, mai și cumpăr chestii cu care n-am ce face și port după mine prin magazin șarpele ăla de pluș, cu care vorbesc tot timpul.

Bref. Mi-a dat cineva noul catalog Ikea.
Răsfoindu-l, am remarcat un anunț, așezat cuminte lângă o lămpșoară de birou care se numea Fpglunglkăr, mă scuzați, nu am reținut exact.
Se preciza acolo că, dacă o achiziționezi, ajuți un copil  sărman din Africa, pentru că o veioză identică va ajunge la el.
Io, emotivă, mă bucurai.

Ia! Să văd specificațiile, ca să o cumpăr data aviatoare.
Și văd. Are beculețul cât unghia mea cea mică. …De la picior.
Funcționează cu baterii solare.
Lăsați-o la încărcat 12 ore, pentru a furniza 4 ore de lumină.

A-ha!

Deci copiii sărmani din Africa își vor pune lampa-n spate la-ncărcat când vor umbla, ziua întreagă, după apă, iar cum se întunecă, au, timp de patru ore, lumină de veghe…
…Căci nu poți face bastonașe, în miez de noapte, la scânteie de licurici.

… Mai bine le dădeau tractorașe de alea din lemn ecologic.
Ziua se jucau cu ele, iar noaptea, tractoraşele luminau.
…Din foc.

În ultimul timp, parcă sunt narcoleptică, sentimental.
…Până când, azi, m-a pleznit o revelație, direct peste lacrimi.
Soo… Zic să prestăm o injecție cu adrenalină, care să încuie momentele triste, în beci.

*
Vă fac dedicații.

Ete.

Pentru cei care vor să se miște puțin în fața oglinzii… PERFECT!

Pentru cei care vor doar să asculte ceva drăguț… SMILE & MAKE A WISH!

(Aș ruga fetițele să remarce maimuțica aia tatuată, din clip. Nush de ce, dar îmi vine să o pup pe moțul de la căciulă) 😉

*

Vă pup și pe voi pe moț, dragii mei. 🙂

***
P.S. (evideent!)
Scuze, da’ uitai de mine, și îmi dedic, așa:

CHENTACI DIS

AIS, AIS BEIBI

ARSH, ASHH, YEAH…

PLIZ SDEND AP

Ladies…

…I think it’s time to SWITCH ROLES.

♦ ♦ ♦

Guys…

…You can watch… and TRY AGAIN. 😉

Ai așezat-o la comentarii, nu pe mail. Așa că eu o mut aici.
E pentru mine.
Cea mai frumoasă poezie pe care mi-a scris-o cineva, vreodată.

Frumoasă. Și tăietură de lamă.

În țara unde plouă cu fluturi
tăcerea ascunde regretul,
ori că-l scrii, ori că-l fluieri,
nu-ți va ști nimeni secretul.

Ochii mari te opresc suspinând;
te aduni și te scuturi,
mulțumești și pleci prea curând
din țara unde plouă cu fluturi.

Sărumâna,
…

*
Așteaptă să mă vindec, și am să te caut.
O să-ți explic, deși deja ai înțeles.

*
Păstram un link, pentru cineva, dar ia-l tu și dă-l mai departe… –> Chiar dacă

*
Eu mai rămân puțin aici, jos, cu fruntea pe genunchi.

…Cufrunteapegenunchiipecarenuîimaiamdelaatâteatârâșuri.

– Ceea ce simt e atât de frumos, atât de frumos, atât de frumos… Dar și atât de chinuitor…
– Știu. E relația …aia…când ea e împărțită la doi…
– O iubesc atât de mult… Dacă aș putea să-mi dozez sentimentele… Când vreau, să simt, așa, muult, când nu, să simt mai puțin…
– Nu poți. Dar să știi că există oameni care fac asta, și le iese.
– Cum?
– Ignoră ceea ce simt, și proiectează tumultul pe altceva.
– Eu nu vreau așa, e atât de frumos să iubești…
– Așa e. Ai lumină. Știi că te bag în blog, da?
– De ce? 🙂
– Pentru că mai sunt și alții care simt ca tine, să se recunoască.

Îmi aterizară oameni, din google, în jurnal.

Ia.

1. nu ma fa sa plang se uita. Cazul unu: Nu mă fă să plâng și voi uita mai ușor. Corect. Apa sărată scursă din ochi pecetluiește experiența amară. Bonus: dacă n-o faci să plângă, ai șanse și la iertare.
   Cazul doi: Nu mă fă să plâng, se uită oamenii. Asta e și mai grav. Bonusul dispare, înlocuit fiind de “Nu ai pic de decență, trogloditule!“.
   
2. te pupa mami. Ia! Vezi, Bianca, ziceai că nu mai sunt none în zonă… E plină lumea de ele, uite, unele deschid pagina de google și aruncă în eter, tuturor, pupătura! 😉
   
3. nicio fapta buna nu ramane. Ba rămâne, la arhivă. Arhiva e în beci. E invazie de șoareci, de la secetă, dar ei nu reprezintă niciun pericol, i-a omorât pe toți inundația masivă de ieri.
   
4. cand ma vede i se lumineaza ochii. Ce frumooos… Deci e pe drumul cel bun, staționând cu farurile aprinse. Dă-i și tu flashuri și zâmbește fermecător. Simplu.
   
5. cine tine jurnal. Mă faci să prestez un autodenunț. Fie: extra-tereștrii.
   
6. injuraturi prin telefon doar o voce. Greu. N-o să apuci să zici morții, că cealaltă voce va reacționa cu mă-tii.
   Încearcă declarație de iubire prin telefon. Garantez muțenie absolută din partea necunoscutului de la capătul celălalt al firului.
   
7. caut menajera 1 zi pe saptamana. Doar atât? Insistă! Caut-o măcar trei, patru zile, ca să ai mai multe șanse de a o găsi.
   
8. imi ti inima intre palme. Șubred, ți -ul ăla, o s-o scape repede, dacă faci greșeli.
   
9. ai facut bot nu imi admiram picioarele. …Mă uitam, doar, la cât de mult păr am pe ele. Plus că mă și întrebasei de nevastă, când o las… Sau, eu știu, îmi sugerai ceva și nu am înțeles eu? Dracu să vă mai înțeleagă, de femei sucite!

Ieri mi-am întins privirea, streașină, în jur, să nu-mi atârne gândurile în afară, că e rușinos. Mă agățam cu ochii de ceea ce vedeam în jur, dându-mi șuturi discrete în fundul cerebelului, găsește, femeie, un subiect, și scrie, îți vin oamenii în jurnal și tu îi servești cu postul de ieri?

Nimic. Vid.

Azi noapte am lăsat computerul deschis, zic, poate visez ceva și mă reped să scriu… Și am visat, dar nu-i de povestit, că are lacăt de cenzură.

Azi dimineață, când am deschis clapeta laptopului, în bara de jos clipoceau o mulțime de ferestre de messenger, dragii mei, dragi, mă dibuiseră și invizibilă…

Și uite, scriu acum… nimic.

***

Dar în P.S. am subiect. 🙂

Vă doresc un uikend minunat și sunt aici, dacă aveți chef de taină. …Sau de-un subiect anume. Sau de muzici.

Aștern la ușa Jurnalului, covoraș de intrare, nimicul, și vă invit să îl călcați în picioare.
…Scutur eu, pe urmă, din el, un subiect.

Ce faci, jurnărel? Singur? Tristuţ? Te abandonă mami? Nu? Bine. Că am trecut să te salut.

…Şi să îţi povestesc, în fugă, ceva: scanai nişte copii, azi.
În ochi se vede educaţia. Şi, cu lumini şi umbre, ceea ce simt ei, cu bune şi cu rele…
Se vede şi cât îşi doresc să ia examenul, dar şi îndoiala.

Unii dintre ei par mai siguri, o să îi văd în examen, în fond, azi, e doar înscrierea…

Ciudat, din mulţimea de sufleţei se detaşează câte unul în care simt reuşita. Nu ştiu de unde vine, are aripa de înger deasupra lui?
… Cum ar fi ăsta micu, de azi. Avea pe faţă soarele. Ne intersectăm privirile şi se petrece chestia aia.
– Sărumâna! Din plin, hotărât, familie. Eu, mna, senilă, mă gândesc fugitiv, o fi de-al nostru, sunt sute, nu îi ştiu pe toţi…
 – Te pup, dragule! Şi plec mai departe.
Peste zece minute, dau, iar, nas în nas cu el, alerga pe scări în sus. Mă vede şi zâmbeşte larg, luminat.
 – Eşti foarte frumos, îi zic.
Se emoţionează ca o fetiţă iar eu îl iubesc spontan, de parcă e al meu, doamne, cât de mamă sunt…
 – Sărumâna. (Pauză de respiro) Nici dumneavoastră nu sunteţi mai presus.
Mă bufneşte râsul.
– Merci. Nu era “mai prejos“?
– Ba da…M-am emoţionat… din cauza admiterii…
Aha. Deci nu e student de-al nostru…

…Încă.
–