iii, înviai… 🙂
***
Aseară mi-a spus o prietenă, confidenţial, deşi nu eram decât noi două în incintă: Ce zici de un blind date? A? Doctor. E fermecător. E ca tine.
– Ca mine… Ai idee de câte ori i-am spus eu oglinzii, “eşti scumpă, azi”, “mă plictiseşti”, “nu te pot suferi”? Hai să-ţi fac scenariul: mă întâlnesc cu omul, o să mă placă, nu are cum să nu; dacă are date, o să îl plac şi eu, după care va urma jocul lui de madmoazelă, ca să îl alerg până când mă prinde. Bref. Vrei să îi dau un cap în gură oglinzii, de la a doua întâlnire?
Prietena rămâne tablou.
Eu o consolez: Lasă-mă să mă mai gândesc. Transmite-i că îl salută Manon. O să te întrebe “Cine e Manon?”. Spune-i că e o tipă fermecătoare, ca el. Şi spune-mi ce răspunde, că eu ştiu, deja.
Nu ştiu ce-o fi, dar îmi revin din amorţeală…
***
Azi m-am îmbrăcat în fetiţă. Şi am lumină, am înviat. Îmbrăţişez tot ce mişcă prin şcoală şi are emoţii de examen.
Am de unde să dau.
Iar sufleţeii, dispuşi să primească, îmi oferă înmiit înapoi, printr-un singur zâmbet timid.
***
Irinuca pufni în râs, acum două minute, în stilul ei fermecător-molipsitor.
– Ce ai, nebună mică?
Ţinea în mână un prospect de medicamente, lung ca un pomelnic.
– Uite ce scrie aici: În timpul tratamentului, mai ales în primele zile, trebuie să fiţi atent la capacitatea dumneavoastră de reacţie, deoarece poate fi scăzută. Puteţi avea somnolenţă sau chiar puteţi să adormiţi brusc.
Genial. Acuma trebuie să-i cumpăr cască de protecţie.
***
Ziua a început bine.
Io înviai şi-mi adoarme Irina.
Pup frunţi de cititori de jurnal şi zâmbesc nemelancolic. 🙂
