Zăcea abandonată, în imensul hipermarket, pe raftul cu napolitane.
Cutia era transparentă, de plastic, sigilată și cu prețul pe ea. Iar înăuntru, măsline verzi. Mari cât prunele, spoite cu mirodenii și ierburi verzi.
Cineva stătuse la coadă, arătase cu degetul, da, de astea vreau, luase cutia și înainte de a ajunge la cassa, o abandonase printre napolitane. Nu știa acel om, oare, că poți gusta produsul, înainte de a comanda?
Se întâmplă frecvent, uneori văd, pe rafturi, și pachete cu carne, care ar trebui să stea la frigider, nu lângă biscuiți.
Oameni imbecili. Iar angajații unităților, la fel de conștiincioși, iau frumos pachetele și le pun la loc, în raftul frigorific, la închiderea programului, ca să le cumpere a doua zi clienții responsabili, că așa e datul. …De salmonella.
Mă uit la cutia cu măsline și zic, hai să o luăm noi acasă, că au abandonat-o aici, e încă rece, n-a murit la cald.
Ajung acasă, pun masa, deschid cutia, gust… și îmi aduc aminte de înțelepciunea populară: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.
Am salvat de la alterare niște măsline pe care un client le abandonase pentru a se răzbuna pe ele.
Și, pe cuvântul meu dacă nu îi dau dreptate… În loc să provină din Grecia, prunișoarele verzi cred că erau adunate din pereții albi ai Salinei Tg. Ocna, puse în saci și trimise la București, dar numai după ce-a făcut caca pe ele calul care trage vagoneții.
