Jurnalul lui Manon.

Nu știu cine e Aksay Cool, dar vrea neapărat să vorbim.
De două zile, îmi pocnește Facebook-ul.
După repetate “no, thank u”-uri, azi am cedat, dintr-a doua.
Nu mai am rezistența de pe vremuri.

Azi am vorbit cu Aksay de la suflet la suflet.
Și, cu inima plină de înduioșare, dar și de spaimă că s-ar putea ca unele cuvinte să fie blesteme, amenințări teroriste sau, de ce nu, chiar înjurături, aștern pios convorbirea aici, fără să schimb nimic.

(Dacă mă ajută cineva cu traducerea, ar fi splendid.)

♦
P.S. Știu, pierd timpul.
…Nu îl pierd, îl umplu, e…vineri, yux!

*

14:20 Aksay: Hi

14:20 Me: Da

14:20 Aksay: Plz english

14:20 Me: I don’t speak americano

*
18:44 Aksay: Hi

18:45 Me: Da

18:46 Aksay: Plz write in english

18:47 Me: Plz write in romanian

18:49 Aksay: Sorry i don’t know romani. Romanian

18:50 Me: OK. Bye

18:51 Aksay: Y?  Y u say me bye?

18:52 Me: Inceteaza, ma emotionezi…Nu stiu cine esti, e clar ca nu ne intelegem, deci nu putem comunica, mai pe scurt, nu am chef sa vorbesc in engleza.
Nu te cunosc
De aia-ti spun bye

18:52 Aksay: ????

18:52 Me: Geez!

18:52 Aksay: Tari bhosdi

18:52 Me: Perfect de acord

18:53 Aksay: Tari gand

18:53 Me: O zi buna iti doresc, regret ca nu vorbim aceeasi limba

18:54 Aksay: Datiyu shenu kade che

18:54 Me: Hmm…
Nu te potolesti
(sper ca aia e o binecuvantare)

18:56 Aksay: Chudvaa he

18:57 Me: Okeeei, daca insisti sa vorbim in limbi paralele…
Stii tu ce as vrea eu, acum? Sincer…as manca o inghetata 🙂
De ciocolata. Cu fulgi de ciocolata
…Ma rog, si cu putina vanilie
Vrei si tu?

18:57 Aksay: Bhahu chudas hogayi kya

18:58 Me: Nu am de unde sa fac rost de pește! Ai innebunit?
Am un cadavru de batog in frigider, ti-l dau, daca vrei. Vrei? 😉

18:58 Aksay: Tere mamne dabane aarahahu

18:58 Me: Aaaa…. Pai de ce nu zici, dreq, asa?
“Sa trecem PESTE”… Credeam ca vrei pește
Ramanem la inghetata?
Sau iti face rau la gat?
A?

18:59 Aksay: Tera bhosda faad dunga

19:00 Me: Am inteles…

19:00 Aksay: Teri gand bhi marunga

19:00 Me: No, merci
Nu servesc ceai
Imi da o senzatie de boala, intelegi?
Auzi…
Daca tot nu ma intelegi, ti-as scrie ceva de suflet, vrei?

19:01 Aksay: Tere muhme mera lauda de dunga

19:01 Me: Nu, nu pot sa iti spun tot. Doar atat, ca… Nu stiu cum sa iti zic…E un om in viata mea…
M-a facut sa il dispretuiesc
Eu credeam ca e demn
Si el ii pupa pe altii in cur
Altii, care sunt… sub el
Ahhhh
Ce bine ca m-am eliberat!!!
…Intelegi?

19:02 Aksay: Teri gand taiyar rakh me aa raha hu marne ke liye

19:02 Me: A, si tu? …Si tu, ce?

19:02 Aksay: Bhosdi vali

19:02 Me: Asa, inteleg.
Ai dracu barbatii astia, nu?
Eh…
Trist
Cauti sa ii admiri, si ei, sobolani…
Moama… dar ce dezamagire
Zi-mi si tu acuma, de al tau

19:03 Aksay: Teri ma ki bhahu jaldi hai kya

19:03 Me: Si? L-ai parasit?
Sau el pe tine?

19:03 Aksay: Tera dudha nikal ke chay bhanaunga

19:03 Me: Scuze, nu intelesesem. Si nu l-ai ingropat, dupa aia, in gradina?
Ai stat cu el mort, asa, sub pat?
E mic, e doar un hamster.
Credeam ca e barbat, dar, mna
Eu zic asa: hamsterii nu sunt sobolani.

19:04 Aksay: Teri ma ka lauda

19:04 Me: INCINERAREEE?
Unde, in cuptorul in care faci painea?

19:05 Aksay: Kaha par he tera ghar bhenki taki

19:05 Me: Aaa…
Incinerare in cutia de bomboane
Da. Are sens.
Pai, dumnezeu sa-l ierte. Daca a murit si de batranete…

19:05 Aksay: Kya sens kar rahi he

19:06 Me: Si tuuu? Iupii, si eu am unul.
…Dar e pe moarte.  🙁  (Fluture ai zis, sau e o injuratura?)

19:06 Aksay: Teri gand me boomb rakh dunga
Fat jaye gi sallliiiiiiii

19:06 Me: Inteleg, dar nu ma mai uit la teve
Nu, nu ma uit
E pe Discovery?

19:07 Aksay: Teri gand me boomb rakh dunga
Fat jaye gi sallliiiiiiii
Ka huva thandi pad gayi kya

19:07 Me: Aaaaaaaaaa
Nu vazusem bine randul al doilea
Bine, fugi, dar sa pui apa la ele, si sa misti oala așa

19:08 Aksay: Teri to aaj me ffad hi dunga

19:08 Me: Da. Pentru ca se prind pe fund
Si se afuma
Fugi, spor la treaba
Ma bucur ca te-am cunoscut.
Bye!

♦

Nu pot spune multe despre ea. Despre Marcela cea dragă. Pentru că ar fi prea multe, iar eu, azi, nu pot fi patetică.

Doar atât: Marcela face parte din categoria oamenilor care duc pământul, cu speranța lui cu tot, în spate.

Asta e Marcela. Un zâmbet de speranță.

Mă updatează cu linkuri, pentru că citește jurnalul și are, deci, grijă, și de noi.

Iată linkul de vineri, pe care mi l-a îndesat în Facebook, azi, mișelește, și mi-a și spus:

“Nona, I know where the link will go to!”

Iar eu m-am supus, cu drag.

…Și, văzând clipul, m-am emoționat la maxim… 🙂

♥
Late edit, că îmi beui cafeaua și nu sunt patetică:
Pe vremea studenției noastre, eu eram un ghimpișor cu mania persecuției, iar Marcela – floarea soarelui, cu vocația de a pune zâmbetul cel bun pe fețele oamenilor.
…Și de la ea (și de la alții) am învățat să cresc lumina dinăuntru, fără să știu atunci c-o fac.

O ascultam cu gura căscată, când îmi povestea. Logic, firesc, asumat.
Despre relația care s-a sfârșit.
Despre cum s-au întâlnit, cum s-au îndrăgostit, despre întâlnirile împănate cu gesturi romantice și emoții răvășitoare, despre faptul că știa că nu au viitor împreună…
Toată această relație a fost, tot timpul, și simțită fierbinte, dar și analizată la rece, simultan, cu pași programați, pe principiul vreau să trăiesc acest experiment, știu cum se va sfârși, mă bucur acum și pe urmă, PUNCT.

Îmi povestea ca și cum era la o prezentare de business – pe ecran fluturau imaginile în PowerPoint iar ea explica.

Eu, cu gura căscată. Siderată. În suflet aveam, totuși, o senzație stranie și parazitară, simțeam așa, ca o ușă care se închide și se deschide necontrolat, în bătaia curentului.

Wow!, mai scăpam, în proces.
– Și cum ești?
– Sunt foarte bine. Era clar totul, de la început, și am vrut să trăiesc asta.
– Și… inima? Sentimentul?
– Inima, nimic. E sub control.

M-am simțit, brusc, mică mică, furnică. Eu de ce nu pot fi așa? Simt, știu, văd, miros viitorul și prevăd avaria…ar trebui să mă și comport ca atare, nu?

În suflet, totuși, aveam ușa aia, care se deschidea și se închidea de la curent…

– Deci ești bine? Nu te apucă angoasele, dorul, regretul, lacrima?
– Nu. Merg mai departe, știu exact care sunt pașii pe care trebuie să îi fac în viață. Așa am fost întotdeauna, nu e o “fază”.
– Da, dar nu înțeleg… Știi, sufletul, îndoiala, viața…
– Nu. Viața asta are grijă de mine, și simt că mi-a pus deoparte exact ceea ce trebuie. Totul e sub control.
– Și acum ce faci?
– Îmi place de X. Încerc cu el.

După ce a plecat de la mine, am rămas, în continuare, mască.
Și mi-am făcut o cafea, în cană mare.
Și mi-am aprins o țigară.
Și m-am invitat să iau loc, pe scaun, pentru a-mi explica ce e cu ușa aia, din suflet, care se tot trântea nepoliticos când vorbea invitata.

Sunt lucruri, în viață, pe care nu le simțim ca ceilalți. Asta ne face unici și irepetabili. Însă eu vreau, întotdeauna, să înțeleg.

Și atunci, la cafeaua aia, am realizat de ce uneori, când oamenii îmi povestesc ceva, mi se trântește o ușă, parazitar, în suflet… Mi se trântește ca să mă oblige să mă întreb.

***
Am întâlnit-o acum câteva zile. De data aceasta, când am vorbit, i-am privit ochii. Doar ochii.
– Ce faci?
– Sunt bine.
– Te vezi cu X?
– Da.
– Și cu povestea aceea?
– Nu mă gândesc la ea.

Da. Ochii. Istoria din ei, felul în care fac umbre sau scapă luciri…
Vorbele transmiteau ceva, iar ochii aveau alt mesaj, pe care eu îl ignorasem la prima discuție, căci iau de bun ceea ce-mi spune omul.

Am vrut să plec și să nu zic nimic.

Dar n-am putut.

– Iubita lu’ mami, aș vrea să îți spun ceva, o să crezi că sunt nebună… Nu ești așa cum zici că ești, nu simți așa cum zici că simți…

S-a uitat la mine, drept, fără mască, cu ochi umezi.
– …
– Aș vrea să îți dau un sfat, poate că, într-o zi, o să-ți ajute… Uneori este bine să nu încercăm să punem piciorul pe capul vieții. Uneori. Pentru că, deși avem senzația că pe moment deținem controlul, e o chestiune de timp până când viața vine, tăvălug, peste noi. La fel, și cu sentimentul.
Sentimentele și viața, zic eu, sunt ca fenomenele naturii. Tu zici că ai control. Eu zic să ai grijă. Căci uneori, doar uneori, nu poți controla fenomenele. E OK să ne asumăm durerea. Dacă o eludăm, pocnește, absolut pe neașteptate, în momentul cel mai nepotrivit.

M-a privit în ochi și mi-a spus, sincer:
– Așa este, ai dreptate.
– Ai grijă de tine.
Cănd ne înșelăm singuri e de o mie de ori mai umilitor decât când suntem înșelați de ceilalți.

***
Motivul pentru care am scris, azi, această istorisire, nu ține de faptul că merita povestită, pentru că este, în fond, banală.

E vorba despre altceva…

…În timp ce vorbeam eu, dându-i sfaturile acelea de viață… simțeam așa, ca o ușă care se închide și se deschide necontrolat, în bătaia curentului.

Rămâne să înțeleg  de ce.