Nu pot spune multe despre ea. Despre Marcela cea dragă. Pentru că ar fi prea multe, iar eu, azi, nu pot fi patetică.
Doar atât: Marcela face parte din categoria oamenilor care duc pământul, cu speranța lui cu tot, în spate.
Asta e Marcela. Un zâmbet de speranță.
Mă updatează cu linkuri, pentru că citește jurnalul și are, deci, grijă, și de noi.
Iată linkul de vineri, pe care mi l-a îndesat în Facebook, azi, mișelește, și mi-a și spus:
“Nona, I know where the link will go to!”
Iar eu m-am supus, cu drag.
…Și, văzând clipul, m-am emoționat la maxim… 🙂
♥
Late edit, că îmi beui cafeaua și nu sunt patetică:
Pe vremea studenției noastre, eu eram un ghimpișor cu mania persecuției, iar Marcela – floarea soarelui, cu vocația de a pune zâmbetul cel bun pe fețele oamenilor.
…Și de la ea (și de la alții) am învățat să cresc lumina dinăuntru, fără să știu atunci c-o fac.
Primul comentariu… ca pana acum am citit in secret.
Multumesc Nonule! M’ai inlacrimat. Iar.
Da, te citesc, foaaaarteeee zilnic!!! Si invat sa te cunosc, sa te recunosc. Si te iubesc.
Mi’e tare dor de tine! …Ti’aduci aminte? … Unde (nu cand) a trecut atata vreme?… O dam inapoi data viitoare cand ajung acasa!!! Ca nu mai pot! M’ai nenorocit!
Marcela Manonescu 😉
Scumpa ce esti…
Tu, cu lumina AIA a ta…
Femeie, inceteaza cu patetismele!
(ca plansei ieri, mult, si azi nu mai pot)
Daaar… te prind io, sa te pup direct in frunte!
Asa.
P.S. Iti recomand sa vii acasa doar in vizita. E bine unde esti. Iar eterul taie distantele dintre oamenii apropiati.
Va salut cu stima,
Manon Marcelescu. 😉
ce frumos m’ai late editat! sar’mana! da’ vezi, floare a soarelui cum sunt, ma invart dupa tine! hi, hi!
la acasa’ul nostru vin doar in vizita, da. am acasa’ul meu acuma, altundeva decat acolo unde obisnuia sa fie. si e bine. Doamne ajuta!
multumesc jurnalului manonesc pt frumoasa si deloc patetica regasire. 😉
jurnalul manonesc te primeste cu bratele deschise (ete si patetismul, ca poate ti-era dor). 😉