Ce faci, jurnărel? Singur? Tristuţ? Te abandonă mami? Nu? Bine. Că am trecut să te salut.
…Şi să îţi povestesc, în fugă, ceva: scanai nişte copii, azi.
În ochi se vede educaţia. Şi, cu lumini şi umbre, ceea ce simt ei, cu bune şi cu rele…
Se vede şi cât îşi doresc să ia examenul, dar şi îndoiala.
Unii dintre ei par mai siguri, o să îi văd în examen, în fond, azi, e doar înscrierea…
Ciudat, din mulţimea de sufleţei se detaşează câte unul în care simt reuşita. Nu ştiu de unde vine, are aripa de înger deasupra lui?
… Cum ar fi ăsta micu, de azi. Avea pe faţă soarele. Ne intersectăm privirile şi se petrece chestia aia.
– Sărumâna! Din plin, hotărât, familie. Eu, mna, senilă, mă gândesc fugitiv, o fi de-al nostru, sunt sute, nu îi ştiu pe toţi…
– Te pup, dragule! Şi plec mai departe.
Peste zece minute, dau, iar, nas în nas cu el, alerga pe scări în sus. Mă vede şi zâmbeşte larg, luminat.
– Eşti foarte frumos, îi zic.
Se emoţionează ca o fetiţă iar eu îl iubesc spontan, de parcă e al meu, doamne, cât de mamă sunt…
– Sărumâna. (Pauză de respiro) Nici dumneavoastră nu sunteţi mai presus.
Mă bufneşte râsul.
– Merci. Nu era “mai prejos“?
– Ba da…M-am emoţionat… din cauza admiterii…
Aha. Deci nu e student de-al nostru…
…Încă.
–
Iti dai seama de cate tampenii scoatem cand ne emotionam? Nici nu mai stiu numarul roselilor in obraji, a privirilor fastacite, a gesticulatului extrem, al balbelor si a scarpinaturilor in crestetul capului atunci cand am emotii, cand sunt langa cineva care e asa cum as vrea eu sa fiu, sau care ma fascineaza cumva, sau cand am un prag de trecut. Ma mir ca nu am facut tona de infarct pana acum 😛
Iar oamenii in care simti succesul de la o posta ma uimesc. Nu pricep ce imbinare de gene le sta la baza sau ce mana a sortii, dar unii radiaza reusita si energia. Daca ar fi contagiosi ar fi lumea mai faina…
Deci m-ai lasat fara comentarii. hug maare. 🙂
Ne-ar trebui cate o mama Nona ca tine in fiecare institutie de invatamant…:)
Sunt peste tot, puiule. Ia-te dupa zambet, in spatele lui sunt mamicile adoptive. 😉
O sa ma uit atent pana le ochesc pe cele potrivite, mersi de sfat! 🙂
Recunosc ca eram femeie in toata firea, dar ma emotionam cand ma intalneam cu fostii mei profesori. M-as emotiona si acum, insa s-au dus, rand pe rand…
Emotia care are la baza, nu intimidarea, ci respectul, este cea adevarata. Te faci mic. Pentru ca mic esti, pe langa ei.
Simti reusita in ochii lui?Cred ca mai degraba ai intuitia talentului.
Succes tuturor!Si mai ales profesorilor care au sansa sa-i aiba studenti…
Nu, scumpa mea, nu tine numai de talent, ci de timpul, perioada, ziua AIA… Am simtit-o si eu, cand am intrat, te modifici, stii, desi ti-e frica… Se spune, printre noi, ca te atinge ingerul…
Sa uiti definitiv drumul amprentat de talpi.Esti un bulgare de lumina necesar, energia pe care o daruiesti ti se va intoarce inmiit!
Fericiti de cei care cei iti sunt in preajma, in toate felurile…
Un pupic maaaaaaare cat inima ta!
Iti multumesc, ai o inima buna, insa eu sunt un om cerebral, nu ma-mbat cu apa rece. Puteam face mai multe, daca nu aveam atatea poveri de carat in spate. Sa nu va bateti copiii niciodata, niciodata! Sa ii feriti de certuri, de scandal, de traume! Le puteti taia aripile, si, franti, unii se vor face rai, altii nu vor face rau niciodata… Dar nici nu-si vor gasi drumul, vor fi o suma de amprente. Vesnic in cautarea unui singur om care sa umple golul imens si nevoia de iubire. Consolandu-se sa ofere, pentru a-si reincarca bateriile. Priviti ca un paria, si cautati numai la nevoie.
Sa zambim, totusi, important e sa zambim, eu ma bucur, acum, ca nu mai stau inchisa in concediul agonizant al acestei veri.
Te pup si eu, cu drag!
Cunosc starea, dar asa cum lumina nu poate fi pusa sub obroc, nici noi nu trebuie sa ne lasam strivite sub talpi…
Te iau de mana, sora mea draga, in virtual si impart cu tine bruma de nadejde care mi-a ramas, multiplicand-o!
P.S. Mi-as dori copiii mei sa intalneasca macar o data in viata un om ca tine!Pana una-alta, nu incetez sa sadesc in inimioarele lor ce gandesc eu ca e mai bun pe lumea asta!
…Si mai sunt si alte mame ca tine, ma uit la astia micii, si le recunosc, in ei. E de bine. 🙂
Imi vine sa plang citind si recunosc si parti din mine,si din cei din jurul meu…
Nona,Nona…ce frumoasa esti!
hm… cata dreptate ai aici… ce-ti veni sa aduci vorba de bataie? condamnati sa-si retraiasca vesnic copilaria furata, sa-si reconstruiasca personajele si inceputurile de drum, fuga si intoarcerea acasa… si oglinzile sparte… si pe ei insisi… sa reia piesa de atatea ori de la cap si sa refaca replicile si sa-si ajusteze auzul pentru a fi capabili sa auda o soapta tandra… te iubesc… ar fi atat de simplu totul… numai ei stiu asta… condamnati sa fie vesnic copii atinsi de sindromul stockholm. e cald acolo la tine, e bine.
De unde-mi venii? De aici, poate: —>LINK
Ahh…Imi pare rau, ieri voiam doar sa scriu cat de scump era ala micu, si, dintr-o data, poof! mi-a tasnit aia din suflet, nu stiu cum, si va vad si pe voi, ca parca v-am lovit cu parul, asa simt, nu am vrut…Ieri nu-mi reveneam, am simtit cat impact a avut comentariul meu, chiar daca nu ati scris aici, eram zombi, imi tot tremura inima…Azi, iar, parca n-am fost om, voiam sa sterg mesajul ala, dar nu pot sa fac asta, devin si mai penibila… Am venit la scoala, azi dimineata, cu sufletul greu, am plans de am rupt, am plecat de acolo, pe la pranz, n-am deschis computerul decat acum, e ora 19:00, am incercat sa dorm putin si acum vad ca voi inca scrieti aici, doamne, imi pare rau ca v-am intristat, imi cer scuze, din suflet, sunt asa de confuza si de…nu stiu cum sa zic…
Va iubesc pentru sufletele voastre minunate. …Si ma opresc aici.
merci de link… ma gandeam eu ca p-acolo erai… nona, nu ai intristat pe nimeni, tu doar ne ajuti sa intelegem ca merita sa iertam, cum sa stergi mesaju? eu doar am vrut sa te parafrazez nu sa-ti zic ca m-am intristat. ca paradoxal in incercarea de a intelege absurdul devenim nestiutori in privinta propriilor nevoi si vise si super-vigilenti in satisfacerea dorintelor agresorului. de aia ti-am zis ca ai dreptate in ce ai spus, pentru ca tragi dupa tine dorintele agresorului si nu ale tale si nu poti sa inaintezi practic pt ca inconstient il ajuti pe el sa-si satisfaca idealurile si nu pe tine, in dorinta ta de a-l multumi. asta e sindromul stockholm de care vorbeam. na ca dadui pe psihologie. desi nu cred ca experienta e criteriu absolut de cunoastere (a ta sau a mea de ex) recunosc ca devine un instrument util cand urmeaza o paradigma. si cu paradigma iertarii nu pot decat sa fiu de acord.
asa. e bine. (am mintit cu nerusinare, voiam sa sterg tot jurnalul, nu numai commentul ala, dar sst, bine ca nu citesc toti comentariile)
te pupa mami
te pup si io cu drag… interesant ca vroiai sa-l stergi… e ceva de valoare si de multe ori admiti asta tu insati chiar in jurnal. de ce ar vrea cineva sa arunce ceva de valoare? uneori ma gandesc ca as fi alta persoana daca n-as trage trecutul meu dupa mine, as vrea sa-l arunc undeva sa-l uit. de unele lucruri nu-s tocmai mandra. dar de ce ar vrea cineva sa arunce ceva de valoare?
ps. sterge-l dar fa-i si un backup te rog lol
stiu ce voi face, cand voi face. o sa scriu o pagina, aici, de la revedere, plina de pupici pentru voi, si voi lasa jurnalul, asa cum va fi el atunci, in eter. ca ar fi pacat sa nu il mai citeasca nimeni.
iar eu voi scrie, mai departe, numai pe computer, ceea ce ma framanta.
deci nu il voi sterge, ci il voi parasi.
atunci va fi fair.
el va ramane aici, impreuna cu istoria noastra comuna, caci jurnalul, de ceva timp, nu e numai suma de articole, ci si de comentarii.
da. asa va fi bine.
:))) Awww, Doamne, cât de scump! M-ar fi pufnit râsul acolo, pe loc!
Si eu am ras, scumpa mea, ma placuse de cum m-a vazut si voia sa spuna ceva de bine, si cand a deschis gura, paradoxal, am inteles exact ce voia sa zica, si cat de emotionat era… Sau poate il coplesisem, ca am o privire, cand admir pe cineva… Uneori se impiedica ei, alteori chiar eu… Te pup.
Of, stau ca pe ace, poate nu voi dormi deloc în noaptea asta, de emoții, abia aștept să depun dosarul, mami…
Nu vin singur, oricum, s-ar putea să îți prezint niște oameni dragi mie, din care unul se va înscrie împreună cu mine.
Stie mami ca ai emotii, insa eu, maine, e foarte probabil sa nu fiu la scoala. S-ar putea sa fug din Bucuresti. Dar ne vedem la admitere, o sa fiu acolo.