– Ceea ce simt e atât de frumos, atât de frumos, atât de frumos… Dar și atât de chinuitor…
– Știu. E relația …aia…când ea e împărțită la doi…
– O iubesc atât de mult… Dacă aș putea să-mi dozez sentimentele… Când vreau, să simt, așa, muult, când nu, să simt mai puțin…
– Nu poți. Dar să știi că există oameni care fac asta, și le iese.
– Cum?
– Ignoră ceea ce simt, și proiectează tumultul pe altceva.
– Eu nu vreau așa, e atât de frumos să iubești…
– Așa e. Ai lumină. Știi că te bag în blog, da?
– De ce? 🙂
– Pentru că mai sunt și alții care simt ca tine, să se recunoască.
Eu recunosc,na!
🙂
Insomniacelor, sunt si eu pe-aici, cu ochii-bulgari-de-soare-in-miez-de-noapte!
big hugs, again!:)
pup liselu, cam tarzior o fac, dar se pune, sper… 😉
Cat de frumos ar fi sa poti uita pe cineva printr-un gest simbolic cum ar fi arderea unei scrisori… Ar fi cel mai pur gest si cel mai simplu… Nu-i asa ca n-ar mai avea sens noptile albe, imbibate de ganduri…
De ce oamenii, pare-se cele mai evoluate fiinte de pe pamant, simt atat de prost?!? De ce ne indragostim cand si de cine nu trebuie? De ce in momentul in care suntem respinsi se activeaza celulele dorintei iar atunci cand ni se ofera ceea ce nici n-am visat devenim defensivi, circumspecti?!? … Pare o gluma proasta din partea Cuiva…
ufffaa..
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
🙁
🙁
Prezent, iubesc si sunt iubit, desi… it’s complicated 😀
Stiu. Conteaza ca va iubiti. Asta va acoperi golurile si va raspunde la intrebarile agonice. Te pup.