Jurnalul lui Manon.

Azi noapte pe la două dimineaţa, mă smulg de pe net, cu forţa, ca să mă arunc în pat, nani tai tai.

Trebuie să fiu în picioare de la şase, avem mare conferinţă, azi, în şcoală, persoane importante, becheri, şi cine să zâmbească frumos costumelor ţepene, de la intrare, dacă nu Manon?

Am nevoie să fiu fresh, nu cucăită, deci, marş la somn, lasă-i un offline că îl iubeşti.

M-am culcuşit în pătură, frământându-mă ca Sid din Ice Age, dau drumul la TV, preventiv, să am sonor pe minim ca să potolesc zbenguiala…

Îmi fac rugăciunea către urticarie, măh, plizz, giv mi ă breic, dimineaţă, că îţi dau şi io pe seară nişte E-uri, din alimente, ca să nu mori…

…Mă uit cu geana toropită la TV, aşa, aşa mami, cucă nani…

…Şi îmi sare în ochi culoarea. Ciclam.
Părul, ciclam. Hainele, ciclam. Sclipici. La gât, pe mâini, pe bluză.
Deschid ochii, înviată.
Aura Urziceanu. …Ce artist, ce voce…

Mă ridic într-un cot şi pun trei liniuţe pe sonor, uşor speriată de imaginea agresivă.
O văd, că nu am cum să nu, şi o aud: Unii vor să ne fure.
Mă poziţionez vertical, lotus.
Dănuţ SRL, gazda, are ochii sugestivi, în ei se afişează o luptă crâncenă: zâmbet complezent versus ironie băgată sub lacăt:
– Ei, na, cum aşa, să vă fure?
– Stai liniştit, că m-am protejat. …Am înregistrat la OSIM marca Aura Urziceanu şi Aura.

…A-ha. Şi Aura.
Aura e numai una.
…Penibil.
…Mai bine aţi fi înregistrat look-ul. Oricum nu ar încerca nimeni să îl fure.

Am dat televizorul pe mute şi m-am întors cu spatele, a protest.
Am dormit exact o oră, şi am visat un gard ciclam care mă urmărea să mă strivească, iar eu alergam fără să mă mişc, cu genunchii moi…

Data aviatoare o să mă protejez: intru în aşternut cu ochelari de soare, să nu mă mai orbească stelele autohtone cu penibilul lor.

Ia uite, traficul Jurnalului:

Statele Unite (SUA)
Franta
Italia
Anglia
Uniunea Europeana
Austria
Norvegia
LIBYAN ARAB JAMAHIRIYA
Canada
Belgia
Germania
Spania
Danemarca
Portugalia
Finlanda

Şi voiam să vă salut îmbrăţişez patetic, mna, eu sunt ceea ce sunt.

Unii aţi plecat, departe de România, la studii, sau cu serviciul.
Alţii, de scârbă, căci vedeţi ce e în ţară, parcă suntem blestemaţi să nu ne meargă bine şi să ne calce timpurile.

Am vrut şi eu să plec, pe vremea când aveam speranţă.
Am încercat să stau trei luni în Australia. …Însă sufăr de dor de ţară, da, există. Vreau să aud în limba mea. Vreau să am cui să mă plâng, vreau să rămân zbuciumată, nu demnă. Aşa sunt eu, defectă.

Voi aveţi poveşti, acolo.
Voi sunteţi, uneori, trişti şi singuri.
Sunteţi şi împliniţi, sper eu din suflet.

…Voiam, doar, să vă spun că ştiu de existenţa voastră, că prezenţa în jurnal a alor noştri -de dincolo de graniţe mă onorează, că vă pup şi…

…Aş vrea să scrieţi, aici.

Acest Jurnal a devenit, previzibil, forum.

Atât.
Şi vă invit la ziua mea.

Eterul nu are graniţe.

**
update 16 mai:
1. Iubire. Bună ziua, luaţi loc. Nu-i cam mult din prima?
Eu sunt portarul, nu mă prea pricep, dar ştiu că nu suntem societate comercială. Vă putem da o definiţie, câteva sfaturi, nişte cărți…Staţi să vă vadă şefa, nu plecaţi, cărţile nu sunt obligatorii.. (© GEO)

2. explica expresia ploaia vine-n pas grabit. Cu plăcere. Deschideţi ACUM umbrela! (© Manon)

**
update 15 mai   © GEO:
1. Reclame stupide la creme. Tu faci crema sau reclama? Aici găsești reclamă serioasă doar la cărţi.

2. Umflat maţul curului. …Măi, voi vă cunoaşteţi? Am înţeles, vrei să te răzbuni.. Cine poartă vina, crema, reclama sau amândouă?

Scriu cu genunchii moi şi mâini tremurătoare.

Am primit, ieri, în Jurnal, invitaţi din eter, şi am tot aşezat la scaune în jurul mesei rotunde.

***

Dar nu de aia sunt tremurătoare, ci de îndrăgostită lulea…. Ce expresie, lulea, ar trebui să fiu ţeapănă, nu? Sau să scot fum. Sau să poluez.

Azi noapte, eram singură, în garsonieră.
Am apăsat pe un buton şi camera mi s-a umplut de univers.
Trebuia să vorbesc, şi nu puteam decât să respir.
Două perechi de căşti, un singur microfon -la mine, şi eu, mută.
Împietrită în sentiment.
Ruşinată de zgomotul pe care îl face inima mea vie, motor de avion.
Paralizată de spaima că dacă deschid gura, fac tăcerea ţăndări peste inima lui.
Lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie. Iar eu simt bine.
Suntem doi.

***

Ăăă…ce voiam? A, da. Să vă aduc aminte, că pe 18, vă aştept în Jurnalul nostru. Aici petrec, de ziua mea, cu voi. …De dimineaţă, pentru ăia micii, şi până noaptea, pentru cei mari.
La şcoală, tăcere, lumea reală pune întrebări pe care tot ea le consideră stânjenitoare, de parcă nu tot spre bătrâneţe mergem toţi…

Revin.

Adresa o ştiţi. Drumul până aici e scurt.

Am eliberat salonul, mesele sunt puse pe margini, va fi bufet suedez, cu tot ce vă imaginaţi voi că vreţi să mâncaţi, iar ce nu vă imaginaţi, vă aduc eu.
Avem şi băutură, sper să nu o luăm să o luăm razna, ca să speriem privitorii.
Avem muzică, voi o alegeţi, şi ditamai ringul de dans. Lumini. Stroboscop. Blacklight.
Ţinuta, casual, aşa ca noi.
Inima la purtător.

Tort.

Nu există majordom la intrare, vă voi primi eu, timidă şi cu ochii mari.
Nu există chelneri, vă voi servi eu.

Acesta a fost primul buzdugan -din basme, reminderul -din timpurile noastre.

Să-mi spuneţi ce mai trebuie, ca să apuc să comand.
…A trecut o veşnicie de când am fost amfitrion ultima dată.

Verific, acum, dacă mi-a sărit vreo literă din tastatură. Cred că nu.
Mesajul e OK.

Spaţiile goale dintre rânduri, adăpostesc, tăcut, emoţiile mele.
…Când mă gândesc la el.
…Când vă citesc pe voi.

**
update 14 mai   © GEO:
1. Cum să devii medic de familie. Îţi  dau o trimitere de specialist: citeşte zilnic Jurnalul lui Manon (şi nici nu primeşte şpagă).

2. Jocuri cu adolescente cu ţâţe uriaşe şi să se pupe în liceu. Le găseşti altfel categorisite, dar poţi face melanjul dorit. Ai vazut, avem și medici de familie.

Azi am avut de executat o comandă, drept urmare am ieşit în eter şi am strigat: bloggări de peste tot, să ne unim întru culturalizare!!

Şi a trebuit să stau cuminte să fac curăţenie pe aici, că au venit oameni străini în vizită, să aşez un scaun, să dau o cafea….Ştiţi că sunt politicoasă, am deschis uşa, mulţi poposesc, unii, poate, vor rămâne prin zonă.

Îmi lipseşte ceva. …Voi, ai mei, nu văzui picior de familie pe aci.

Şi de-aia scriu acum, să trimit un buchet de îmbrăţişări, cu adresă fixă.
…Ochilor cunoscuţi şi necunoscuţi care-mi vin în sufletul din Jurnal zi de zi.
…Şi ţie.

P.S. (ce-oi avea cu PS-urile, azi?):
Am uitat să vă spun, am o nouă asistentă, sa vi-o prezint: Aurica, ai mei, ai mei, Aurica.
P.S.2 (deci, e clar, boală):
Găsiţi, la comentarii, în articolul de mai jos, linkuri interesante, ce mă bucur!

În primul rând, salutări şi bine ai venit aici, frate bloggăr!

Am ordin de la stăpânire să fac acest anunţ, drept pentru care mă supun, voluntar, căci nu promovez manele, ci cărţi.

Scrie un articol în blogul tău, despre o carte pe care o iubeşti sau o deteşti. Termen limită: 18 mai.
În cadrul postului, inserează un singur link către http://www.buybooks.ro/ pe cuvântul “cărţi”, boldat.
Atât: cărţi

…Şi discount la achiziţionarea de cărţi vei primi!

Orice blog decent (adica nu nou-creat sau gol) primeste un cupon de 30 RON, plus transport gratuit (mai putin cu curierul).
Daca blogul are pagerank minim 3 primeste cupon de 50 RON.
Daca are pagerank 4, primeste cupon de 70 RON.
Daca are pagerank 5, cupon de 100 RON.

Scrie articolul, trimite mail la buy@buy.ro, pune acolo şi link-ul către postarea ta şi vei primi codul cuponului.
După care, fă comanda la cartea pe care o vrei, Buybooks.ro este o maare librărie virtuală.

…Şi dacă ai timp, mai treci pe aici să mă citeşti, blogurile sunt şi ele, în fond, cărţi virtuale.

(Ete, domnu şef, făcui şi io reclamă, îmi daai?)

Să ne citim cu bine!

Vă îmbrăţişez,
Manon.

P.S.1  Dacă se ivesc probleme, reclamăm aici  şi rezolv eu, personal.
P.S.2 Puteţi pune linkul cu articolul vostru şi aici, la comentarii, ca să vă citească şi prietenii mei.
P.S.3 Verifică-ţi pagerank-ul aici: http://www.prchecker.info/

Ziua 13, Bucureşti, România

Du-te acasă, că iar incremenişi la birou, şi e 8 seara, îmi zice înţeleapta voce a conştiinţei…

Eu, neah…

Pe la zece sting lumina, împinsă de la spate de somn, ies din şcoală şi prind în direct cel mai bubuitor tunet ever.
La câteva minute, vine şi ploaia, ca o domnişoară timidă, cu stropi discreţi şi vânt călduţ…

Nu grăbesc pasul, strada e liberă, afară, primăvară, iar eu am atâtea gânduri de povestit, e bine…

…Preţ de două minute, până când se dezlănţuie nebunia. Vântul, grăbit, începe să scuture copacii din rădăcină de parcă şi-ar fi pierdut portofelul, iar fulgerele orbitoare care-i dau o mână de ajutor îmi anunţă un început de disconfort, căci sunt uşor cam prea dese pentru a mă bucura în taină de romantismul stropilor călduţi care, mână-n mănă cu inamicul, îşi schimbă consistenţa, par să fie mai deşi, mai mărişori…

Grăbesc pasul, precaută, dar păstrându-mi prestanţa de doamnă…şi într-un minut trăiesc pe viu experienţa Anei, în drumul ei către Manole…

Norii aruncă pe pământ o ploaie cum n-am mai văzut decât în filmele cu furtuni pe mare, în care clăbucii valurilor se amestecă nervos cu rafalele torenţiale…

Din domnişoara timidă şi inofensivă, ploaia devine o vrăjitoare sardonică, ce-şi face dansul nebun de la miezul nopţii aruncând cu stropi mari şi reci din toate direcţiile, învăluitor, de mă şi întreb absolut idiot ce m-aş face dacă aş fi acum un ştergător de parbriz?
Miroase a baltă, de parcă o gură de sus a supt un lac întreg şi i-a dat drumul printre dinţi, fără simţ de responsabilitate, în capul bietei capitale europene…

Până să ajung în staţie, umbrela este dovedită şi se declară dată peste cap.

Apa cade din cer cu o bucurie care încă mi-ar da fiori plăcuţi, dacă fulgerele, în crescendo violent, nu m-ar speria atât de tare.
Mă gândesc, preventiv, ca să nu zic că nu mi-am spus-o, oare ăsta mi-o fi sfârşitul, prin carbonizare? …Dar n-apuc să îmi răspund, căci picioarele mele demarează o fugă sănătoasă şi nu-şi stopează trapul de căluţ până când nu urcă în autobuzul venit, iată, da, deci se poate, la fix!

Afară e urgie. Taifun.

Fiecare stop pe care-l face şoferul, în staţii, culege oameni muraţi instantaneu, suntem fleaşcă toţi, până la piele, însă, paradoxal, într-o complicitate aproape unică în viaţă, toţi călătorii sunt veseli şi schimbă priviri prietenoase, căci inamicul este comun şi a terfelit tot ce-a prins, fără deosebire…

Cobor încet din autobuz, aş lua-o la goană dar mi-e frică de trăznet, aşa că oftez timid şi vâslesc pe trotuar prin apa care ajunge la glezne…

Ajung acasă cu trei kilograme în plus.
Mă dezbrac pe repede înainte şi mă arunc în duş, infrigurată.

…Moment în care realizez că veselia cu care natura se joacă dezastruos, ciufulind copacii, a scos din minţi şi biata apă menajeră, care, într-un moment de beatitudine, a părăsit ţevile, pentru a merge afară, la marea întâlnire, lăsându-mi, la deschiderea robineţilor, mesajul: “fffsst…” al aerului gol.

…Afară, evident, furtuna s-a potolit.

**
update 13 mai   © GEO
1. Nu pune mâna că te rup x-(. Ok! Noi ne uităm şi, uneori, comentăm, sincer, cu mâna pe inimă. Scăpăm?

2. Apă de gură cu listerină. Prevederea este mama înţelepciunii, tatăl şi arborele genealogic nu mai contează. Nu cred că trebuie reţetă, doar tare-n gură. Se foloseşte numai pentru gargară, dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului (stomatolog) sau farmacistului.