Archive for May 18th, 2010


**
update 18 mai:
wwv.ochiusoacrii.org.com.
Deci nu ai curaj să te uiţi în el acasă, nici să îl accesezi direct, aşa că îl băgaşi în goagăl…Poate s-o pierde, ştiu şi io…

Aşadar, am făcut o nouă pagină, că pe aia de ieri alergam ca pe autostradă, c’mon, 402 comentarii… 😉
Ziua mea, pentru că sunt eu sucită, va avea, iată, 36 de ore.

Tematica acestei pagini este  aceeaşi de azi noapte, aniversarea: …pretext de muzici, râs mult şi beuturi imaginare.

Concluzii după prima noapte: ne-am făcut de cap bine, aşa cum ne-am promis, şi am fost fericită să vă am alături.

Dar să vă povestesc ceva, de azi dimineaţă. Am venit pe jos la şcoală, într-un suflet, să continuam şi petrecerea, dar să îmi ţin şi şedinţele, că la bugetari nu se dă liber de ziua naţională a omului privat.

Mă opresc, în drumul meu apăsat, în faţă la Safe Way, că terminasem ţigările. Şi văd în plan îndepărtat un tip bine. Înalt şi drăguţ, n-am cum să nu-l remarc. Cobor privirea instantaneu, căci simt că şi el mă priveşte… să nu creadă omu că îl admir cu gânduri ascunse când chiar aia făceam…

Dau să intru în magazin şi tipul îmi spune: Mă eviţi? Te faci că nu mă cunoşti? (de unde să ştie el că eu remarcasem doar alura, nu şi ochii…)

Ridic privirea şi…Ăl  mic, da, al nostru măh, de aci, din Jurnal…

L-am îmbrăţişat de l-am rupt,  până a rămas cu parfumul meu pe haine.

Am ajuns la şcoală. Unde mă aştepta, la poartă, un uite-aşa de mare buchetul de flori, o pagină cu inimioară, semnată de…VOI, şi cadou cu cerceluşi, brăţărici şi păndănţel…

Le am aici, lângă mine.

Iar pe voi, toţi, în inima care stă să îmi crape, de prea multă fericire…şi nu ştiu să o administrez…

…Aşa că suflu cu ea, cu fericirea, în eterul plin de voi, să fiţi bine, aşa ca mine…

Vă iubesc.

Acum revin.

Ce făcem, frăţie, azi, concret? 😉  Ete, de la Manon… Bobby

…Fără număr!!!

Late edit: …A venit mokuţa la mine la birou, să mă vadă…Mulţumesc. Atât. 😉

Ăă…Bună. M-aţi luat pe nepregătite, voiam să încep cheful, cum vorbirăm, dimineaţă, dar mi-aţi cântat la mulţi ani pe alte topicuri şi nah..

Ăă… Azi e 18 mai. Ora 12:30 noaptea, acum adică…atunci am venit pe lume, acum o eternitate, nu mai spun anii că sperii copiii din zonă, dar ştiu sigur, din ce-mi spunea tata, că eram roşie la faţă, ca şi acum, şi din ce-mi spunea bunica, eram cât o lingură, ca şi…să închei, zic…

Huston, avem o miiiică problemuţă. DJ-ul angajat a făcut …vari-ce-lă sau i s-a umflat, ăă… şi asistenta mea, Aurica, pe care mă pregăteam să vi-o prezint, îi dă supă cu linguriţa de…pfff…să tot fie vreo trei ore, că i s-a închis şi telefonul, s-o fi contaminat şi ea…el…
…Am rămas şi cu fermoarul deschis la spate şi cu platoul de antreuri în mână, cum drek să mă aplec să-mi şi leg bareta la sanda, că-mi cade bigudiu’ pe ochi?

Ăăă…deci sunt singură, aşa că vă spun timid, leşinată de emoţie şi luată pe nepregătite…

LET’S… PARTY, nu?

Cu muzica, ne descurcăm pe parcurs, avem experienţă… 😉

Am ales două melodii de primire, că nu am găsit lăutari, aşa că este obligatoriu să daţi…

…BOXELE LA MAXIM (sau căştile pe urechi)!!!

Şi, tot obligatoriu:

Fetiţele dau clic AICI

Băieţii dau clic AICI

Şi de-abia după asta, încălziţi, vă primesc în salon, până îmi potrivesc şi ţinuta…

Poftiţi, vă rog, bine aţi venit!! 😉