Jurnalul lui Manon.

Bubui de energie, am lumină în privire şi sufletul cu uşile deschise, vraişte, la perete.

Cobor în goană scările, şi mă agaţă la parter perechea de ochi albaşti din biroul de administraţie.
– Ce faci?
– Fug la şcoală.
– Eşti bine?
– Da. Foarte bine.
– Azi e Constantin şi Elena.
– A, da? Păi…La mulţi ani!?
– Nu nouă, fugi să îi spui asta lu’ Tănţica.
– …Ăă…care-i Tănţica?
– Cea care te pupă mult, aia cu ochelari. ( Ochii ei albaştri mă penetrează sugestiv, ochii mei verzi înţeleg instant.)
– Am înţeles, să trăiţi, mă conformez îndată.

Intru în birou. Tănţica e cu nasul în coji de nucă, alege sâmburi.
– Tănţica, La mulţi ani, de ziua ta onomastică!!!
– Mulţumesc, zice ea, moale, cu ochii în nucă.
– Atât? Nu vii să te pup?
– Ba da…

Felul în care se ridică de pe scaun, paşii pe care îi face, îmbrăţişarea leşinată…
Am sufletul deschis la perete şi simt.
E mică, o ţin în braţe, o pup pe creştet şi-i şoptesc, la mulţi ani, să îţi dea dumnezeu numai bine…
Şi vreau să mă desprind, suntem inimă lângă inimă, aşa că îi simt durerea crâncenă, chinul, nu vreau să spun nimic…
Mă strânge, brusc, în braţe, cu o forţă pe care nu i-o bănuiam, nu mă lasă să mă desprind.
Ii şoptesc: O să fie bine, uite, şi eu sunt bine, credeam că o să mor, până am înţeles că cine renunţă la mine este un cretin care preferă să-şi savureze suferinţa, izolat, sugând din ea ca dintr-un biscuit fad, înmuiat în apă…
Îi tremură vocea pe inima mea: Da, dar eu sunt măritată pentru totdeauna…
– Ahh…o să fii bine, îţi dau eu acum, direct din piept, putere să duci, o sa fii bine…

Mă desprind din îmbrăţişare şi îi ridic capul, să îi văd ochii. O să fii bine, nenorocirile au alte coordonate. Da?!
– Da!
– Acum, fugi la nuci. La mulţi ani, Elena!
Corpul ei devine alert, ochii au înviat. Se agită un pic, şi îi vine ideea:
– Ia o bomboană, şi se repede la cutie, simte nevoie să îmi dea şi ea mie ceva…
– Nu, iubita mea, am urticarie.
Ea pune botuţ de alintare, mă refuuuzi?
– Vrei să îmi ridic mâneca, să vezi? Vrei să mă omori, Tănţică?
– A, nuu.

Plec. E vie.

Îl sun pe tata, e puţin blue, îi dau dragoste şi-l fac să râdă.
Conversaţia e condensată, o închei cu te iubesc, oprişene.

Apăs end call şi văd, în zare, două perechi de braţe care îmi fac semn, larg, ca nişte aripi. E portarul cel bătrân, barometrul meu de femeie sexy. De câteva zile mă priveşte cu ochi care, în sfârşit, m-au văzut, şi mă salută ca pe un membru al familiei.
Azi îmi face semn, să îl remarc, eu îi trimit o bezea, ma simt splendidă, el are gura la urechi, zambet de drag, pe toată faţa, care îi străluceşte ca soarele, te pup, dragule.
– Şi eu, nu mai apăreai o dată…Azi nu eşti tristă.
– Nu, dar n-o să mă ţină o veşnicie, să ne bucurăm, zic…

Ajung la şcoală. Şi aici, energia mea a sosit înainte de a-mi face eu apariţia.
– Ce faci, Eugen?
– Te iubesc, frumoaso…

***
Acum stau la birou şi scriu. Printre rânduri, iar, pun mulţumiri. Adresa: Voi, cei care m-aţi ridicat din genunchi, care mi-aţi adus aminte că sunt vie.

Am nişte mesaje, le aşez tot aici, pentru câţiva cineva importanţi, care au nevoie de mine, acum…
**
Eşti printre străini. Ţi-e greu. Te simt. Nu-mi scrii, dar ajunge la mine oricum. Nimeni nu e singur. Tu mă ai şi pe mine, şi aşa va rămâne până când voi muri.
Îţi trimit, acum, energia care să te facă să zâmbeşti, uită-te în oglindă, vezi splendoarea reflectată? Eşti tu. Şi, cum am stabililit, aşa rămâne, dacă te supără cineva, îmi iau patentul şi vin la disecţie.
Faci parte din sufletul meu, Iulia.
**
Oniţa, trebuie să fie bine!
**
Costică, mă nelinişteşti…
**
Eva, mă bucur că te-am re-cunoscut!
**
…Cât despre tine…iubitul meu platonic…Te port în suflet. Ai grijă. De tine. De noi.
…Şi pupă, aici, mânuţa asta bandajată…

La mulţi ani, Constantini şi Elene, să aveţi sufletul plin de energie pură, ca mine, azi!

Mă întâlnesc, ieri, cu el, la butic, îmi dă o mână de ajutor să car bidonul cu apă. E simpatic. Îmi citește jurnalul.
Un om bun.
Politicos.
Previzibil.
…Până azi.

Mă înșeli cu Mihăiță?

Eu mă blochez.
Și el, și Mihai, sunt puiuții mei din școală.
L-aș rașcheta cu o replică…dar răspund, dându-mă culă în blank-ul total, nici vorbă, dragule, numai tu exiști pentru mine.

Facem câțiva pași.

– Nona, tu ești bisexuală?
– Nu, dragule, îmi place sfântul penix. Am alură de…?
– A, nu, mă …gândeam…
Când oamenii zic “a, nu”, se gandesc la “da, clar”. Iar “mă… gîndeam” înseamnă “asta cred“.
– Ai tras concluzia asta citindu-mi Jurnalul?
– Nu, te-am întrebat, așa.
– Nu sunt bi. …A, dacă s-au îndrăgostit femei de mine, da. Dar le-am ratat pe toate.
Pot să-ți spun că regret amarnic că nu m-am născut lesbiană, numai o femeie poate iubi ca o femeie…

Azi, vorbesc la telefon cu o altă cititoare a jurnalului. Împărtășim impresii, îi spun de iubirea mea platonică…
La un moment dat, îmi pune întrebarea, cu cuvinte parantezice…
O întrerup:
– Draga mea, zic, încearcă să fii coerentă. Mă întrebi dacă sunt bisexuală?
– Nu. Voiam să te intreb, dacă tot ești atât de dezamăgită de bărbați, te-ai gândit vreodată să încerci cu femei?
– Știi ceva, ciudat, am avut aceeași discuție ieri, cu un bărbat. De la jurnal mi se trage? Că, unul după altul, aceeași idee…
– Nu, chiar eram curioasă.

O cred.

Deci, momentul adevărului.
Vă rog, un pic de fond sonor, tobele în fundal…

Sunt straight. Hetero. Adoratoare de bărbat.

Bisexualitatea la femei nu este  o etapă de tranziţie, ci o orientare sexuală distinctă.  Nu este nici etapă experimentală.
Iar eu nu fac nici experimente care să contravină naturii mele, nu mă tentează, mă rușinează doar gândul.

Ideea de homo/bisexualitate mi-a repugnat, mărturisesc, ani de zile, până când am înțeles, într-o zi, că acești oameni se nasc așa, și că normalul nostru nu reprezintă un adevăr absolut.

…Ca să evit următorul set de întrebări: da, îmi plac bărbații mai mici decât mine, model din familie, cred, o să mai răsfoiesc la tata Freud…
Diferența de vârstă a fost, însă, de maxim 9 ani.  Iată și de ce, AICI.

Pentru cei care nu se încadrează în targetul de vârstă am un definitiv, irecuzabil și tulburător sentiment matern.

…Aici te încadrezi și tu, tinere, mulțumesc pentru bidonul cu apă.

Nelămuriri?

Ieri.
Pe mess, fratele meu cel mic (are vârsta bărbatului de care sunt îndrăgostită, deci nu e mic), mă întreabă dacă la compul cel nou am şi mouse. Fulgerător, mi-am adus aminte de seara precedentă, cand a venit mokutza pe la mine să recitim petrecerea din jurnal şi m-a îndrăgostit instantaneu de gadget-ul ei: un şoricel transgenic, ca să folosesc cuvinte noi, adică un mouse cu aspect de langustă.
Aha, îmi zic panicată, frate-miu vrea să îmi cumpere mouse…

…Deci scriu, repede: am mouse, dar am dat comandă de unul nou, nu am nevoie!!!

El: Prea târziu, ţi l-am cumpărat deja.

Eu (complet prăbuşită):  … 🙁

El: Îţi trimit poza, să îl vezi?

Eu (învinsă): Da…

El: Uite, dă click AICI
…
Iar eu simt că îmi bubuie inima. Este şoricelul la care visez într-una, de ieri…
(Iuhu-uri, dansul bucuriei, pupături, patetisme, şi iar, iuhu-uri, de nu mă mai opreşte nimeni, parcă e chef în garsonieră)

Fantastic. Fantastic, felul în care dumnezeu compensează lucrurile, în viaţă…
Ziua mea de naştere a început la 00:05, cu un e-mail de la cel care îmi ţine inima închisă în cutia sufletului său, prin care îmi spunea, primul, la mulţi ani, draga mea, …ziua mea de naştere s-a încheiat cu un mesaj de despărţire, tot de la el, Have a nice life!…
…După care a trântit cu forţă uşa messengerului, strivind în proces şi mâna gândului meu, care se întinsese să-l ţină pe loc, stai… ascultă…
…
Bucuria primirii acestui mouse mic şi simpatic mi-a temperat panica şi mi-a oblojit gândul cel lovit şi nerostit, îl am în gips, acum. …Însă mi-am adus aminte de o altă amărăciune, pe care am aşezat-o în jurnalul din 2005…

*

L-am remarcat de când am urcat în autobuz, nu aveam cum să îl ignor.
Are ochi albaştri şi mari, aşezaţi ca o poveste pe faţa perfect simetrică.

O splendoare.

Genele, luungi şi negre, că mă şi întreb, cu ciudă, de ce nu ne dă dumnezeu, nouă, tuturor fetiţelor, gene lungi, de ce le pune mai des pe ochii de băieţi?…

Mă priveşte direct, cu ochi pătrunzători şi curioşi, de-mi dă emoţii, doamne, cum îmi stă parul, oi avea vreun fir sculat?

…Îl studiez tot drumul, el se mai uită, să mă studieze şi el.

Îi zâmbesc.
Nu are nicio reacţie. …Mă pironeşte cu ochii ăia albaştri, ca o apă infinită şi clară…

Sunt definitv îndrăgostită.

…Aşa că, înainte de a coborî, îmi iau inima în dinţi, mă apropii de scaunul lui şi îi mărturisesc: Eşti splendid, ai ochi minunaţi.

El coboară privirea.

…Iar mama lui îmi spune: Şi el vă place, l-am văzut, mi-a făcut semn de când aţi urcat, însă e timid…Are doar trei ani.

**
update 19 mai:
cum sa scri un jurnal codat.  …SIAA ZQ LKBA. VA ZOA RFPBLUAOAR!  😉

Le-am strâns, de câteva zile. Le-am pus în săculeţ, negurelele de supărare. Sub pat. Cu gând să le fac vânt la ghenă.
Azi noapte, încă una. Am deschis săculeţul să o ascund acolo, …şi au scăpat toate afară, buluc.

*

Unii bărbaţi îşi iau sentimentele la pachet. Raţie. Le mestecă frumos, cu gura pe mute, având ochii tulburaţi de orgasme sufleteşti.
Iubitul tău. La aceeaşi masă cu tine.
Priveşti fascinată acest spectacol al bucuriei, însă nu ai idee despre gustul cel minunat de care se bucură el, trebuie că e divin…
Ai vrea să participi, dar…eşti spectatoare la picnicul ce se voia romantic, în doi.
El își mestecă sentimentul, tu aștepți, gânditoare, o firimitură.

*

De ceva timp, s-au activat, în viaţa mea, doi foşti.

Nu mă îndoiesc nicio clipă de sentimentele lor fierbinţi care au dat în clocot după ce am stins eu focul, ăsta e farmecul vieţii, să nu o înţelegi, uneori.

Mă agită, totuşi, o coordonată comună a celor doi bărbaţi, care mi-a creat traume şi pe vremea în care eram în relație…
…Ambii, acum, sunt în ipostaza în care îşi doresc enorm să mă vadă, să ne întâlnim, căci te rog să mă ierţi dar nu mai pot trăi fără tine, te iubesc foarte mult, dar cu toate acestea, refuzul meu politicos le aduce pe limbă aceeaşi, de veci, replică de reproş (?!!): deci eu mă dau peste cap să te văd şi tu nu apreciezi asta…

Ahh…reproşul care acoperă emoţia, dar mai ales, ahh, cât de greu de înţeles suntem noi, femeile…

Când sunt îndrăgostite, femeile îşi poartă iubitul în suflet, cu aceeaşi grijă şi atenţie ca atunci când îşi poartă copilul în pântec. E viu, e acolo, îl simţi tot timpul, nu ai cum să uiţi de el, nu vrei să uiţi de el.

De aceea femeia îşi întâmpină bărbatul drăgăstoasă… şi se aşteaptă ca şi el să fie la fel.

Şi tot de aceea are reacţii surprinzătoare când bărbatul, în loc de firescul mi-ai lipsit, azi –preferă să-i reproşeze, agitat de neliniştea ei, ce vrei să-ţi spun, nu vezi că am venit direct acasă? …

…Ea a văzut deja asta. Dar vrea ca el să fie cald, să deschidă gura, să zâmbească şi să susure măcar un singur cuvânt afectuos.

În loc de asta, ignorarea.

Bărbaţii cred că femeile au un buton roşu al nervilor, pe care, machiavelice, îl apasă, din când în când, din motive obscure și paranoice. Preocupaţi de propriul consum de sentimente, ei nu văd că femeia a luat o căpşună din paner, o duce spre gura lui, ca  să muşte el, primul… și că rămâne cu ea în mână.

Pe măsură ce trece timpul, în loc să rămână la infinit suspendate în starea de iubire / să descifreze glume neinspirate sau coduri / să nu dea buzna în sufletul omului / să stea cu ochii pe pereţi înnăbuşind sentimentul care ar vrea să iasă şi să încălzească…ele ce fac? … Tac, până când li se taie, şi aprind instant focul de paie al mâhnirii…

“Femeia are un buton roşu”.
Nu e buton, ci bec.
Nu e la ea, ci la el. Ea doar constată că e aprins şi se comportă ca atare. L-ar prefera pe verde…

…Visător şi absolut îndrăgostit, cu ochii la copaci, bărbatul, uneori, nu vede pădurea.

…Şi crede că tot el este neînţeles.

**
update 18 mai:
wwv.ochiusoacrii.org.com. Deci nu ai curaj să te uiţi în el acasă, nici să îl accesezi direct, aşa că îl băgaşi în goagăl…Poate s-o pierde, ştiu şi io…

Aşadar, am făcut o nouă pagină, că pe aia de ieri alergam ca pe autostradă, c’mon, 402 comentarii… 😉
Ziua mea, pentru că sunt eu sucită, va avea, iată, 36 de ore.

Tematica acestei pagini este  aceeaşi de azi noapte, aniversarea: …pretext de muzici, râs mult şi beuturi imaginare.

Concluzii după prima noapte: ne-am făcut de cap bine, aşa cum ne-am promis, şi am fost fericită să vă am alături.

Dar să vă povestesc ceva, de azi dimineaţă. Am venit pe jos la şcoală, într-un suflet, să continuam şi petrecerea, dar să îmi ţin şi şedinţele, că la bugetari nu se dă liber de ziua naţională a omului privat.

Mă opresc, în drumul meu apăsat, în faţă la Safe Way, că terminasem ţigările. Şi văd în plan îndepărtat un tip bine. Înalt şi drăguţ, n-am cum să nu-l remarc. Cobor privirea instantaneu, căci simt că şi el mă priveşte… să nu creadă omu că îl admir cu gânduri ascunse când chiar aia făceam…

Dau să intru în magazin şi tipul îmi spune: Mă eviţi? Te faci că nu mă cunoşti? (de unde să ştie el că eu remarcasem doar alura, nu şi ochii…)

Ridic privirea şi…Ăl  mic, da, al nostru măh, de aci, din Jurnal…

L-am îmbrăţişat de l-am rupt,  până a rămas cu parfumul meu pe haine.

Am ajuns la şcoală. Unde mă aştepta, la poartă, un uite-aşa de mare buchetul de flori, o pagină cu inimioară, semnată de…VOI, şi cadou cu cerceluşi, brăţărici şi păndănţel…

Le am aici, lângă mine.

Iar pe voi, toţi, în inima care stă să îmi crape, de prea multă fericire…şi nu ştiu să o administrez…

…Aşa că suflu cu ea, cu fericirea, în eterul plin de voi, să fiţi bine, aşa ca mine…

Vă iubesc.

Acum revin.

Ce făcem, frăţie, azi, concret? 😉  Ete, de la Manon… Bobby

…Fără număr!!!

Late edit: …A venit mokuţa la mine la birou, să mă vadă…Mulţumesc. Atât. 😉

Ăă…Bună. M-aţi luat pe nepregătite, voiam să încep cheful, cum vorbirăm, dimineaţă, dar mi-aţi cântat la mulţi ani pe alte topicuri şi nah..

Ăă… Azi e 18 mai. Ora 12:30 noaptea, acum adică…atunci am venit pe lume, acum o eternitate, nu mai spun anii că sperii copiii din zonă, dar ştiu sigur, din ce-mi spunea tata, că eram roşie la faţă, ca şi acum, şi din ce-mi spunea bunica, eram cât o lingură, ca şi…să închei, zic…

Huston, avem o miiiică problemuţă. DJ-ul angajat a făcut …vari-ce-lă sau i s-a umflat, ăă… şi asistenta mea, Aurica, pe care mă pregăteam să vi-o prezint, îi dă supă cu linguriţa de…pfff…să tot fie vreo trei ore, că i s-a închis şi telefonul, s-o fi contaminat şi ea…el…
…Am rămas şi cu fermoarul deschis la spate şi cu platoul de antreuri în mână, cum drek să mă aplec să-mi şi leg bareta la sanda, că-mi cade bigudiu’ pe ochi?

Ăăă…deci sunt singură, aşa că vă spun timid, leşinată de emoţie şi luată pe nepregătite…

LET’S… PARTY, nu?

Cu muzica, ne descurcăm pe parcurs, avem experienţă… 😉

Am ales două melodii de primire, că nu am găsit lăutari, aşa că este obligatoriu să daţi…

…BOXELE LA MAXIM (sau căştile pe urechi)!!!

Şi, tot obligatoriu:

Fetiţele dau clic AICI

Băieţii dau clic AICI

Şi de-abia după asta, încălziţi, vă primesc în salon, până îmi potrivesc şi ţinuta…

Poftiţi, vă rog, bine aţi venit!! 😉

**
update 17 mai:
cum scri un acatist. O  iei de la început cu bastonaşele, până ajungi la gramatică.