balanță

on May 20, 2010 in Comori rătăcite, Goluri..., Oglinda

Ieri.
Pe mess, fratele meu cel mic (are vârsta bărbatului de care sunt îndrăgostită, deci nu e mic), mă întreabă dacă la compul cel nou am şi mouse. Fulgerător, mi-am adus aminte de seara precedentă, cand a venit mokutza pe la mine să recitim petrecerea din jurnal şi m-a îndrăgostit instantaneu de gadget-ul ei: un şoricel transgenic, ca să folosesc cuvinte noi, adică un mouse cu aspect de langustă.
Aha, îmi zic panicată, frate-miu vrea să îmi cumpere mouse…

…Deci scriu, repede: am mouse, dar am dat comandă de unul nou, nu am nevoie!!!

El: Prea târziu, ţi l-am cumpărat deja.

Eu (complet prăbuşită):  … 🙁

El: Îţi trimit poza, să îl vezi?

Eu (învinsă): Da…

El: Uite, dă click AICI

Iar eu simt că îmi bubuie inima. Este şoricelul la care visez într-una, de ieri…
(Iuhu-uri, dansul bucuriei, pupături, patetisme, şi iar, iuhu-uri, de nu mă mai opreşte nimeni, parcă e chef în garsonieră)

Fantastic. Fantastic, felul în care dumnezeu compensează lucrurile, în viaţă…
Ziua mea de naştere a început la 00:05, cu un e-mail de la cel care îmi ţine inima închisă în cutia sufletului său, prin care îmi spunea, primul, la mulţi ani, draga mea, …ziua mea de naştere s-a încheiat cu un mesaj de despărţire, tot de la el, Have a nice life!
…După care a trântit cu forţă uşa messengerului, strivind în proces şi mâna gândului meu, care se întinsese să-l ţină pe loc, stai… ascultă

Bucuria primirii acestui mouse mic şi simpatic mi-a temperat panica şi mi-a oblojit gândul cel lovit şi nerostit, îl am în gips, acum. …Însă mi-am adus aminte de o altă amărăciune, pe care am aşezat-o în jurnalul din 2005

*

32 Responses to “balanță”

  1. Adriana says:

    Cat de tare……si mouse-ul si pustiul!!!!

  2. Bianca says:

    Ce fain! 🙂 Ala da mouse si ala da om, fie el si timid si de 3 anisori, am ras copios in snea mea in am citit ultima propozitie :)) Am crezut ca i-ai zis unui om de varsta ta ca are ochi superbi. 🙂

    • Manon says:

      Le zic si alora, stai linistita… 😉
      O data, acum doi ani, mergeam pe jos. Era un tip intr-o masina, stationa.
      Splendid exemplar.
      Cu ochii maaari si albastri.
      El se uită la mine prin geam, ma masoara.
      Eu ii fac semn sa dea geamul jos.
      El se conformeaza.

      Eu ii zic: Esti un barbat superb, ai niste ochi de vis, ti-am zis, ca sa stii.

      El, inrosindu-se, plin de bucurie: …Sarumana!!!

      I-am facut cu ochiul si am plecat.

      …Dupa zece minute am realizat ca tocmai il complimentasem pe Puya, il stiti, cantaretul… 😉

  3. Onitza says:

    Catelusa mea Ada, sufletelul de care am povestit in “Pagina fara nume”, e pe masa de operatie chiar acum, la Timisoara si nu stiu daca va supravietui… iarta-ma, Nona, pentru comentariul off-topic, dar sunt foarte trista…. Am nevoie de cuvinte, chiar daca stiu ca nu pot face nimic cu ele 🙁

    • Onitza says:

      Iarta-ma, Nona, nu se potriveste deloc mesajul meu de mai sus cu povestirea superba despre “omul” de trei ani intalnit in autobuz. Te rog sa-l stergi, daca tu crezi de cuviinta…

      • Manon says:

        Sunt cu toata inima alaturi de tine. Tine minte, dincolo de frica si de durerea noastra, de spaima ca sufleteii nostri pot sa treaca dincolo, important este doar atat: ca ei sa nu sufere.
        Ma rog pentru voi, sa fie bine, sa se faca bine, si sa te bucuri de ea in continuare!!!
        Te iubesc.

        • Onitza says:

          Multumesc din suflet. Iar ma apuca plansul desi, daca eram acolo, as fi facut pe viteaza, doar sa nu se vada ce e in sufletul meu 🙁 Si sper ca nu v-am indispus cu mesajele mele, dar aveam nevoie de cateva vorbe de alinare, desi iubitul meu deja ma asigurase va fi bine. Si sper sa fie!! Ada tocmai si-a revenit putind e tot din anestezie si plange, draga de ea… sora mea e acolo, cu ea si nu doar ea. Trebuie sa treaca de noaptea asta… si atunci sper ca va fi in regula.

      • Prahovean says:

        Eu propun ca toți care suntem credincioși din familia Out.ro să ne rugăm din inimioare. Mulți spun că animalele nu au suflet nemuritor, ca oamenii, iar eu când aud asta îi provoc să se uite în ochii unui cățeluș și să îmi spună dacă cred în continuare același lucru… Știu și eu cum e să treci prin așa ceva. Și știu că nu e aiurea să suferi pentru ei, deloc nu e.

        • Manon says:

          Eu o fac, deja, ma rog din tot sufletul meu…

        • Onitza says:

          Eu am plans pentru Aduta mea mai devreme exaact cum as face-o si pt. un om. Au suflete la fel de mari, de multe ori mai mari decat ale unui om, iar cuvintele nerostite ce le primesti prin ochii si comportamentul lor tin loc, din plin, multor propozitii spuse in limba omeneasca. Mie animalele imi sunt la fel dragi, ca si oamenii.

          • Manon says:

            …Stiu cum e, asa am plans si eu. Sper sa fie bine, vorbim mereu, sa se spui ce mai e nou.

          • Prahovean says:

            Știi, eu când mă mai uit în ochii vreunuia din copii mei cu blană și coadă, îi cer să spună ceva, măcar un cuvâmt. Măcar unul. Mă uit la ei și parcă nu vor să spună, nu că nu pot. Sau simt nu că nu pot vorbi, ci că sunt legați să nu vorbească…

            • Manon says:

              Eu nu cred ca ei au nevoie de cuvinte, sunt asa de expresivii,au ochii aceia…prin care trece tristetea, ca o umbra, sau licareste fericirea…

    • Manon says:

      Ai nevoie de putere. Ai nevoie de gandul ca indiferent de ceea ce se va intalmpla, trebuie sa ii fie bine Adei, in primul rand.

  4. Unu mic says:

    Copila, unde-ti este optimismul, noi suntem aici alaturi de tine si de catelusa ta. Totul va fi bine.

  5. Stef says:

    Onitza, ganduri de bine pentru puiul tau.

  6. Onitza says:

    Neata everybody! Micule, eu sunt o optimista la nivel nesimtit, de obicei, insa vestea de ieri m-a coplesit si am avut nevoie de un timp, sa o procesez. Iubesc ametita aceea de catelusa la nebunie, asa cum n-am iubit, uneori, oameni ce mi-au trecut prin viata.
    Aduta a provocat o adevarata furtuna ieri printre ai mei, ieri si azi-noapte. Inchipuiti-va oameni in toata firea dormind la peste 30 de grade in casa, azi-noapte, pentru ca ea avea nevoie de cat mai multa caldura, pentru a se mentine ridicata temperatura corpului. Dar toata lumea o ingrijeste in fiecare secunda, ceea ce-mi mai compenseaza mie durerea de a nu putea fi langa ea. A trecut noaptea cu bine si urmeaza cateva zile de perfuzii, apoi sper sa fie in cat de cat in regula. Va multumesc ca m-ati lasat sa va bulversez sufletele si sunt convinsa ca v-au fost auzite rugaciunile… de cine trebuia 🙂 >:D<

    • Manon says:

      Asta e locul potrivit pentru bulversat suflete.
      Ada e bine.
      E foarte bine asa. Rugaciunile sunt in continuare suflate, cald, acolo unde trebuie.

  7. Margeluta says:

    E superb mouse-ul ala! Eu vreau unul in forma de gargarita! 😀 Si finalul povestii tale m-a facut sa rad, nu gluma!
    Onitza sper ca Ada ta este bine! si eu tin la iubitii mei blanosi foarte mult! 😉

  8. Onitza says:

    Dragii mei, Aduta mea e bine, azi e ultima zi de perfuzii. Sper ca va fi bine de aici incolo! Va multumesc.. voua, cei cu sufletul bland, ce intelegti animalele si le pastrati in suflet. Va pup!

Leave a Reply