G. e frumos de pică. Pălugă. Seamănă cu actorul care a jucat rolul lui Iisus, și a înnebunit.
Nu G., ci actorul. G. e tot actor.
S-a lipit scai de mine și mă tot plictisea pe mess, ieșiți la o țigară? Acum, dacă nu mă caută să mă plictisească, mă enervez.
E moldovean, dar pare ardelean, cu vorba moale și blajină, și nu m-ar scoate din dumneavoastră, ferit-a sfântul, deși boscorodim ca marinarii.
Are mereu dileme sufletești, și vrea să știe tot, să înțeleagă, să disece… Cum îl frământă ceva, cum, hop, pe mess, sau țârr, la telefon… E inteligent, are simțul umorului, nu îmi umblă la șurub și râde instant când glumesc. Și-a făcut și blog, și scrie bine.
…Și mă plictisește în continuare.
– Sărumâna, unde sunteți, acasă sau la școală?
– La școală.
– Aha. Eu sunt acasă, vin la școală.
– Vino, că eu plec acum acasă.
– Bine, deci vin să ne întoarcem?
– Hai.
♦
G. cântă la chitară. Stăm în fața ușii mele, ca orbeții, și el cântă. E sexy, cu țigara în gură, zdrăngănind.
E îndrăgostit de doi ochi albaștri de mignonă, și e tut ca un taur ce se află.
Auzi, măh, ești sexy, așa, când cânți. Ar trebui să te vadă și aia, că fetele cad late în fața bărbaților cu accesorii. Un halat alb, o chitară, o barbă culă, un mercan…
El zâmbește cu ochii ăia mari, de suflet frumos.
♦
Auzi, măh, tu ești așa… asexuat. Nu mă uit la tine ca o femeie, dar nici ca o mamă cu acte în regulă ce sunt…Hmm…
Sunt un pic intrigată. Când mă gândesc la G., realizez că este singurul om din viața mea pe care nu îl pup niciodată, nu îl drăgălesc, nu îl îmbrățișez. El există, nu știu de când și cum, lângă mine, și ne căutăm să vorbim. M-a făcut dependentă de el, ete, și acum, în clipa asta, eu stau cu ușa deschisă și mă îmbufnai puțin, că a plecat să rezolve o treabă, al dreq ce ești, mă culc până când vii!
♦
Aseară împărțeam preșul de la intrare, și l-am întrebat dacă eu sunt ca în jurnal. Mi-a răspuns, desenând în aer, cu mâinile, două rotocoale, că da, sunt ca în jurnal, dar că e ceva mai mult… Atunci a făcut primul rotocol, e jurnalul, și a făcut și al doilea rotocol, și e lumină și curaj.
În realitate sunteți mai mult decât în jurnal… e și lumină și curaj. Mi-a venit să lăcrimez, de emoție, G. a zis că am lumină…
♦
Ne vede lumea împreună, uite, azi, la examen, l-am așezat lângă mine. O tipă haioasă din școală îmi face semn din ochi + gură: Ce e cu tipul ăla beton, te-ai vindecat de abstinență?
Eu îi mimez că tipul e de-al nostru, că iubește doi ochi albaștri și că nu e al meu.
Tipa îmi șoptește: Atunci îl iau eu! …Mă abțin, că îmi vine să îi dau un cot în ficat lui G., și să îi spun, vezi, bă, că ești mișto?
*
Relația asta mă tot frământă, de ceva timp, s-o înțeleg, căci e specială și unică, pentru mine.
Și de-abia azi am înțeles. Am înțeles de ce stau eu, femeie, lângă un bărbat pe care nu îl percep ca mascul. De ce îl ascult, când se confesează, și îi răspund franc, fără să îl menajez niciun pic.
Eu sunt… (și v-aș ruga să râdeți în surdină, Manon e al dracului de serioasă, acum)
…Eu sunt, pentru G. …ca un tată.
N-am crezut, vreodată, să am și coordonatele astea, dar așa este. Când sunt cu G., sunt tată, camarad, tovarăș.
Femeie bărbată am fost toată viața mea, că mi-a scos dumnezeu în cale destui fătălăi.
Dar acum sunt tată.
Na, o spusei.
Manon e și mamă, și tată.
A, și femeie…cred. (Că de asta uitasem… di tăt.)
Sarutmana,
Stiu unde esti, vazui lumina si simtii caldura…
Am halat alb si sunt de garda (adică cu ochii pe dumneavoastra, doamna) 😉
Sunt gelos, da’ ma tratez…
… Ce ar trebui să spun eu, acum?
Spuneti ceva frumos ca sunt in tratament… 😉
Ma faceti sa-mi aduc aminte ca e bine sa zambesti cu sufletul. Va multumesc. 🙂
daca nu ar fi fost lumina de ce m-as fi oprit eu oare pe aici…eu care sunt dependenta de lumina, o caut, o strang in brate…de-aia sunt eu aici….
Scumpa!
Trebuie sa imi cer scuze ca nu am reusit sa rad in surdina.
Si mai trebuie sa… va multumesc, desi nu stiu exact nici de ce si nici pentru ce…
Probabil pentru ca ma chinui sa acopar ‘tutul ca un taur ce se afla’ cu aripa aia de cred eu ca e vindecatoare. Si incerc sa-l ‘protejez’-(daca m-ati cunoaste ati observa absurditatea acestei afirmatii. la fel, nu in surdina).
Am vaga senzatie ca dumneavoastra reusiti. Da, o faceti. Si ma bucura.
Bine ai venit, draga mea. Imi place cum ai formulat ideea. Te pup. 😉
Hm..esti multifunctionala, Nona tati 😉
Stef, potoleste-te, ca scot cureaua! :- P
Vreau sa-l cunosc pe G.! Ahhh si eu tanjesc dupa ochi albastri, dar n-am.
Sa stii ca ai coordonate paterne si-s foarte faine. Merg de minune cu lumina din ochi.
O sa-l cunosti, tocmai i-am citit ce ai scris. Na, ca ma facui si madama… :- P
Nona , mi-ai facut ziua faina 🙂
te pupa mami.
Hai ca m-am inrosit toata…
asa-ti trebe! 🙂
iar mie mi s-a rezolvat dilema…nu intelegeam de ce ieri, la examen , Nona inchipuia o inimioara cu mainile , si fusesem, ce-i drept, pe o pista gresita.
Ce scumpa esti, doamne…Inchipuiam o inimioara cu mainile in speranta ca, intr-o zi, o voi arata cuiva drag…
Sunt, deja, indragostita muci, si n-o sa-mi treaca prea curand. Pupa mami.
“Nona”…numele ăsta îți șade bine, e drăgălaș, ca de copil ștrengar. 🙂 Ai văzut ‘Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain’? Nu știu de ce, dar mi te asemăn cu protagonista…
nu, n-am vazut… 😕
🙂
😉