Jurnalul lui Manon.

*
Acum o săptămână.
– Uite ce mesaje îmi dă ăsta, Nona…
– Sunt mesaje tip. Impersonale. Nu ești numai tu în viața lui, le lucrează și pe altele.
– Nu cred că e așa.
– Bine.
Ieri.
– Nona, mi-a dat un mesaj, ăla… CLAR nu era pentru mine… Mi-e ciudă că ai avut dreptate.

Nu puteam să tac?

*
– Ai lumină în ochi, Nona…
– E lumina învierii…
– Aha. Înțeleg… Și?… Deci DA?
– Deci NU.

Nu puteam să tac?

*
– Nona, eu mă duc la ea să o pup.
– Nu e o idee bună, dragule, o să ți-o dea. Nu e vindecată.
Dar el se duce.
Vrea s-o pupe.
Ea se ferește.
Când se întoarce, are în ochi un ceva care mă face să intru în pământ.

Nu puteam să tac?

*
Ăla micu mă vede de la distanță și îmi spune:
– Ești frumoasă.
– Uau. Mulțumesc, mă faci să mă simt bine, dar nu sunt frumoasă.
Mă privește și îmi zice, serios:
– Nu, nu ești frumoasă. Ești… specială.

…Nu puteam să tac?

*

I have the right to remain silent.
Anything I say can and will be used against me in Manon’s Journal.

Fericirea e ca o bombă cu ceas.

O trăieşti cu spaima că acuş-acuş va face poc!

Intru în magazin.
Fata îmi zâmbește, căci mă place.

…După care se încruntă, brusc, și revine la client.

Clientul are zece ani, e negrișor și dolofan.
– Și ce mai iei?
– Gumă. Ăăă… Cremvuș aveți?
– Ți-am mai spus că nu avem crenvurșt. … Iei și napolitanele alea?
– Le iau. Cremvuș n-aveți?

Privesc scena de după rafturi.
Fata se întoarce spre mine, cu o privire obidită.

Îi zâmbesc cald.
Zâmbește și ea.

– Nu, nu avem crenvurșt. Mai vrei și altceva?
– Nu. Atâta.

La ieșirea din magazin, copilul se întoarce.
– Sărumâna, că plec. Cremvuș nu aveți, nu?
– Ah… Nu. Du-te acasă.

Pun produsele pe tejghea și îmi atrage privirea un fel de floarea soarelui, cu simbolul smiley în mijloc.
– Ce sunt astea, puiule?
– Ăă… sunt de alea, ca în copilărie… Zice vânzătoarea. …Am uitat cum le spune, dar uitați, suflu eu în una să vedeți…
– Ah, da… Moriști?
– Nu știu… Parcă altfel le zicea bunica…
Și mă privește timid vinovată.

Zâmbesc.
-Sfârleze?
– DA!!!!… Sfârleze…
– Well… OK. O să iau două, pentru doi prieteni luzeri de-ai mei, pe care îi ador.
– Doamne… Știți ceva? Când zic alții cuvântul “luzeri” – mie îmi sună ca “morișcă”. Dar când îl spuneți dumneavoastră, sună ca “sfârlează”.
Ridică năsucul, alintată:
– “Sfârlează” îmi place.
Și zâmbește. Frumos, curat, simplu.

Deschid ușa să plec.
– Scumpa… Da’ cremvuș ai?

…Și i-am mai furat un zâmbet.

O întâlnire banală, cu final de zâmbet prețios.
…Pentru mine.

*

Ete. Sfârleaza.
…Pentru VOI.

OK.

Ca să fac economie de cuvinte…
Mint.
Nu de aia.
Ci pentru că am un nod în gât, de emoţie de aia maaare…
Şi în suflet, vraişte (e  de bine)…

Deci, punctez această stare pentru care nu am alt nume la îndemână, aşa că îi zic, simplu, iubire…

…Cu o melodie.
Pardon, nu e o melodie, ci tot o stare, căreia îi dau un nume, să zicem… iubire.

Uite ce simt eu acum.

Ce o să simţiţi şi voi dacă revedeţi ASTA

Deci.

Bărbatul o fi vânător, treaba lui.

Femeia vrea cuib, problema ei.

Când ăștia doi se întâlnesc și se întâmplă scânteia, ia naștere cuplul, dumnezeu cu mila.

Și într-o zi.

Ăla se-ntoarce acasă după o vânătoare, vai de norocul lui.

Aia îi strivește ușa peste mâini, ce cuibul ei.

El disperă dar nu luptă, ce pușca lui.

Am un mesaj.

Când femeia ridică ștacheta, o face pentru ca tu s-o sari, boule, nu să joci: How low can you go.

…Vai de capul tău.

Pup fetele.

Mariile.

Pup toate fetele.

La mulţi ani!

Mi-e dor de vremea în care discoteca nu se numea Club.

Mi-e dor de atmosfera de acolo, de muzica aceea, de îndrăgostelile platonice, de emoția dansului în doi…

Dansul în doi… Ce frumos… Ce fluturi…

Azi… 🙁 …Tehno. Bum bum bum bum pe bandă.

Aș vrea să expire moda asta tehno în care fragmente de melodii frumoase sunt mixate, malaxate și date pe repede, de parcă trebuie să murim aici, acum…

Și aș vrea săăăă… de exemplu…. să vină la modă moda în care melodiile sunt remixate pe Reggae. 🙂

Pun aici un exemplu. Mă binedispune.
Și-mi aduce aminte de discotecă.

Remix Raggae Eminem.

Iuhu. 🙂

Nu scriu cu bucle, pentru că am sufletul descheiat la șiret. Mi-a zburat din el un fluture și s-a așezat într-un piept străin.
Îi e bine acolo. 🙂
Atât.
Deocamdată.

*

Despre altceva vreau să scriu, azi.

Trec, oamenii, prin noi, cu zecile.
Doar unii se lipesc de suflet, ca prieteni, și rămân acolo.

În cercul meu cel strâmt, mă las, uneori, invadată.
Intră mulți.
Rămâne doar câte unul.
Prieten. Familie.

Se selectează singure – persoanele care mă traversează. Și când / dacă ele dispar – au numitor comun și nicio vină.

Eu comunic direct cu sufletul omului. Mă bat, însă, cu creierele.
… Cu acele creiere care distorsionează mesajul pe care bietul suflet mi l-a transmis, deja.

Am întâlnit un tip și l-am lăsat să-mi intre în viață, ca amic.
El zice că este artist.
Eu simt că el este împărțit în trei: inginerul, micul artist și bărbatul.
Ah. Ce trist.
Inginerul îi conduce viața și tot el stabilește proporțiile în care ceilalți doi se pot manifesta, și când.

Tipul mă vrea și el ca amică.
Înțeleg de ce, sunt un prieten bun și am farmec.

Doar că.
Tipul ăsta…
În loc să mă ia așa cum sunt, face greșeala fatală de a-mi căuta șuruburile, de a-mi scotoci sub carcasă, pentru a “mă găsi”.
Ce prostie… Ce inutil… Cum să mai vezi pădurea, când tu numeri copacii?
Să cauți să mă înțelegi, de parcă aș fi o arătare…
Să mă măsori cu T-ul din dotare, ca să-mi calculezi laturile… De parcă-aș fi figură geometrică…
Să încerci să-mi prinzi șpilul, de parcă-aș fi un banc…

Eu nu sunt o cameră.
Nici locație spre care te îndrepți cu harta în mână.

Sunt o femeie inteligentă, cu sufletul descheiat la șireturi.
…Care comunică direct cu celelalte suflete, nu acceptă disecția și stă departe de pedanteria fadă – împăturită în stereotipii.

Această femeie, acum, pășește pe poante spre ieșirea din această scurtă întâlnire.

Atât.
Și absolut ne-trist, pentru că…
Déjà-vu, déjà-lu, déjà-vécu.

Am primit doi litri de lapte, proaspăt muls de la vacă.

Ah… Naturalul, cu gustul și cu mirosul acela intens, care a devenit raritate…

Dar mie nu-mi place laptele dulce. Deci l-am turnat într-o oală, și l-am lăsat la stricat. Îmi place bătut.

Așadar.
Mândră că evit și eu o zi chimicalele, mi-am umplut un pahar.
… Pe care, vorba lui Mălăele, l-am beut. Corect.

După aceasta, am golit urgent și restul oalei cu lapte.
În chiuvetă.

…

…Acum, mulțumesc pentru grijă, mă simt un pic mai bine.

M-am dat cu parfum pe la nas și mă refac cu un Danone căruia îi lipsește complet smântâna și mirosul neaoș de uger.

*

Ete și la asta:

OK.

L-am văzut.

M-am dat semi-tare.

L-am îmbrățișat.

M-am topit.

S-a topit.

♥

M-am dat dracului.

Nu știu ce o să urmeze.

♥

Acum.

Simt să fac așa:

Unu. Carpe the fuckin’ Diem.

Sau.

Doi. M-aș sinucide în masă.

*

În viață există două tragedii. Una e să nu obții ceea ce-ți dorești. Cealaltă e să obții.
(G.B.Shaw)