Maria avea poftă de îngheţata copilăriei, Polar.
Şi-a pus pofta în cui, pe peretele de pe Facebook. Şi tot acolo a întrebat măh, ştie cineva daca se mai fabrică, şi de unde aş putea să-mi cumpăr?
Prietenii virtuali au început să răspundă.
Unul dintre răspunsuri, însă, mi-a rămas mie (cea care vede prin lupă) imprimat în retină.
El reprezintă dovada clară că oamenii, uneori, sunt pe lungimi de undă paralele și că empatia e zero.
“Iti dau o idee! Cauta reteta online, dupa iti faci singurra ambalajul, gasesti sigur pe google formatul de ambalaj si logo-ul, dupa o pui in frigider….si cand ai chef mananci inghetata polar!”
Acum vă rog să îmi vedeţi privirea… Care are sprânceana stângă – drept în sus.
Nu pot să răspund pe peretele de feisbuc, dar continui ideea deşteptei, aici:
Bravo, madam, ideea e genială.
Presupun că ai folosit-o.
Şi după ce ai ambalat îngheţata, ai alergat la primul magazin, i-ai înmânat-o, conspirativ, vânzătoarei şi i-ai zis:
– Doamnă, vă rog să puneţi asta în ladă, că eu ies ca să am de unde să intru pe uşă în cinci minute. O să mă uit din întâmplare în lada frigorifică, o să descopăr, cu încântare, îngheţata – şi o s-o cumpăr.
Şi presupun că, după asta, surpriza a fost majoră.
…Ai dat nas în nas cu amintirile copilăriei – pe care le căuta, de fapt, Maria.
*
Gustul amintirilor, aspectul și formatul lor… nu le regăsești, niciodată, păcălindu-te.
