Jurnalul lui Manon.

(Privire de cocker)

Am un comunicat important de scris în jurnal, așa că aș ruga audiența inexistentă să nu pufnească în râs – căci posed și eu o demnitate pe care am dreptul să o feștelesc, din când în când, aci, în spațiul meu virtual. Mulțumesc.

Ahem.

Comunicatul e scurt. (Suspin voalat)
Să se rețină că vreau un copil.
Al meu.

Pfui. Fu greu cu comunicatul. (Audiența inexistentă poate aplauda moale, în fundal. Dacă îi vine să râdă, să se prefacă discret că o îneacă tusea. Mulțumesc.)

Deci vreau un copil.
Și în momentul acesta solemn, din miezul nopții, când inima îmi bate tare iar pe fundal aud un greiere de grădină (cred că sunt chiar doi spre trei), în loc să înalț o rugă fierbinte, mie îmi trece prin minte un banc.

Știți bancul cu loteria? (Pufneală în râs, scurtă, și reprimată spontan)

Unul era sărac rău, și se tooot ruga la Dumnezeu, optimist și cu bună credință:
– Doamne, ajută-mă și pe mine să câștig la loterie!!
În fiecare zi.
– Doamne, ajută-mă să câștig și eu la loto, te rooog!!!

…

Într-o bună zi, exasperat, Dumnezeu scoate capul printre nori și îi răspunde:
– Păi JOACĂ!!!

(Audiența inexistentă poate, acum, să schițeze un zambet cu tâlc, și să îmi lase, aici, un strop de energie pozitivă pentru copil. Mulțumim frumos.)

*

Notă:
Îți mulțumesc, Carmen S., tu m-ai inspirat, și sper să zâmbești cald.
…O faci, deja. 🙂

(Privire de căluț)

Oh, da, și asta…

Gura lumii. Să nu faci ceva altfel, că te prinde gura lumii, te mestecă, te înghite. Sau te scuipă.

Gimme a break…

Să-ți spun eu cum e cu gura aia.
Fiecare homo sapiens inclus în generica LUME – aka spațiul personal plus cel social – are o părere despre acțiunile tale.
Pendulează, de regulă, între: “Bă, dă-l dracu, e tare!” și “Ce idiot!”.

O poveste de-a mea:
Se dau doi tineri, îndrăgostiți lulea.
Lumea e împotrivă.
Mama lui zice că fata e ciudată și perversă – deși fata e timidă și încă virgină la 23 de ani.
Mama ei zice că amicul e un idiot mincinos și prezice că relația va fi o catastrofă, căci prințesa ei tocmai e pe cale să comită o mezalianță.
Adăugăm în coș vecini  și prieteni.

Tinerii se iubesc profund.
Varianta cu final Romeo și Julieta e leim și emo, deci iese din discuție.

Ei trăiesc în timpurile cu războinici nemioritici.

Așa că.

Se așază spate în spate, și luptă.
Cu lumea.
Cu gura ei.
Pentru a apăra ceea ce li se cuvine firesc: Iubirea lor, perfect de simplă în curățenia ei.

După un timp, obosiți, se întorc unul spre celălalt.
Doi străini.

*

Să-ți repet cum e cu gura aia.
Fiecare homo sapiens inclus în generica LUME are o părere despre faptele tale.
Pendulează, de regulă, între: “Bă, dă-l dracu, e tare!” și “Ce idiot!”.

Și atât.

Bârfa durează maxim patru minute.

…După care gura lumii își vede liniștită de căcaturile și de inutilul banal al propriei vieți personale.

Kapeesh? 😉

Sfat: Slow, Slow (Run Run)

Zice-i-ar, unii, sălbăticire.

Ești sălbăticită, Nona!

*

Pe vremea copilăriei mele, mâncam portocale și banane doar iarna.

Când miros portocale, simt să zic wow!

Jucăriile, tot în vremea aceea, erau puține.

Când văd jucării, simt să spun wow!

Iubirea avea, în adolescența mea, etape parcurse cu sfială, iar în plex creșteau fluturi, neomorâți și neasfixiați de sexul prematur.

Mă îndrăgostesc pe aceleași coordonate, și simt în plex același wow!

Azi am fost la un Drive In, să văd un film. Pentru prima dată.
Mașinile erau aliniate frumos, boxele, date la maxim, acțiunea de pe ecran, trepidantă, iar eu, cocoțată cu picioarele pe parbriz, aplaudam și ziceam wow!

*

Sunt ciudată. Wow!

Mă minunez în gura mare de frumos. Wow!

E bine să fii sălbăticit. Guști și te bucuri, pas cu pas, de-aceleași lucruri – ca și cum le-ai trăi prima dată – rupând din acest secol XXI numai bucățile frumoase, cu miros de portocală.

Capacitatea de a privi fermecat în jur ține de copilăria ta care nu se lasă abandonată.

(Și aș adăuga aici un wow! timid și tâmpițel.) 🙂