Deci.
Bărbatul o fi vânător, treaba lui.
Femeia vrea cuib, problema ei.
Când ăștia doi se întâlnesc și se întâmplă scânteia, ia naștere cuplul, dumnezeu cu mila.
Și într-o zi.
Ăla se-ntoarce acasă după o vânătoare, vai de norocul lui.
Aia îi strivește ușa peste mâini, ce cuibul ei.
El disperă dar nu luptă, ce pușca lui.
Am un mesaj.
Când femeia ridică ștacheta, o face pentru ca tu s-o sari, boule, nu să joci: How low can you go.
…Vai de capul tău.
Gizas, drept la tinta!
…ce pusca mea… 🙂
jump, jump…adică, sari! :)) un fel de dragoste divizată,mmmnu?
şi, Nona, n-ai zis nimic de ouă…
1. Imi place blogul tau. Te-am asezat in lista.
2. Despre oua, iată: “E criză de ouă”
3. Pup fata desteapta. 😉
1 ei, trucaje! şi credinţa noastră întru ficţiune
2 atunci să sperăm întru înmulţirea pâinii şi a peştilor
3 Întrucât, la pupic, io răspund tot cu pupic, pupic, deci!
eu când vreau să fluier apare câte un perpetuum,ca alde “întru” şi las dictEUl să-mi fie de cap (cu cuci)
strike one strike two strike three and you’re out 🙂 asta daca relatia este asa cum este descrisa aici iar femeia este atat de permisiva.
Eu unu sunt de acord doar cu a 2-a sansa dar nici aia tot timpul.
Corect.
Uuhu, almanahe, te pup!
mereuverde, şi eu, şi eu…
[…] -> Let’s talk about Dick R.I.P. Whitney […]