Deci.
Bărbatul o fi vânător, treaba lui.
Femeia vrea cuib, problema ei.
Când ăștia doi se întâlnesc și se întâmplă scânteia, ia naștere cuplul, dumnezeu cu mila.
Și într-o zi.
Ăla se-ntoarce acasă după o vânătoare, vai de norocul lui.
Aia îi strivește ușa peste mâini, ce cuibul ei.
El disperă dar nu luptă, ce pușca lui.
Am un mesaj.
Când femeia ridică ștacheta, o face pentru ca tu s-o sari, boule, nu să joci: How low can you go.
…Vai de capul tău.
Gizas, drept la tinta!
…ce pusca mea…
jump, jump…adică, sari! :)) un fel de dragoste divizată,mmmnu?
şi, Nona, n-ai zis nimic de ouă…
1. Imi place blogul tau. Te-am asezat in lista.
2. Despre oua, iată: “E criză de ouă”
3. Pup fata desteapta.
1 ei, trucaje! şi credinţa noastră întru ficţiune
2 atunci să sperăm întru înmulţirea pâinii şi a peştilor
3 Întrucât, la pupic, io răspund tot cu pupic, pupic, deci!
eu când vreau să fluier apare câte un perpetuum,ca alde “întru” şi las dictEUl să-mi fie de cap (cu cuci)
strike one strike two strike three and you’re out
asta daca relatia este asa cum este descrisa aici iar femeia este atat de permisiva.
Eu unu sunt de acord doar cu a 2-a sansa dar nici aia tot timpul.
Corect.
Uuhu, almanahe, te pup!
mereuverde, şi eu, şi eu…
[…] -> Let’s talk about Dick R.I.P. Whitney […]