pe o singură expiraţie

on November 26, 2010 in Oglinda

Sunt bine. Nu, n-am murit, aşa cum aş crede… Alerg, cu treabă. Mai şi plâng, în proces. Mai cad, mă şi ridic, să îi sprijin pe alţii.

Şi zâmbesc mult.

Lovesc câte o piatră, din greşeală, cu capul…

Mi-e milă, câteodată, că sunt singură, dar îmi dau o palmă în gând, de nu mă văd, şi reintru pe frecvenţa celor din jur.

Mi-e dor, ziua, uneori, de nu ştiu cine, şi nu mai pup oamenii în frunte. Ci pe păr, în creştet.
Îmbrăţişez mai rar, căci dacă sunt mereu pe fugă nu mai pot face multe… Cât pot de des, arunc în aer câte un Te iubeşte mami.

Pup cititorii, cu mult drag.

Vă dă mami un cântec scumpel (recomand şi filmuleţul) 😉

*

P.S. Îi arăt un deget lui Răducu suceveanul. Ştie el de ce.

8 Responses to “pe o singură expiraţie”

  1. Bianca says:

    Manon e ocupata ca o furnicuta, se vede, vine iarna. Eu una astept cu nerabdare primii fulgi de zapada, cei pe care sa ii pot vedea fara microscop. Merit o bataie buna…dar din aceea cu zapada. 🙂

  2. anda says:

    Risipire si uitare de sine in binele pentru ceilalti.
    Ascuns furtuna din suflet sub zambet.
    Guilty, I know the drill.
    Iti doresc multa putere! :-*

Leave a Reply to Manon