Să vă zic ceva, că-mi bubuie pustia asta de inimă…
Avem două studiouri de teatru, deci două săli de spectacol. Se scrie istoria sub ochii mei. Mai mult, particip la scrierea ei, şi sunt atât de mândră, încât îmi vine să plâng ca babele la naşterea fiului moştenitor. 🙂
În hala cea mare, polivalentă, avem o sală de spectacol şi una de repetiţii. La etaj, într-o altă încăpere enormă, se repetă alt spectacol.
Picture this: La ora cinci după amiază, am intrat în polivalentă, să văd o repetiţie. Mă aşteptam să întâlnesc hăul de fiecare zi, ocupat doar în parte de câţiva sufleţei care repetă.
Ei bine, în partea frontală, fetele erau pe podium şi băteau step. În sala a doua, Sandu Mihai Gruia repeta “Clovnii”.
IAR SUS, PE PASARELĂ, erau înşiraţi studenţii din cea de-a treia distribuţie, care făcuseră o pauză şi priveau la repetiţiile de jos.
Aţi fost vreodată pe stadion? Cam la fel, numai că aici nu era zgomot, ci bubuială de energie.
Este un miracol, este fantastic cum noi, oamenii, putem umple spaţiile goale cu viaţă şi lumină.
Am fost copleşită.
Mă opresc aici, ţin patetismul pentru mine.
O să vă chem la spectacole, să simţiţi ce simt eu acum.
Fug. O să avem prima vizionare, în curând. Şi, tot curând, primul spectacol.
Feeling Good. 😉
*
Pup ochii cititori. 🙂
