Pe scurt: Anda mi-a scris, la comentariile articolului de ieri, un lucru care m-a umplut de mândrie, fuduleală, am chiar nasul pe sus… De aici mi s-a activat şi piciorul, deci am executat dansul bucuriei… De la dans am început să râd aşa, ca soarele… De la soare, am iubit şi strâns la piept tot ce mi-a ieşit în cale, biped sau patruped (am lovit şi un colţ de masă, în proces, dar nu s-a supărat pe vânătaia mea, că era mică)…
(Ăsta da, “pe scurt” – lung ca pomana ţigănească…) 🙂
Sunt mândră că îmi citiţi jurnalul şi îmi bubuie inima când aflu că aveţi articole preferate, la care reveniţi.
Deci azi mi-am făcut statuie, în suflet, vopsesc la ea şi o admir cu gene plecate feciorelnic.
(Asta da, modestie!) 😉
Zic aşa: dacă tot circul semidiscret, azi, în zona aroganţei, să pun şi o melodie neruşinată, care cere sonor maxim.
Nu de alta, dar trebuie să vă imaginaţi şi cum dansez cu mătura în mână – pe post de chitară…
Iată: CREAAAAAMMMMM
Vă iubesc, măh!
(Ăsta da, adresare decentă către cititori…)
