Am nişte ghete şmechere de la Skechers, cu platformă.
(Ale mele-s negre, dar n-am găsit altă poză – dă click pe ea, nu, nu se fac negre, doar că se văd mai mari) 😉
Apropo: nu se mai zice platformă, ci Shape-up.
.
Când merg, am atitudine de minge care dă gol. <–Deci ca s-o lămuresc: o dată, că eu am mersul apăsat de personalitate, a doua, că am şi platforme “hidraulice”, imaginaţi-vă ce balet…
Azi.
Mă îndreptam spre sala de sport, jumătate apăsând, jumătate săltând.
Trec pe lângă schela cu muncitorii care repară (iar!) acoperişul cel nou.
La baza schelei stătea injinerul, cu mâna în buzunar şi cu alură de obosit (tre’ să învăţ şi eu chestia asta).
Îl depăşesc şi văd, în geamurile mari cu oglindă – de pe fațada clădirii- cum inji îmi imita mersul.
Era haios, se legăna, ditamai matahala, şi dădea din şolduri ca o cadână.
Fac stop şi mă întorc.
El înţepeneşte ca balerinele cu întindere musculară.
– Dragule, ştii că te văd în oglindă, nu-i aşa?
Îşi strânge picioarele ca şi cum l-ar trece pişu şi tace ca peştele.
Mă întorc de la sală.
Muncitorii, tot pe schelă, inji, tot la baza ei, cu mâna la cheile din buzunar.
Ajung în dreptul lui.
El, brusc, priveşte cu atenţie îngrijorată un şurub de pe platformă, de parcă s-ar desprinde în următoarea secundă şi ar dărâma schela cu muncitori.
– Vezi că în faţă nu mai am oglindă, mă poţi imita în voie.
Zâmbeşte larg şi simpatic, uşurat de povară.
– Sper că nu v-aţi supărat…
– Nu, dragule, erai simpatic. Plus că felul în care mă imitai era mai graţios decât mersul meu.
– Sărumâna!
– Să trăieşti!
M-am depărtat mergând cu grijă.
Ştiam că, în spatele meu, inji sigur face mişcări de şold. 😉
