Sunt bine. Nu, n-am murit, aşa cum aş crede… Alerg, cu treabă. Mai şi plâng, în proces. Mai cad, mă şi ridic, să îi sprijin pe alţii.
Şi zâmbesc mult.
Lovesc câte o piatră, din greşeală, cu capul…
Mi-e milă, câteodată, că sunt singură, dar îmi dau o palmă în gând, de nu mă văd, şi reintru pe frecvenţa celor din jur.
Mi-e dor, ziua, uneori, de nu ştiu cine, şi nu mai pup oamenii în frunte. Ci pe păr, în creştet.
Îmbrăţişez mai rar, căci dacă sunt mereu pe fugă nu mai pot face multe… Cât pot de des, arunc în aer câte un Te iubeşte mami.
Pup cititorii, cu mult drag.
Vă dă mami un cântec scumpel (recomand şi filmuleţul) 😉
*
