Sunt bine. Nu, n-am murit, aşa cum aş crede… Alerg, cu treabă. Mai şi plâng, în proces. Mai cad, mă şi ridic, să îi sprijin pe alţii.
Şi zâmbesc mult.
Lovesc câte o piatră, din greşeală, cu capul…
Mi-e milă, câteodată, că sunt singură, dar îmi dau o palmă în gând, de nu mă văd, şi reintru pe frecvenţa celor din jur.
Mi-e dor, ziua, uneori, de nu ştiu cine, şi nu mai pup oamenii în frunte. Ci pe păr, în creştet.
Îmbrăţişez mai rar, căci dacă sunt mereu pe fugă nu mai pot face multe… Cât pot de des, arunc în aer câte un Te iubeşte mami.
Pup cititorii, cu mult drag.
Vă dă mami un cântec scumpel (recomand şi filmuleţul) 😉
*
Manon e ocupata ca o furnicuta, se vede, vine iarna. Eu una astept cu nerabdare primii fulgi de zapada, cei pe care sa ii pot vedea fara microscop. Merit o bataie buna…dar din aceea cu zapada. 🙂
kooorekt!
Risipire si uitare de sine in binele pentru ceilalti.
Ascuns furtuna din suflet sub zambet.
Guilty, I know the drill.
Iti doresc multa putere! :-*
anda, e asa: Risipire si uitare de sine in asteptarea zambetului de la ceilalti.
Asta incerc si eu …
Azi am facut o prostioara: un sufletel era tare necajit si io nu suficient de desteapta.
Prestat intrare in blog si recomandare directa: daca-l alergi, o sa te prinda si iubirea de apropele eu. Restul cuvintelor inutile, deci: vindeci!
esti scumpa. tare scump esti. …mi-esti.